Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Marti, 23 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - EURO-FEREASTRA: Conferinta isi deschide portile pe 25 mai
EURO-FEREASTRA: Conferinta isi deschide portile pe 25 mai
Producatori de tamplarie Publicat de AG&F 22 Mai 2015 21:03
La data de 25 mai 2015, incepand cu ora 8.00, Conferinta Internationala despre Sisteme de Tamplarie si Fatade EURO-Fereastra, eveniment traditional pentru piata de profil, isi deschide portile pentru cei peste 360 de specialisti, inscrisi in cadrul evenimentului (ale carui lucrari se deruleaza in paralel cu ale Conferintei Internationale despre Constructii Sustenabile si Eficienta Energetica EURO-Constructii, aflata la editia a patra). Astfel, auditoriul – format din 360 de specialisti ai firmelor din sectorul de tamplarie, din bransa de constructii, instalatii si domeniile conexe, arhitecti, proiectanti, oficiali ai administratiei publice locale si centrale, ai unor organizatii patronale si profesionale, din partea mediului academic etc. – se reuneste, cu prilejul conferintei, in Sala Atlas a Radisson Blu Hotel Bucuresti, pentru a participa partea intai a sesiunii plenare, unde vor fi sustinute, in mod interactiv, subiecte de actualitate, cum ar fi: perspectivele pietei nationale de constructii, din punctul de vedere al autoritatilor de resort, viitorul constructiilor prin prisma demersului arhitectural, analiza pietei de constructii din Europa Centrala si de Est (CEE), pe segmentele rezidential si nerezidential, utilizarea sticlei performante si a vatei minerale – ca solutii pentru cresterea eficientei energetice a cladirilor, instrumente pentru imbunatatirea performantei termice a imobilelor, casele „verzi” – o modalitate de a realiza cladiri ecologice si de inalta calitate, respectiv un studiu de caz referitor la o cladire verde, incadrata in categoria BREEAM Excellent.
Perspectivele pietei si noutatile de la IFT Rosenheim, evidentiate la conferinta
Dupa o pauza de cafea, de la ora 11.30, specialistii pietei de tamplarie se reintalnesc in sala Atlas 2, iar cu acest prilej se va discuta initial despre productivitate si modul in care se pot intrebuinta resursele disponibile pentru a crea valoare reala. O tema de larg interes este reprezentata de analiza pietei de ferestre din CEE, cu tendinte actuale si previziuni pe termen scurt si mediu, iar ulterior audienta se va familiariza cu avantajele folosirii unor noi sisteme de profile, aplicatii software si feronerie. Inovatiile in domeniul tehnologiilor pentru ferestre, fatade, sticla si feronerie, in acceptiunea IFT Rosenheim, impreuna cu oportunitatile pietei nationale de ferestre si pereti cortina constituie subiectele centrale ale sesiunii speciale a lucrarilor EURO-Fereastra. Dupa un pranz de afaceri, auditoriul va asista din nou, in plen, la teme sustinute de experti ai pietei de constructii si ai unor institutii de prestigiu, care se vor referi la provocarile sectorului, in ansamblul sau, la perspectivele economice ale tarii noastre, la asigurarea sanatatii si sigurantei ocupationale pe santierele de constructii, la modalitatile de finantare a companiilor pe piata de capital si, nu in ultimul rand, cele mai interesante modificari ale noului Cod Fiscal.
***
Punctul de atractie din cadrul evenimentului il constituie, fara nicio indoiala, gala premiilor pietei de tamplarie si fatade, unde cei mai importanti operatori ai bransei vor primi premii de excelenta – Award of Excellence – si Trofeele EURO-Fereastra. Pentru mai multe informatii, click aici!
 
rehau
ABONARE REVISTE
TSV
SISECAM
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left