Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Sambata, 20 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - VBH: Noul plan de afaceri a determinat stabilizarea vanzarilor
VBH: Noul plan de afaceri a determinat stabilizarea vanzarilor
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 20 Aug 2014 19:38
Corporatia VBH Holding a anuntat ca, in primul semestru al anului in curs, a avut loc o diminuare de numai -2,3% a vanzarilor (corespunzatoare in consecinta unei stabilizari, daca se ia in considerare factorul de ajustare), ceea ce reprezinta o situatie conforma estimarilor managementului si constituie principalul rezultat urmarit prin noua strategie de afaceri. Astfel, incasarile consolidate reflecta, pe de-o parte, o recuperare in anumite state vest-europene, subminate intrucatva de problemele consemnate de subsidiara din Germania, iar pe de alta parte cresteri sustenabile in zona central-estica a continentului, cu precadere in Polonia, Cehia si Estonia. In consecinta, vanzarile raportate pentru intervalul financiar ianuarie-iulie 2014 au regresat fata de perioada similara din 2013, pana la 304,2 milioane de euro, insa conducerea grupului considera ca aceasta se datoreaza preponderent diminuarii activitatii de constructii in Germania (-5,8% in trimestrul al doilea, fata de perioada similara din 2013), ce a implicat o reajustare a veniturilor locale ale VBH, in timp ce afacerile din zona est-europeana se deruleaza intr-un ritm superior. „In Europa de Sud-Est, VBH a consemnat un progres semnificativ notabil pentru un mediu de afaceri impredictibil si dificil. Astfel, veniturile regionale din vanzari au crescut cu 10% in semestrul intai a.c., ca urmare a activitatii deosebite din Turcia si anumite tari balcanice. In plus, in partea central-estica a continentului saltul a fost de 13%, putand fi atribuit conditiilor meteo favorabile din primul trimestru, respectiv cotelor mai semnificative de piata castigate de holding in statele din regiune si superioritatii serviciilor asigurate pentru clienti. Din nefericire, in zona CSI conflictul din Ucraina a inceput sa genereze efecte economice negative, remarcate initial prin devalorizarea puternica a monedelor locale, insa, cu toate ca livrarile VBH s-au diminuat cu -1,9%, profitabilitatea nu a fost momentan afectata. Rezultatul consolidat inainte de achitarea taxelor (indicele EBT) a ramas din pacate negativ, la -4,1 milioane de euro, pierderea oarecum neasteptata adancindu-se cu doua milioane de euro fata de semestrul intai din 2013. In concluzie, vom continua sa depunem eforturi sustinute pentru consolidarea afacerilor, insa pentru 2014 ramanem precauti, deoarece situatia politica si economica ramane incerta pe plan european – si mai ales in tarile CSI – motiv pentru care vom accelera aplicarea unor programe interne de crestere a eficientei si de dezvoltare a unor produse care sa asigure recuperarea rapida a pierderilor. Ne axam in principal pe focalizarea spre economiile emergente, aflate in dezvoltare, iar pentru Germania urmeaza sa aplicam un program extensiv de recastigare a clientelei si de recuperare a cotelor pierdute. Aspectele-cheie pe care le urmarim vizeaza in principiu consolidarea pozitiei pe piata prin diversificarea gamei sortimentale si de servicii. Daca factorii politico-economici ne vor permite, speram sa putem incheia actualul exercitiu financiar cu un indicator EBT similar anului trecut”, a declarat noul director general al VBH Holding, Oliver Rupps, desemnat in aceasta functie la data de 1 iulie 2014.
***
Constituind, potrivit estimarilor proprii, „cea mai mare casa europeana de comert cu sisteme de feronerie pentru ferestre si usi”, VBH Holding a realizat in 2013 vanzari de 692,4 milioane de euro (-7,3%), insa in conditiile unui indice EBT aflat in marje pozitive (+3,2 milioane de euro), ce este vizat si pentru 2014. Noua strategie de stabilizare a afacerii, aplicata in ultimul timp, a presupus restructurarea pietelor-tinta, inclusiv prin renuntarea la livrarile efectuate in unele state asiatice si focalizarea vanzarilor in zona est-europeana. Corporatia activeaza si pe piata din Romania, prin intermediul VBH Romcom – Targu Mures. Cele mai recente date oficiale confirma faptul ca, in 2013, subsidiara din tara noastra a raportat o cifra neta de afaceri de 38,05 milioane de lei, in timp ce in exercitiul financiar anterior acest indicator s-a plasat la 38,3 milioane de lei. Pentru informatii suplimentare, click aici!
 
ABONARE REVISTE
TSV
rehau
SISECAM
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left