Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Vineri, 29 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - BAYER: Declin al rulajului Covestro, preconizat pentru anul in curs
BAYER: Declin al rulajului Covestro, preconizat pentru anul in curs
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 02 Aug 2016 17:11
Recent, conducerea corporatiei Bayer a sustinut o conferinta cu prilejul anuntarii rezultatelor financiare din cel de-al doilea trimestru al lui 2016, anuntand, pe de-o parte, o crestere a cifrei de afaceri la nivel de grup, iar pe de alta parte, ca profitabilitatea tuturor diviziilor s-a majorat corespunzator. „La nivelul corporatiei, perioada aprilie-iunie a anului in curs a insemnat continuarea unei tendinte optime, din punct de vedere financiar, cu o scadere de -1,4%, pana la 11,83 miliarde euro, a rulajului, dar cu o crestere de +2,3% dupa ajustari. De asemenea, afacerile LifeScience au avut un parcurs optim, astfel incat, in semestrul intai a.c., Bayer a consemnat o stabilizare pentru baza curenta de raportare (-0,5%, de la 23,79 miliarde euro la 23,68 miliarde euro) si, daca se elimina efectele cursului de schimb valutar si ale portofoliului ajustat, cresterea a fost de +2,8%”, a declarat Werner Baumann, CEO al Bayer. De asemenea, oficialul holdingului a subliniat ca, pentru 2016, se ia in considerare o intensificare a activitatii diviziei LifeScience, care sa genereze un rulaj de 35 miliarde euro (ceea ce inseamna o crestere de pana la 5%), iar pentru intregul grup (inclusiv Covestro) sa se ajunga la o cifra de afaceri de 46-47 miliarde euro, rectificand astfel previziunile date anterior publicitatii.
Din punct de vedere al rezultatelor financiare in cadrul Covestro, in intervalul aprilie-iunie a.c. sectia de substante poliuretanice s-a confruntat cu o depreciere a preturilor de vanzare, ca urmare a scaderii continue a cotatiei materiilor prime, dar cantitatile comercializate au fost mai mari fata de cele din acelasi trimestru al anului anterior. Chiar daca vanzarile Covestro s-au diminuat cu -6,6% (sau -3,9% pentru baza ajustata de raportare), ajungand la 2,97 miliarde euro, indicele profitabilitatii EBITDA s-a majorat cu +7,3%, pana la 543 milioane de euro. Practic, impactul preturilor scazute de vanzare a fost mai mult decat compensat de efectul net al cotatiei reduse a materiilor prime si de cantitatile mari livrate partenerilor. De-a lungul semestrului intai a.c., fosta divizie MaterialScience (actuala Covestro) a raportat o diminuare de -6% a rulajului, la 5,82 miliarde euro, dar profitabilitatea EBIT a sporit in mod impresionant, cu +41,4%, la 703 milioane de euro, intrucat EBITDA a consemnat un salt de +12,6% (la 1,04 miliarde euro). De aceea, previziunile s-au modificat, pentru anul in curs luandu-se in calcul o scadere a cifrei de afaceri pentru Covestro (dupa ce initial s-a mizat pe o stabilizare), dar in conditiile unui indicator EBITDA cel putin similar celui din 2015.  
***           
In Romania, produsele Bayer MaterialScience - actualmente Covestro (inclusiv sortimentele inovatoare Bayer, pentru montajul ferestrelor) sunt livrate de o serie de companii, ale caror importuri sunt coordonate de biroul regional Covestro International SA, cu sediul in Fribourg - Elvetia. Informatii suplimentare, la www.bayer.com si www.covestro.com
 
TSV
SISECAM
ABONARE REVISTE
rehau
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left