Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Sambata, 20 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - DORMA+KABA: Implementare consistenta a procesului de integrare
DORMA+KABA: Implementare consistenta a procesului de integrare
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 06 Apr 2016 19:44
Cu prilejul zilei pietelor de capital, ce a avut loc la 5 aprilie a.c. in cadrul unitatii industriale din Ennepetal - Germania, managerii Dorma+Kaba Group au confirmat, in fata investitorilor institutionali, progresul consemnat de companie in noua sa structura organizatorica, prezentand o serie de activitati specifice si masurile de integrare necesare pentru ca holdingul sa poata inregistra, potrivit planului de afaceri, tinta financiara de crestere cu 18% a indicatorului profitabilitatii operationale EBITDA in anul fiscal 2018-2019. Evenimentul a presupus, de asemenea, o analiza a activitatii diviziei de solutii pentru acces (AS) din regiunea statelor in care se vorbeste limba germana (Germania, Austria si Elvetia - DACH).
„Ca organizatie, Dorma+Kaba a decis sa desemneze o echipa de proiect responsabila cu implementarea procesului de integrare a activitatii, ce nu se ocupa cu derularea zilnica a afacerilor. Aceasta echipa sprijina insa toate unitatile operationale si se asigura de faptul ca toate procesele ce implica schimbari in paradigma de afaceri sau in cea culturala, ce sunt inevitabile unei fuziuni de asemenea anvergura, sa fie implementate corect. In ultimele sapte luni, s-a progresat in ceea ce priveste configurarea noului grup, in asa fel incat noul an financiar sa inceapa cu o companie unita, la 1 iulie 2016”, se arata intr-un comunicat al corporatiei.
Centrul din Ennepetal (fostul sediu de birouri al Dorma) a devenit gazda echipei manageriale a Dorma+Kaba ce administreaza afacerile diviziei AS DACH, iar auditoriul s-a informat cu privire la gama particularizata de produse furnizate de Dorma care, inainte de fuziune, era o firma „de familie”. Astazi, in afara vanzarilor efectuate in Germania, Austria si Elvetia, departamentul AS DACH coordoneaza clusterele globale de produs „feronerie pentru usi”, „sisteme de interior din sticla” si „sisteme pentru intrare”, plus unitatile de productie asociate si centrele de competenta. Pe langa fabrica din Ennepetal, acestea includ, printre altele, centrele productive din Singapore, Suzhou (China) si Melaka (Malaezia). De aceea, nu este intamplator ca sectia AS DACH a raportat (prin metoda pro-forma) rezultate financiare solide pentru prima jumatate a anului financiar in curs (2015-2016), avand vanzari consolidate de 386,1 milioane de franci elvetieni - CHF si o rata a EBITDA evaluata la 18,9%. Astfel, divizia respectiva a contribuit cu 22% la vanzarile totale ale Dorma+Kaba din perioada de referinta si cu aproape 38% la EBITDA companiei.
Pozitie tot mai puternica pe piata, in urma fuziunii
In comunicat se mai arata ca, pe fondul unei imbunatatiri a conditiilor de achizitie, al optimizarii costurilor cu infrastructura si al castigului in eficienta, vor exista reduceri ale costului de aproape 70 milioane CHF pe an, vizibile incepand cu exercitiul financiar 2018-2019. In schimb, cheltuielile legate de integrarea operatiunilor post-fuziune se ridica in 2015-2016 la peste 70 milioane CHF, din care 34,7 milioane CHF au fost deja evidentiate in raportul aferent primului semestru. De asemenea, conducerea grupului se asteapta si la sinergii ale vanzarilor de cel putin un punct procentual pe termen mediu, ca urmare a pozitiei mult mai puternice pe piata dobandite in urma fuziunii. Aceasta cota de crestere se adauga potentialului estimat de crestere organica, de cel putin un punct procentual peste rata medie de crestere a Produsului Intern Brut in tarile relevante pentru companie.
Reamintind ca in primele doua trimestre din exercitiul fiscal 2015-2016, vanzarile au crescut cu +2,6%, pana la 1,135 miliarde franci elvetieni (CHF), fata de 1,106 miliarde CHF in perioada similara si anterioara de raportare, conducerea Dorma+Kaba reafirma prognoza pentru intregul an fiscal in curs, ce se incheie la 30 iunie 2016, presupunand si in continuare ca mediul macroeconomic si contextul geopolitic vor ramane provocatoare si volatile. Astfel, la o baza comparabila pro-forma si la rate constante de schimb, se asteapta rate de crestere organica a vanzarilor si a EBITDA similare celor din prima jumatate a anului financiar, plus sau minus jumatate de punct procentual.        
***
In actuala forma de organizare, Dorma+Kaba - cu sediul central in Rümlang - Elvetia - se afla pe unul din primele trei locuri ale pietei mondiale de solutii de acces si inalta securitate, avand 16.000 de angajati si un rulaj anual pro-forma ce depaseste doua miliarde CHF. Pe piata din tara noastra, sistemele Kaba sunt disponibile prin intermediul companiei Vertical Design, din Capitala (dar cu sediul social in Ploiesti - Prahova), care a realizat, in 2014, o cifra de afaceri de aproximativ 16,8 milioane de lei, in crestere cu +8,4% fata de 2013. Pentru reprezentanta Dorma Romania, tot din Bucuresti, datele oficiale, disponibile la Ministerul Finantelor Publice, confirma un rulaj de 6,33 milioane de lei, aferent anului 2014, in timp ce in 2013 s-au raportat vanzari de 8,45 milioane de lei, ceea ce indica o scadere de -25%. Informatii suplimentare, la www.dormakaba.com
 
SISECAM
rehau
ABONARE REVISTE
TSV
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left