Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Miercuri, 24 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - DOW CORNING: Sporire a vanzarilor de materiale siliconice
DOW CORNING: Sporire a vanzarilor de materiale siliconice
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 16 Mai 2014 21:46
Oficialii Dow Corning Corporation au comunicat recent datele financiare aferente trimestrului intai al anului in curs, evidentiind in cadrul raportului oficial ca vanzarile din perioada de referinta s-au majorat puternic, ca urmare a cresterii comenzilor de materiale siliconice si polisiliconice, cel din urma segment fiind impulsionat de faptul ca beneficiarii au acceptat furnizarea materialelor pe baza unor contracte incheiate pe termen lung. In plus, in ceea ce priveste livrarile derulate de Hemlock Semiconductor Group (unde Dow Corning detine o participatie alaturi de Shin-Etsu Handotai si Mitsubishi Materials Corporation), ce livreaza silicon policristalin pentru semiconductori, celule si panouri solare, acestea s-au derulat intr-un ritm optim, chiar daca piata panourilor solare continua sa fie afectata negativ de eliminarea si/sau restrangerea subventiilor pentru energia regenerabila, mai ales pe plan european. Astfel, cifra de afaceri a Dow Corning in ianuarie-martie 2014 s-a situat la 1,52 miliarde USD, reflectand o crestere de 21% fata de intervalul similar din 2013. Impulsul pozitiv dat indicatorului de rentabilitate constituit de venitul net ajustat (+65%) a fost determinat de aplicarea unei strategii ce vizeaza completarea ofertei cu produse de inalta tehnologie, desi instabilitatea economica si  suprasaturarea industriei mondiale de profil continua sa fie realitati de necontestat. Astfel, produsele cu valoare adaugata mare, diferite de cele ale firmelor competitoare, au permis accesarea unor oportunitati furnizate prin derularea anumitor proiecte ale clientilor institutionali, ceea ce a contribuit intrucatva la relansarea afacerilor cu siliconi, asteptata inca din 2013. Comentand aceste informatii, J. Donald Sheets, vicepresedinte executiv si director financiar al Dow Corning, a precizat ca, pe fondul reconfigurarii intregii structuri anterioare a holdingului, clientii au inteles ca grupul le asigura, in continuare, certitudinea derularii afacerilor cu un furnizor puternic, ce livreaza produse inovatoare si de calitate. “In primul trimestru a.c., majorarea cantitativa pe segmentul materialelor siliconice, precum si in domeniul celor polisiliconice – atat semiconductori, cat si polisiliconi pentru panouri solare s-a datorat exclusiv modului in care am ales sa implementam deciziile strategice radicale si relativ dure ce au marcat anul trecut. Pentru 2014 avem capacitatea de a ne focaliza atentia asupra mentinerii actualului trend de crestere sustenabila a afacerilor, fiind increzatori ca portofoliul de produse si echipa de specialisti de care dispunem ne vor pozitiona pe traiectoria ascendenta pe care o vizam”, a explicat J. Donald Sheets.
***
Lider mondial al pietei de materiale siliconice, tehnologii bazate pe silicon si in domeniul inovarii, Dow Corning, reprezentand un joint-venture multinational, cu sediul in Midland – Michigan (SUA), integrat in cadrul concernelor Dow Chemical Company si Corning Incorporated, asigura solutii performante pentru mai mult de 25.000 de clienti importanti pe plan global. Cu un portofoliu alcatuit din peste 7.000 de sortimente, promovate sub marcile Dow Corning si Xiameter, carora li se adauga serviciile specifice, holdingul reprezinta un furnizor multinational recunoscut in domeniul sau de activitate, mai ales ca livrarile in afara granitelor SUA depasesc pragul de 50% din total. La randul sau, Hemlock Semiconductor este un joint-venture cu o vasta experienta in sectorul aplicatiilor privind energia regenerabila (dispozitive bazate pe semiconductori, celule si module solare), incepandu-si operatiunile in anul 1961. Produsele Dow Corning sunt binecunoscute de beneficiarii din tara noastra, unde corporatia este reprezentata de mai multi distribuitori nationali, zonali si locali. Comercializarea produselor destinati industriei de vitraje din Romania (sigilanti siliconici sau bicomponenti folositi la productia geam termoizolant, sigilanti pentru aplicatii structurale, adezivi speciali etc.) se efectueaza in cazul anumitor produse de Geocelpro, iar la alte categorii sortimentale este coordonata de Dow Corning GmbH – Germania. Potrivit celor mai recente date oficiale, Geocelpro – cu sediul in Bucuresti – a realizat in 2012 o cifra de afaceri neta de 1,4 milioane de lei, iar in 2011 acest indicator s-a plasat la 1,6 milioane de lei. Informatii suplimentare, la www.dowcorning.com
 
 
rehau
SISECAM
ABONARE REVISTE
TSV
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left