Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Vineri, 29 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - SELENA GROUP: Problemele din Rusia au dus la stabilizarea vanzarilor
SELENA GROUP: Problemele din Rusia au dus la stabilizarea vanzarilor
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 30 Mar 2015 15:48
In cadrul raportului privind rezultatele financiare consolidate din anul 2014, managerii Selena Group precizeaza ca, in perioada de referinta, vanzarile au ramas la nivelul consemnat in 2013, dar rezultatele nete au fost afectate de situatia geopolitica dificila din anumite tari ale Europei de Est, fiind mentionata cu precadere piata Federatiei Ruse. Totusi, anul trecut, indicatorul profitabilitatii nete a ramas apropiat de cel din precedentele 12 luni, in acest sens remarcandu-se eforturile intreprinse in vederea contracararii problemelor intampinate pe una dintre cele mai mari piete europene.
Astfel, conducerea corporatiei – ce reprezinta un producator si distribuitor de talie mondiala pe segmentul substantelor chimice pentru constructii – sustine ca in intervalul de referinta nu a mai fost consemnata o situatie eterogena pe pietele est-europene, care sa permita, eventual, o amortizare a pierderilor din Rusia, unde, pe langa scaderea semnificativa a incasarilor, deprecierea rublei in raport cu euro a agravat dificultatile specifice. In Polonia, care constituie tara de resedinta si cea mai importanta zona de desfacere pentru grup, dupa ce primele sase luni din exercitiul financiar precedent au fost propice, in iulie-decembrie trendul a fost negativ, insa compania de comert local a Selena a reusit sa raporteze un salt de +2,5% al incasarilor fata de anul anterior.
Vanzari optime doar intr-o tara europeana
Totusi, conducerea grupului este in masura sa raporteze vanzari relativ satisfacatoare si cu o crestere relativ constanta in Turcia, Spania si ambele Americi (SUA si Brazilia), in timp ce nivelul precar al cererii din Europa Centrala a dus la stagnarea livrarilor si la exacerbarea incertitudinii privind evolutia afacerilor pe acest continent.
„Cifra de afaceri din intervalul de referinta, constituit de ianuarie-decembrie 2014, a avut un cuantum de 1,1 miliarde zloti - PLN (circa 263,4 milioane de euro), fiind evidentiata astfel o mentinere la cota anului anterior, dar pentru a obtine acest rezultat au fost necesare diverse masuri de restructurare, ce au presupus, printre altele, cresterea rentabilitatii subsidiarelor care au avut eficienta scazuta in trecutul apropiat, incercarea de compensare a pierderilor suferite in Rusia, initierea unor activitati ce vizeaza diversificarea continua a portofoliului generator de profit si lansarea de produse inovatoare, adaptate exigentelor pietei. Astfel, putem afirma ca exercitiul financiar anterior a marcat inca un an in care ne-am imbunatatit rezultatele operationale, ceea ce nu a fost o sarcina usoara pe fondul evenimentelor neasteptate ce au survenit si ale caror efecte a trebuit sa le contracaram. Criza din Europa de Est – si in special pe piata-tinta din Rusia – a avut un impact negativ de necontestat asupra profitabilitatii afacerilor cu produse chimice pentru tamplarie si constructii, dar, avand in vedere situatia dificila pe care am intampinat-o, consideram ca strategia implementata a avut succes. In trimestrele care urmeaza, ne indreptam atentia spre reorientarea activitatii grupului in noul context geo-strategic, care va tine cont de criza ruso-ucraineana, ceea ce inseamna de fapt ca ne vom consolida operatiunile pe pietele care nu sunt influentate de problemele est-europene, continuand sa lansam sisteme de izolare, respectiv mortare uscate si sa ne consolidam pozitia ca furnizor global de adezivi si sigilanti. Pentru aceasta este necesar sa obtinem o majorare a performantei in productie, achizitie a materiilor prime, logistica si actiuni de cercetare-dezvoltare”, a declarat presedintele corporatiei, Jarosław Michniuk.
De vreme ce situatia curenta din Rusia va persista, Selena se bazeaza in 2015 pe usoara revenire a cererii de pe celelalte piete, grupul fiind stimulat, in afacerile sale, inclusiv de distinctia „Premiul economic pentru succes durabil”, acordata anul trecut de presedintele Poloniei si obtinut pentru prima data in istoria companiei.
***
In consecinta, daca anul trecut Selena Group – care se afla printre primii trei fabricanti mondiali de spuma poliuretanica pentru montajul de ferestre si usi, integrand marcile Tytan, Artelit si Quilosa – a realizat o cifra de afaceri de 1,1 miliarde PLN (sau 263,4 milioane de euro), cu un profit net de 5 milioane de euro, pentru 2013 a raportat incasari de circa 1,11 miliarde PLN (circa 262 milioane de euro). Grupul reuneste, actualmente, 30 de companii in 17 tari din intreaga lume, coordonand unitati de fabricatie in Polonia, Turcia, Spania, Coreea de Sud, China, Romania, Kazahstan si Brazilia. In ceea ce priveste activitatea subsidiarei Selena Romania, aceasta si-a propus sa devina un operator important pe segmentul local de adezivi si mortare pe baza de ciment, mai ales dupa ce a preluat controlul total (in august 2013) asupra firmei Euro MGA Product. Potrivit celor mai recente date oficiale, filiala din tara noastra, cu 44 de angajati, a raportat pentru 2013 o cifra de afaceri neta ce depaseste 37,8 milioane de lei, in scadere cu -19,57% fata de cele 47 milioane de lei din precedentele 12 luni. Informatii suplimentare, la www.selenafm.com
 
SISECAM
TSV
rehau
ABONARE REVISTE
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left