Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Duminica, 20 Mai 2018
GHID de INSTALARE
Home - Stiri - Oportunitati & Comunicate - HAFELE furnizeaza feronerie pentru prima casa mobila in miniatura
HAFELE furnizeaza feronerie pentru prima casa mobila in miniatura
Oportunitati & Comunicate Publicat de Camelia Pantel 19 Apr 2018 15:37
Hafele, lider in domeniul productiei si comercializarii de accesorii si feronerie pentru mobilier, precum si sisteme electronice de control al accesului, devine sponsorul prinicipal pentru prima casa in miniatura, construita in Italia. Tiny House, prototipul dezvoltat de aVOID, cu o dimensiune de numai noua metri patrati, sustine principiile de locuit minimalist si porneste intr-o calatorie de 60 de zile prin Germania, Elvetia si Italia, cu opriri in sapte orase.
Filiala Häfele Italia a furnizat mecanismele de ridicare Free Flap si sistemul de iluminare Loox LED pentru prototipul Tiny House, proiectat in detaliu de arhitectul italian de 27 de ani, Leonardo Di Chiara. Solutiile inteligente se integreaza perfect in unitatea de locuit de mici dimensiuni, asigurand confortul unui numar tot mai mare de nomazi urbani care aleg sa traiasca in astfel de case in viitor.
Tiny House este montata pe o remorca si este dotata cu tot confortul posibil in cei noua metri patrati. Cu doi pereti laterali nemobilati, Tiny House este proiectata in stilul clasic al unei case normale. Tot mobilierul este modelat cu o precizie elvetiana si se incadreaza perfect in spatiul de mici dimensiui, datorita principalei sale caracteristici prin care se remarca - economisirea spatiului. Multifunctional si creativ, acesta apare ca prin magie pentru a-si indeplini functiile, atunci cand este nevoie, unindu-se perfect in spatiul de mici dimensiuni pentru a crea o bucatarie, un loc de luat masa sau chiar un dormitor.
aVOID este rezultatul unui proiect de cercetare condus de Leonardo Di Chiara in colaborare cu Universitatea Tinyhouse si reprezinta un stil de viata real care se dedica in totalitate sustenabilitatii prin angajamentul sau fata de principiile minimaliste in care „mai putin inseamna mai mult”. In prezent, acesta este sustinut de numerosi parteneri tehnologici la nivel international. Programul evenimentului si alte informatii despre turul Tiny House pot fi gasite pe www.leonardodichiara.it.
Hafele este recunoscuta pentru sustinerea locuitului inteligent si multifunctional in spatii de dimensiuni reduse. Cel mai recent concept arhitectural inovator prezentat la BAU 2017, intitulat „MicroApart 20/30”, are la baza ideea de „Mai multa viata pe m2” si vine in intampinarea nevoilor din prezent cu solutii care transforma spatiile de locuit in unele mai functionale si confortabile in acelasi timp.
De asemenea, Hafele a atras atentia expertilor si prin crearea Functionality Cube, castigator al competitiei Youth Lab, un cub de locuit de numai 39 metri patrati cu o functionalitate impresionanta, ce a reprezentat o inspiratie pentru producatorii de mobilier, decoratorii de interioare si utilizatorii finali.
Despre Hafele
Hafele este o companie internationala, condusa de membrii celei de-a treia generatii a familiilor Häfele si Thierer, cu sediul in Nagold, Germania. A fost fondata in 1923, iar in prezent serveste industriei accesoriilor pentru mobila, feroneriei arhitecturale si a sistemelor electronice de control a accesului. Printre clientii sai se numara cei din industria mobilei, producatorii de mobilier, distribuitorii de feronerie, arhitecti si designeri din peste 150 de tari din intreaga lume. Häfele dezvolta si produce accesorii de feronerie si sisteme electronice de control al accesului in 6 fabrici in Germania si Ungaria. In exercitiul financiar 2015, Grupul Hafele a realizat venituri de 1,3 miliarde de euro, avand peste 7.100 de angajati in 37 de filiale, si numeroase reprezentante in intreaga lume.
Hafele Romania este una din cele 37 de subsidiare ale Hafele GmbH & Co KG Germania. Infiintata in octombrie 2009, cu sediul in Timisoara si un punct de lucru in Bucuresti, vine in intampinarea producatorilor de mobila, revanzatorilor de feronerie si accesorii pentru mobila, designerilor si arhitectilor prin solutiile si produsele inovatoare. Informatii suplimentare, la www.hafele.ro  

 
 
12993 de articole in baza de date

Autentificare

TOP-Fereastra - nr. 134 (Mai 2018)
GHID de INSTALARE
hautau 2017
hospice 2%
Conferinta EURO-Fereastra - 2018
PIATA de TAMPLARIE: Analiza 2017-2018 & Perspective 2019-2023
SIMONSWERK