Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 25 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - IZOTEC GROUP vizeaza mentinerea trendului ascendent al cifrei de afaceri
IZOTEC GROUP vizeaza mentinerea trendului ascendent al cifrei de afaceri
Producatori de tamplarie Publicat de Camelia Pantel 19 Ian 2016 12:00
Planul de dezvoltare pentru anul 2016 ce va fi derulat de producatorul de tamplarie termoizolanta din PVC Izotec Group prevede realizarea de investitii in realizarea unei noi hale de productie, cu toate dotarile necesare, dezvoltarea parcului auto si aplicarea unor de masuri de retehnologizare, prin schimbarea unora dintre utilajele existente. De asemenea, este vizata o mentinere a trendului ascendent al cifrei de afaceri, care a caracterizat evolutia financiara a companiei in 2015, cand a fost inregistrata o sporire a incasarilor de peste 20% in raport cu valoarea de 21,8 milioane de lei din 2014 si care s-a datorat masurilor adoptate si actiunilor intreprinse de managementul firmei. Previziunile optimiste ale reprezentantilor firmei se bazeaza pe faptul ca sectorul constructiilor a beneficiat, in ultimul timp, de o crestere usoara care, in opinia acestora, se va transpune si in ceea ce priveste dinamica pietei de tamplarie termoizolanta. In cele ce urmeaza, Cristian Vornicu, Business Developer in cadrul firmei, detaliaza evolutia pietei si aspecte legate de propria activitate.
 
- Prezentanti categoriile de produse care pot sustine activitatea de vanzare din acest an.
- Ne dorim ca in 2016 sa consolidam in cifra de afaceri ponderea produselor din gama 70+, dar, in acelasi timp, vom promova si ansamblurile premium, atat pe cele derivate din sistemul de profile folosit (gama Elite 80+), cat si pe cele oferite de producatorul de feronerie. De altfel, pentru noi, 2015 a insemnat o crestere substantiala a procentului de produse din gamele Confort si Elite - cu o adancime mai mare de 70 mm - a caror comercializare a reprezentat 60% din cifra de afaceri a firmei, consemnata anul trecut, diferenta fiind reprezentata de seria Clasic. Consideram ca aceasta schimbare este o dovada a faptului ca beneficiarii au inceput sa se informeze din ce in ce mai mult legat de produsul pe care urmeaza sa-l achizitioneze, iar cererea pentru sortimente de top este intr-o crestere evidenta.
 
- Indicati principalul canal de distributie pe care aveti in vedere sa-l utilizati in acest an.
- Intrucat de anul trecut am inceput sa ne adresam direct categoriei investitorilor imobiliari, pentru 2016 ne-am propus ca ponderea acestor activitati in vanzarile totale sa se majoreze. Astfel, intentionam sa consolidam permanent parteneriatele de acest tip, in cadrul carora livram in mod direct produse, realizam montaj si preluam tot ceea ce tine de servicii de garantie si post-vanzare.
 
- Care este cea mai importanta masura pe care ati decis sa o adoptati in vederea limitarii efectelor concurentei neloiale?
- Pentru a face fata acestei dificultati, am decis sa ne educam permanent clientii si sa-i facem sa inteleaga ca tamplaria reprezinta o investitie si nu o cheltuiala ocazionala, avand in vedere ca toti operatorii importanti de pe aceasta piata trebuie sa faca fata unei concurente acerbe din partea firmelor mici si foarte mici si a persoanelor fizice care desfasoara activitati economice ilegale. Pe scurt, activitatea acestora este caracterizata de preturi extrem de reduse, insa la o calitate indoielnica a produselor, fara sa se asigure serviciile de garantie si post-vanzare. 
 
rehau
TSV
SISECAM
ABONARE REVISTE
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left