Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Marti, 23 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - G-U: Orientare spre inovatie si dezvoltarea de produse sustenabile
G-U: Orientare spre inovatie si dezvoltarea de produse sustenabile
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 17 Apr 2014 13:52
Cu o experienta de peste 100 de ani in domeniul fabricatiei si comercializarii de sisteme de feronerie destinate echiparii ansamblurilor de tamplarie termoizolanta, grupul Gretsch-Unitas (G-U), cu sediul central in localitatea Ditzingen - Germania, include in prezent 50 de unitati de productie si desfacere, realizand o cifra medie de afaceri ce depaseste nivelul de 500 milioane de euro. Pe piata din Romania, holdingul este prezent prin subsidiara G-U Ferrom Com, in anul 2013 vanzarile reprezentantei autohtone situandu-se la aproximativ 30 milioane de lei. Oferta actuala, disponibila inclusiv pe plan local, include o gama extinsa de repere, totalizand circa 30.000 de articole care, in diverse combinatii, acopera in mod exhaustiv cererea curenta de sisteme de actionare a diferitelor modele de ferestre/usi. In afara de reperele clasice, compania pune la dispozitia partenerilor solutii automate de actionare, precum si sisteme de management integrat al cladirilor, adaptandu-se astfel noilor exigente referitoare la eficienta energetica si constructiile sustenabile.  
 
Cererea de feronerie este polarizata, cu o puternica orientare spre pret
In ultima perioada, cu deosebire in anii anteriori, care au constituit punctul culminant al recesiunii pentru furnizorii de sisteme utilizate la fabricatia de tamplarie, rezultatele financiare raportate de reprezentanta locala a G-U au fost afectate negativ, ajungand de la o cota de aproape 67 de milioane de lei (aproximativ 17,5 milioane de euro la cursul valutar mediu aferent perioadei respective) la mai putin de jumatate, cat s-a raportat pentru exercitiul financiar precedent. "La aceasta situatie au contribuit mai multi factori care au fost atat obiectivi, cat si subiectivi. In prezent, cea mai mare parte a cererii este orientata spre produse ieftine, care nu indeplinesc, nici macar intr-o mica masura, cerintele de conformitate stipulate in cadrul standardelor europene armonizate. Referitor la parteneri, acestia exercita, in continuare, presiuni majore asupra preturilor de achizitie, precum si asupra termenelor de livrare. Din pacate, am constatat cu mahnire faptul ca dezechilibrele economice actuale au dus la disparitia acelor companii care actionau cu profesionism pe piata de profil, avand angajati ce detineau cunostintele tehnice necesare si experienta pentru a proiecta si executa produse finite care sa respecte exigentele de performanta normale pentru aceasta categorie de produse. Este adevarat ca acele firme erau destul de expuse din punct de vedere financiar si nu dispuneau de resursele necesare pentru a rezista pe piata o anumita perioada, fara a realiza castigurile care sa asigure continuitatea activitatii. In conditiile date, rezultatele au fost previzibile, iar momentan asistam la o agregare masiva a ofertei in jurul a doi poli principali: unul constituit de marile societati din domeniu, focalizate, in principal, pe livrarea pe pietele externe si a caror cerere este orientata, in continuare, catre sisteme corespunzatoare din punct de vedere al calitatii si celalalt format din companiile cu un comportament incorect in afaceri, care au optat pentru eludarea legislatiei fiscale, ignorarea obligatiilor legale de autorizare etc. Acestea din urma au ca scop central obtinerea, prin orice mijloace, a unor venituri necuvenite, iar concurenta neloiala este doar o forma eufemistica de ilustrare a fenomenului respectiv. Din pacate, in ultimul timp constatam ca s-a intensificat acest gen de comportament, ceea ce ne determina sa fim circumspecti in ceea ce priveste sansele reale de redresare, pe termen scurt, a bransei in care activam", a declarat Cristian Bodoga, director general al societatii. Pentru informatii suplimentare, click aici
 
rehau
TSV
ABONARE REVISTE
SISECAM
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left