Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 25 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - NSG: Parcurs pozitiv al afacerilor cu sticla din Europa
NSG: Parcurs pozitiv al afacerilor cu sticla din Europa
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 09 Nov 2017 07:21
Pentru corporatia nipona implicata in domeniul vitrajelor NSG Group, care coordoneaza activitatea Pilkington, intervalul 1 aprilie - 30 septembrie 2017 (respectiv, primele sase luni din actualul exercitiu financiar, ce se finalizeaza in 2018) a reprezentat o perioada ce a presupus o crestere a livrarilor, in linie cu estimarile initiale, in contextul initierii si derularii celei de-a doua etape din planul strategic pe termen mediu. Mai mult, afacerile din Europa beneficiaza de conditii robuste de piata, managerii societatii mentionand, cu precadere, profitabilitatea solida, pe plan global, a sectiei de sticla tehnica.
„In intervalul de referinta, profitul operational a fost superior celui din intervalul similar al anului fiscal anterior, in conditiile in care am recurs in continuare la implementarea masurilor de reducere a costului, fiind vizibil astfel aportul deosebit al afacerilor subsidiarelor din America de Nord si ale diviziei Automotive Glass. Totusi, in contextul actual, in care se prefigureaza diverse fluctuatii valutare (fiind remarcate destabilizari ale monedei japoneze), prognoza aferenta exercitiului financiar 2017-2018 se mentine, luand in considerare o majorare usoara, de +3,3%, a incasarilor, la 600 miliarde yeni (JPY) sau 5,25 miliarde USD (din cauza devalorizarii), fata de 580,8 miliarde JPY (5,25 miliarde USD) cat am consemnat in 2016-2017, precum si un profit operational de 36 miliarde yeni (circa 315 milioane USD, comparativ cu 29,9 miliarde JPY sau 270,4 milioane USD consemnate anterior). Practic, trebuie avut in vedere ca, intre lunile aprilie si septembrie 2017, cifra de afaceri s-a situat la 296,989 miliarde yeni (circa 2,59 miliarde USD), in crestere fata de cele 289,798 miliarde JPY din aceeasi perioada a exercitiului fiscal trecut. Dar, in primul semestru din actualul exercitiu fiscal, intrucat rulajul s-a majorat cu +2,5%, profitul operational a sporit cu +31,3%, de la circa 13,5 miliarde JPY la 17,7 miliarde JPY”, a declarat presedintele-CEO al NSG Group, Shigeki Mori, la o noua intrunire organizata de NSG, in octombrie a.c., pentru investitorii institutionali.
Din punct de vedere al structurii afacerilor, pe segmentul vitrajelor arhitecturale (care continua sa reprezinte 40% din rulajul cumulat al perioadei), s-a constatat o crestere a pretului, ca urmare a sporirii sustenabile a cererii, cu precadere in Europa, situatie care, coroborata cu o devalorizare a monedei japoneze, a compensat scaderea in volum din toate celelalte regiuni ale globului. De altfel, in acest domeniu, livrarile europene de vitraje arhitecturale au actualmente o pondere de 39% din cifra de afaceri a diviziei, stabilita in total la 119,3 miliarde yeni (circa 1,04 miliarde USD). In Japonia (cu 26% din rulajul diviziei, precizat anterior), livrarile de sticla pentru aplicatii arhitecturale au fost deficitare, ca valoare si cantitate, cu afectarea profitului (pe fondul cresterii unor taxe nerecurente), iar in America de Nord acest segment a avut, de asemenea, de suferit, ca urmare a reducerii temporare a capacitatii unei fabrici din Ottawa - Canada (ce a intrat in reparatii incepand din luna mai), desi subsidiarele din regiune au continuat sa aiba o contributie de 13% la vanzarile de 119,3 miliarde JPY din perioada de referinta. In fine, in restul lumii (preponderent in America Latina si Asia de Sud-Est), se constata ca nivelul cererii a inceput sa se redreseze, desi au fost mentionate sincope in livrari, pe fondul retehnologizarii unui client important).
***
In Romania, activitatea Pilkington pe segmentul arhitectural este coordonata din Polonia (Pilkington Polska), Bulgaria (prin distribuitorul Lasry Glass) si Marea Britanie (departamentul de export al Pilkington Group Ltd). In schimb, sectia de vitraje auto este reprezentata in mod direct prin Pilkington Automotive Romania SA (cu 147 de angajati anul trecut, fata de 142 salariati in 2015) care, potrivit celor mai recente date oficiale, in 2016, a raportat o cifra neta de afaceri al carei cuantum a depasit 37,08 milioane de lei, iar in 2015 a consemnat 34,79 milioane de lei, in timp ce in 2014 societatea - cu sediul in Cluj-Napoca - s-a evidentiat prin incasari de 31,75 milioane de lei. Totodata, la data de 1 septembrie 2014, la Ministerul Finantelor Publice a fost inregistrata compania activa Pilkington International, cu sediul in municipiul Bucuresti, care nu a depus deocamdata niciun raport financiar, nefiind luata momentan in evidenta ca platitor de impozit pe profit, de accize si TVA, insa din 2 septembrie 2014 achita contributiile specifice datorate statului (CAS, impozit pe veniturile salariale, contributii pentru asigurari de sanatate etc.). Cea mai recenta declaratie a acestui din urma agent economic, specializat in „intermedieri in comertul cu produse diverse”, atesta faptul ca firma continua sa fie activa. Informatii suplimentare, la www.nsg.com
 
rehau
TSV
SISECAM
ABONARE REVISTE
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left