Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 28 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - DANIEL GAVRIS: Regres pe piata feroneriei, inregistrat la finalul acestui an
DANIEL GAVRIS: Regres pe piata feroneriei, inregistrat la finalul acestui an
Furnizori de sisteme Publicat de Camelia Pantel 16 Dec 2016 18:40
“Segmentul feroneriei si al accesoriilor, in cadrul caruia isi desfasoara activitatea si compania VBH Romcom, a inregistrat in 2016 o evolutie optima. Insa, nivelul cresterii s-a temperat oarecum in a doua jumatate a anului, ajustarile preturilor pregatite pentru 2017 de o mare parte dintre furnizorii de sisteme incepand deja sa genereze o orientare spre noi alternative disponibile. Sunt de parere ca, incepand cu anul 2017, se va produce o inflatie semnificativa, care va diminua corespunzator posibilitatile economice ale populatiei la nivel national si va determina o stagnare sau, cel mai probabil, o scadere a cererii, in domeniul nostru de activitate, pe plan intern, in intervalul 2017-2020. De asemenea, in aceasta perioada, inflatia interna si situatia geopolitica incerta vor constitui riscurile cele mai evidente ale activitatii pe piata de tamplarie, respectiv in domeniul feroneriei, in timp ce oportunitatile anilor urmatori vor fi direct legate de succesul la export al partenerilor producatori. In cursul acestei toamne, trendul ascendent al segmentului propriu de activitate a cunoscut un punct de inflexiune, stabilizarea din prezent datorandu-se unei miscari inertiale. Luand in considerare aceste conditii, am proiectat bugetul pentru anul 2017 bazandu-ne pe o crestere de 5%, in raport cu valoarea de aproximativ 50 milioane de lei, cat am inregistrat anul acesta, fata de cele 47,5 milioane de lei din 2015. Din seria masurilor care ar putea sa se aplice pe plan national, in vederea imbunatatirii situatiei bransei, consideram ca nu ar trebui sa lipseasca stimularea conceptului de receptie calitativa a solutiilor implementate la nivel rezidential. In continuare, piata de profil este afectata de montajul rudimentar al tamplariei termoizolante. Desi exista in acest sector de activitate numeroase oferte corecte, ce propun utilizatorilor achizitia unor ansambluri cu performante si calitati diferite, punerea in opera a acestora sufera in proportie de peste 90%. Atat timp cat montajul va fi gratuit sau «inclus in pretul tamplariei», cei ce se ocupa de instalare nu vor investi in solutii profesionale de montaj si, astfel, produsele de calitate superioara vor continua sa fie montate rudimentar, fara garantie, iar rezultatul investitiei in tamplaria termoizolanta va avea un randament de maximum 30% din potentialul sau”. 
 
ABONARE REVISTE
rehau
SISECAM
TSV
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left