Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Sambata, 20 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - COVESTRO: Crestere de +3,5% a volumelor de baza
COVESTRO: Crestere de +3,5% a volumelor de baza
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 25 Iul 2017 16:50
Cu prilejul celei mai recente intalniri cu investitorii institutionali, conducerea companiei Covestro (fosta divizie MaterialScience a corporatiei Bayer) a anuntat ca, dupa reducerea participatiei majoritare a Bayer AG in cadrul grupului (de la 64,2% la 53,3%), prin vanzarea de actiuni catre investitorii de la bursa, grupul din Leverkusen a vandut alte 17,25 milioane de titluri ale Covestro si a transferat alte opt milioane de actiuni spre Bayer Pension Trust, astfel incat participatia directa s-a redus la cel mult 41% din total, iar 59% din actiunile Covestro sunt acum tranzactionabile pe piata libera.
Totodata, managerii Covestro au dat publicitatii rezultatele financiare aferente primului semestru din 2017, subliniind, pe de-o parte, ca, in ianuarie-iunie a.c., volumul de baza a continuat sa se majoreze (+3,5% din punct de vedere anual), iar pe de alta parte, ca operatiunile derulate au dus la o crestere fara precedent a indicatorului EBITDA ajustat (+66,54%), in contextul in care, in trimestrul al doilea a.c., rata EBITDA s-a plasat la 24,2%, marcand o sporire pentru al zecelea trimestru consecutiv.
„Astfel, datele cuantificate pentru ianuarie-iunie 2017 indica o sporire de +3,5% a volumelor de baza, ca urmare a majorarii robuste a cererii pentru toate cele trei segmente, dar in special la nivelul sectiei de policarbonat (+7,5%), in timp ce EBITDA ajustat s-a plasat la peste 1,69 miliarde euro (+61,3%), iar castigul net a ajuns la 952 milioane de euro (+131%). Una dintre cele mai semnificative realizari este aceea ca, in perioada de referinta (a primului semestru a.c.), fluxul liber operational de lichiditati (FOCF) a depasit 530 milioane de euro (+68,8%). Ca structura, vanzarile, ce au insumat 7,084 miliarde euro in ianuarie-iunie 2017 (in crestere cu +20,8% fata de acelasi semestru din 2016, cand s-au raportat 5,865 miliarde euro - date recalculate), continua sa se deruleze preponderent in Europa, Orientul Mijlociu, Africa si America Latina (EMLA), cu 3,022 miliarde euro (din care 883 milioane de euro numai in Germania), dupa care sunt evidentiate cele din China (1,44 miliarde euro), respectiv tarile din Asia-Pacific (APAC, inclusiv China), cu 2,301 miliarde euro, precum si cele din SUA (1,143 miliarde euro), Canada si Mexic (NAFTA), in total, cu 1,761 miliarde euro. Pe segmente de activitate, in domeniul MDI/TDI supra-oferta a inceput sa fie absorbita treptat (cu o crestere solida a cererii mondiale ce a dus la o sporire de 31,2% a vanzarilor, ca urmare a unui salt de +26,4% al pretului), in cazul PCS s-au consemnat beneficii ca urmare a promovarii unor solutii cu valoare adaugata mare, in special la nivelul regiunilor APAC si NAFTA (in contextul in care industria in sine si-a accelerat dezvoltarea), cu o majorare de +15,3% a vanzarilor Covestro, iar pentru divizia CAS/Polioli se inregistreaza o volatilitate redusa, prin insasi natura afacerii, astfel incat volumele de baza si vanzarile au sporit moderat cu +2,3%, respectiv +5,1%. Mai precis, sectia de materiale poliuretanice (PUR), cu produsele MDI si TDI, a raportat pentru intervalul de referinta o crestere de +2,1% a volumului de baza (cu MDI, dar si TDI ca principali factori-motori), in contextul in care preturile s-au majorat cu +31,2%. In domeniul policarbonatului (PCS), situatia indica o ascensiune ceva mai fragila (inclusiv de pret, cu +2,5%), ceea ce inseamna ca s-a obtinut o crestere modesta a volumului de baza (+0,7%). In fine, la materiale adezive, de protectie/finisare si specialitati - polioli (CAS), se remarca o dinamica relativ optima a volumului de baza (+2,3%), dupa ce au fost semnate multe contracte in avans, ca urmare a anuntului de sporire iminenta a preturilor in intervalul urmator, dupa ce, in semestrul analizat, acestea au ramas stabile”, se precizeaza in cel mai recent raport adresat investitorilor, semnat si asumat de Patrick Thomas, CEO al corporatiei.
In ceea ce priveste previziunile pentru exercitiul financiar in curs, conducerea Covestro, in acord cu managementul Bayer, le confirma pe cele anuntate anterior, potrivit carora concernul si-a propus o crestere de pana la 5% a volumului de baza, cu un indice FOCF semnificativ superior mediei din ultimii trei ani si un indicator EBITDA ajustat care sa depaseasca in mod clar nivelul anului 2016. Totodata, in ceea ce priveste returnarea capitalului investit (ROCE), estimarile initiale se modifica, de la sporire moderata la crestere semnificativa, inclusiv ca urmare a celor mai recente actiuni intreprinse de Bayer AG la nivelul Covestro.
***
Potrivit managerilor sai, Covestro se remarca pe plan international prin inovatie si prin faptul ca este lider de necontestat in domeniul solutiilor materialelor high-tech, cum ar fi cele pe baza de policarbonat si poliuretan. Cele opt centre de productie, amplasate in trei regiuni importante de pe mapamond, functioneaza la scara globala, dispunand de o capacitate totala de 4.800 kt, iar de la sediul central, din Leverkusen - Germania, este administrata activitatea a mai mult de 15.750 de angajati. Vanzarile aferente anului 2015 au insumat 12,1 miliarde euro, in acest sens evidentiindu-se cele din Europa, Orientul Mijlociu, Africa si America Latina (EMLA), cu o pondere de 44%, precum si cele din SUA, Canada si Mexic (NAFTA), cu 28%, China (16%), respectiv tarile din Asia-Pacific (APAC, fara China), cu 12%. Totodata, in 2016, vanzarile au fost de 11,9 miliarde euro, iar pe regiuni cele mai bune rezultate s-au remarcat in EMLA (5,12 miliarde euro), APAC (peste 3,6 miliarde euro, inclusiv China) si NAFTA (aproape 3,17 miliarde euro). Tot ca structura, de aceasta data privind destinatia functionala a livrarilor, din cele 11,9 miliarde euro, 20% reprezinta valoarea produselor destinate industriei auto, 17% a celor pentru constructii, 16% a materialelor pentru sectorul procesarii lemnului, 11% au fost livrari pentru industria electronica/electrica, 8% constituie cuantumul sortimentelor solicitate in industria chimica si 28% din total este cota ce revine altor domenii (sport, petrecere a timpului liber, cosmetice, aplicatii medicale si multe altele). In Romania, produsele Bayer MaterialScience - actualmente Covestro (inclusiv sortimentele inovatoare Bayer, pentru montajul ferestrelor) sunt livrate de o serie de companii, ale caror importuri sunt coordonate de biroul regional Covestro International SA, cu sediul in Fribourg - Elvetia. Informatii suplimentare, la www.bayer.com si www.covestro.com
 
 
rehau
ABONARE REVISTE
SISECAM
TSV
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left