Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Miercuri, 24 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Oportunitati & Comunicate - ALTATERRA: Camionul Dakea, in vizita pentru prima data in Romania
ALTATERRA: Camionul Dakea, in vizita pentru prima data in Romania
Oportunitati & Comunicate Publicat de AG&F 26 Ian 2018 16:14
Producatorul de ferestre de mansarda si accesorii asociate Altaterra Kft, parte din grupul danez privat VKR Holding si prezent pe piata din Romania prin brandul Dakea, aduce pentru prima data in Romania camionul interactiv Dakea, informeaza un comunicat al societatii. Camionul Dakea incorporeaza tehnologie de ultima generatie in materie de design de ferestre si promoveaza Dakea Ultima, cel mai nou model de fereastra de mansarda din portofoliul companiei. Vizitatorii sunt invitati sa traiasca o experienta inedita, creata prin intermediul ecranelor HD si al sunetului surround.
Prezenta camionului in Romania a fost posibila cu sprijinul partenerului unic al Altaterra in Romania, grupul Wetterbest, unul dintre liderii industriei locale de sisteme pentru acoperisuri. Traseul sau in Romania a inclus opriri in mai multe orase din tara, precum: Bacau, Brasov, Bucuresti, Cluj-Napoca, Pitesti, Craiova, Iasi, urmand ca ultima oprire sa fie in localitatea Baicoi, unde se afla una dintre cele doua fabrici Wetterbest.
„Camionul Dakea aduce la viata intreaga tehnologie Dakea, astfel incat toti cei care pasesc in interiorul sau o pot vizualiza, auzi si atinge, traind o experienta intensa. Multumim partenerilor nostri de la Wetterbest pentru sprijinul acordat pentru aducerea lui in Romania”, a declarat Oana Stanica, director de vanzari pentru Romania in cadrul Altaterra.
Noua fereastra de acoperis Dakea Ultima (care este produsul-vedeta din cadrul turneului camionului Dakea) stabileste un nou standard din punct de vedere al calitatii si al tehnologiei folosite. Dakea Ultima se remarca printr-un sistem inovator de reducere a zgomotului de trafic si de ploaie cu pana la 50%, capacitatea de blocare a 95% din razele nocive UV si o rezistenta sporita in fata uraganelor de categoria II. Gratie invelisului dublu Low-E si gaz inert Kripton, vitrajul beneficiaza de o eficienta energetica ridicata de 1,2 W/mpK si mentine caldura in interiorul casei pe timpul iernii si previne supraincalzirea pe timp de vara.
Alaturi de Dakea Ultima, portofoliul de ferestre Dakea cuprinde Dakea Good, Dakea Better si Dakea Better PVC. Fiecare model dispune de o garantie extinsa de 20 de ani, unica pe piata din Romania, ce poate fi cu usurinta transferata de la un proprietar la altul. De asemenea, compania produce si accesorii asociate pentru ferestrele de mansarda, cum ar fi: trape de acces, rulouri, rame de etansare, jaluzele etc.
Produsele Dakea sunt promovate si comercializate atat prin intermediul punctelor de distributie ale Wetterbest, cat si prin intermediul propriei echipe de vanzari Dakea, reprezentanta companiei Altaterra in Romania, cu o experienta tehnica si comerciala de peste 15 ani in domeniul ferestrelor de mansarda.
„Un business este mai puternic atunci cand ai alaturi parteneri de incredere. Colaborarea noastra cu Dakea a inceput in urma cu sase ani si continua sa se dezvolte. Un exemplu in acest sens este initiativa denumita «Scoala Wetterbest», pe care o organizam impreuna si care incepe sa dea roade. Impreuna, dorim sa le insuflam tinerilor pasiunea pentru meseriile practice si contribuim la profesionalizarea, in general, a montatorilor de tigla metalica si de ferestre de mansarda. Suntem mandri sa ne numim partener unic Dakea in Romania si suntem increzatori ca parteneriatul nostru va fi din ce in ce mai solid pe viitor”, a declarat Valeriu Irimescu, director general al Wetterbest.
„Scoala Wetterbest” reprezinta o initiativa lansata in anul 2015 de grupul Wetterbest, cu scopul de a imbunatati calitatea montajului de tigla metalica si de a creste interesul in randul tinerilor pentru meseria de montator. Cursurile sunt gratuite si se adreseaza atat angajatilor companiei, agentilor de vanzari de invelitori metalice Wetterbest, precum si tuturor montatorilor dornici de perfectionare.
Imbinand cunostintele tehnice cu demonstratiile de montaj, cursurile sunt sustinute de specialistii tehnici Wetterbest si de partenerii lor, cu experienta indelungata in domeniu. Pentru a raspunde nevoilor tot mai exigente ale cursantilor, managementul companiei a decis sa faca un pas inainte pentru a diversifica si specializa si mai mult structura de curs. Incepand cu anul 2018, expertii tehnici Wetterbest vor aborda si probleme de montaj mai dificile, care necesita un nivel ridicat de cunostinte de montaj si tinichigerie, si urmeaza sa dezvolte diverse materiale auxiliare (schite, ghiduri de montaj) ce vor functiona ca suport de curs, cu scopul de a imbunatati procesul de invatare.
Pe parcursul celor trei ani de activitate, peste 1.000 de montatori si vanzatori de tigla metalica au beneficiat de cursurile de montaj Wetterbest.
***
Grupul Wetterbest este format din Depaco - producator de tigla metalica, tabla cutata si sisteme de drenaj si Cortina - producator si distribuitor. Wetterbest detine una dintre cele mai mari capacitati de productie de tigla metalica si accesorii din România, prin cele doua fabrici de la Baicoi (jud. Prahova) si Podari (jud. Dolj).
Altaterra este o companie ce face parte din grupul danez de investitii VKR Holding, lansata in 2001, care produce si vinde ferestre de mansarda de inalta calitate si produse asociate, in principal, in Europa. In prezent, Altaterra este lider de piata european in domeniul de etichete private si proprietar al brandului Dakea, o marca destinata profesionistilor inteligenti, cu vanzari in peste 30 de tari si angajati de peste 12 nationalitati diferite, care sustin vanzarile produselor din portofoliu. Compania livreaza ferestre de mansarda de inalta calitate, la preturi accesibile, pentru mii de profesionisti si utilizatori finali.
La randul sau, marca Dakea integreaza peste 75 de ani de experienta in proiectarea si fabricarea ferestrelor de mansarda. Ferestrele Dakea sunt fabricate in Europa cu lemn si componente de inalta calitate si au un numar de caracteristici unice. Combinata cu servicii exceptionale pentru clienti si garantie de 20 de ani, fereastra Dakea inseamna valoare adaugata excelenta pentru clienti. Toate beneficiile se combina pentru a crea o alegere inteligenta pentru profesionisti. Informatii suplimentare, la www.wetterbest.ro si www.dakea.ro
 
SISECAM
ABONARE REVISTE
rehau
TSV
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left