Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Vineri, 19 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - DORMA: Premise optime pentru consolidarea veniturilor
DORMA: Premise optime pentru consolidarea veniturilor
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 26 Mai 2011 09:08
In anul fiscal 2009 - 2010, puternic influentat de efectele negative ale recesiunii, cifra de afaceri realizata de grupul german Dorma - unul dintre cei mai importanti producatori de feronerie si sisteme automate de actionare a ansamblurilor de tamplarie - a inregistrat un recul de 2,9%, insumand 856,4 milioane de euro. Efectul achizitiilor a fost de 0,3%, sumele alocate in acest sens fiind de 2,3 milioane de euro. Conducerea companiei afirma ca exercitiul financiar precedent poate fi asimilat unui "mountain russe", fiind caracterizat de fluctuatii bruste ale activitatii din domeniu. In pofida conditiilor specifice unui mediu de afaceri nefavorabil, Dorma a reusit performanta consolidarii cotei de piata, vanzarile majorandu-se cu 32% in China, cu 6,2% in Orientul Indepartat, cu 5,1% in Asia/Australia, cu 5% in Franta, cu 4,5% in statele scandinave si tarile baltice si cu 4,3% in Africa de Sud. In celelalte regiuni in care compania deruleaza operatiuni comerciale, incasarile s-au diminuat, un declin important fiind consemnat in Dubai (-13,7%) si in America de Nord (-20,4%). In zona Europei Centrale, sustinuta de piata din Germania, incasarile au sporit, in medie, cu 3,8%. In aceasta perioada, problema sustenabilitatii a constituit punctul central al preocuparilor specialistilor societatii, fiind dezvoltate noi concepte tehnologice care sa asigure o imbunatatire a echilibrului ecologic aferent produselor comercializate. De asemenea, s-a pus un accent deosebit pe asigurarea caracteristicii de eficienta energetica a sistemelor automate, concomitent cu imbunatatirea proprietatilor de reciclare si cu utilizarea de materiale inovatoare. Pentru intervalul urmator, o baza solida de dezvoltare este reprezentata de majorarea cu aproape 30 de milioane de euro a fluxului de numerar corespunzator activitatilor operationale si de mentinerea gradului de indatorare la un nivel optim. Evolutiile din prima parte a anului fiscal 2010 - 2011 sunt incurajatoare, ceea ce genereaza incredere la nivelul managementului grupului. Informatii suplimentare, la www.dorma.com            
 
 
 
TSV
ABONARE REVISTE
rehau
SISECAM
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left