Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Marti, 16 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - NOVOFERM: Program de restructurare, pentru optimizarea activitatii
NOVOFERM: Program de restructurare, pentru optimizarea activitatii
Producatori de tamplarie Publicat de Cosmin Dincu 13 Iul 2016 15:55
Reputatul producator german de usi Novoferm, parte a grupului japonez Sanwa Holdings Corporation, a anuntat - prin intermediul subsidiarei sale din Olanda - ca, „pentru a ramane agila si competitiva pe piata”, va inchide, de la 1 iulie 2016, fabrica sa de usi sectionale industriale din Waardenburg, implementand un proces de reorganizare limitata, ce presupune transferul liniilor de fabricatie la centrul industrial Alpha Deuren - Didam (companie care, alaturi de Novoferm, face parte din corporatia Sanwa). „Aceasta schimbare strategica nu presupune renuntarea la marcile Novoferm si Tormatic - de automatizare a usilor si, de asemenea, va insemna o restructurare doar a unei parti a personalului, nefiind luate masuri de modificare a conditiilor contractuale stabilite cu partenerii de afaceri”, a declarat Antonio Venneri, Managing Director al Novoferm Nederland BV. La aceeasi data, insa, oficialii Novoferm France au anuntat incheierea unui contract prin care grupul de origine germana a preluat integral holdingul francez Norsud Gestion SAS, ceea ce va insemna, printre altele, „completarea si extinderea portofoliului de produse cu echipamentele si sistemele de andocare realizate de Norsud”.
In alta ordine de idei, managerii grupului Novoferm, coordonat din Germania, au subliniat ca aceste masuri fac parte dintr-o strategie mai ampla, denumita „Vision 2020”, ce este axata pe responsabilitate sociala corporatista si pe dezvoltare sustenabila, asa cum a fost definita de oficialii grupului japonez ce controleaza afacerile producatorului de usi.
Rulajul Novoferm s-a majorat cu 12%
Cel mai recent raport financiar al Sanwa Holdings Corporation prezinta rezultatele consolidate pentru 2015, precum si aspectele importante din cadrul Sanwa Global Vision 2020, cu accent asupra celui de-al doilea plan pe trei ani (2016-2018). „In principiu, afacerile Sanwa Holdings Corporation sunt structurate in cadrul a trei divizii: Sanwa Shutter (Japonia), ODC (SUA) si Novoferm (Europa), iar la incheierea primului plan pe trei ani (2013-2015) rezultatele au fost satisfacatoare. Astfel, Sanwa Shutter a reprezentat principalul motor al dezvoltarii, pe baza efectului pozitiv al initiativelor de vanzare a unor produse multiple. Divizia OCD a consemnat, insa, o intarziere strategica, din cauza faptului ca programul integrat de expansiune a fost amanat, ca urmare a esecului implementarii unor solutii ERP. De asemenea, conditiile economice din Europa au fost deosebit de dure pentru Novoferm, dar, in final, au fost confirmate primele semnale de revenire. De aceea, surplusul rezultat ca urmare a derularii afacerilor in Asia va fi alocat in urmatorul plan pe trei ani (2016-2018). Astfel, in anul 2015, cifra de afaceri s-a situat la 365,6 miliarde yeni - JPY (3,49 miliarde de dolari), iar pentru 2016, ce reprezinta un moment aniversar (60 de ani de activitate neintrerupta), ne propunem un rulaj de 367 miliarde JPY (3,51 miliarde USD). Din nivelul aferent anului trecut, Novoferm a realizat 53,3 miliarde yeni (399 milioane de euro), in crestere cu +6,7% (sau cu +12% daca se ia in considerare rulajul exprimat in moneda comunitara) fata de cele 50 miliarde JPY (sau 356 milioane de euro) din 2014. Ca structura a vanzarilor Novoferm, consemnate anul trecut, usile industriale au constituit cea mai de succes grupa de produse a companiei, cu o crestere de 33,8% a livrarilor, la 155,3 milioane de euro (ceea ce a constituit, astfel, o pondere de 38,9% din total), urmate de cele de garaj, cu 123,3 milioane de euro (+5,6%), avand o contributie de 30,9% la total. Probleme au fost, insa, consemnate la usile traditionale, cu balamale, deoarece vanzarile s-au diminuat cu -2,5%, ajungand la 120,2 milioane de euro, ceea ce a modificat si ponderea acestora, la 30,1% din total. De aceea, in 2016, din vanzarile totale estimate ale Novoferm (de 410 milioane de euro, in crestere cu +2,8%), urmarim ca usile cu balamale sa insumeze 129,7 milioane de euro (+7,9% sau 31,6% din total), cele de garaj sa reprezinte, valoric, 124,7 milioane de euro (+1,1%, cu o pondere de 30,4%), iar sortimentele industriale sa genereze 155,6 milioane de euro (+0,2%, cu un aport de 38%)”, se arata in documentele publicate de holdingul japonez.
Ca perspective, potrivit etapei a doua a planului Sanwa Global Vision 2020, corporatia japoneza isi propune o cifra de afaceri de 410 miliarde JPY in 2018, in crestere cu +12,1% fata de 2015, iar pentru Novoferm, ca efect al planului de reorganizare si de achizitii strategice, majorarea ar trebui sa fie de +22,8%, ajungandu-se la 61,3 miliarde JPY (490 milioane de euro), tot in 2018. Evident, baza afacerilor va continua sa fie sustinuta de Sanwa Shutter (203 miliarde yeni in 2018), cu subsidiarele japoneze (36,1 miliarde JPY), o tinta ambitioasa fiind reprezentata de consolidarea vanzarilor ODC, din SUA, care ar putea ajunge, in acel  moment, la 121 miliarde yeni (sau 1,1 miliarde USD), depasind astfel un prag psihologic important. Pentru afacerile europene (Novoferm), Sanwa urmareste, pe termen scurt si mediu, reconstructia unei retele de service si montaj in toate statele membre UE, precum si expansiunea livrarilor de piese de schimb si accesorii in intregul spatiu comunitar, prin intermediul unui portal web dedicat utilizatorilor profesionisti.   
***
In Romania, Novoferm a detinut initial o subsidiara omonima in Satu Mare, dizolvata cu lichidare (prin radiere) in anul 2009, iar ulterior s-a luat decizia reprezentarii in tara noastra si prin intermediul societatii Histria International, din Capitala. Potrivit informatiilor oficiale, anul trecut, Histria International a lucrat in medie cu 50 de salariati, raportand o cifra de afaceri de 19,8 milioane de lei, in conditii de profitabilitate, iar in 2014 compania s-a evidentiat printr-un rulaj net de 19,7 milioane de lei. Potrivit managerilor firmei, strategia de afaceri din 2016 are ca scop popularizarea unor anumite game de produse, cele mai importante dintre acestea fiind solutiile Novoferm (realizate in Germania), dintre care se disting gama de usi din aluminiu si otel rezistente la foc, portile industriale cu inchidere rapida pentru hale sau spatii tehnice si cele pentru inchideri exterioare. De altfel, conducerea Histria International, care colaboreaza si cu alti furnizori renumiti pe plan international, sustine ca, actualmente, segmentul proiectelor industriale reprezinta aproximativ 50% din numarul total de obiective accesate la nivel national. Insa, produsele Novoferm sunt importate direct in Romania de firma Interflex Europa, din Satu Mare, inregistrata la ONRC in anul 2007. Aceasta societate - specializata, potrivit codului CAEN specific in „comertul cu ridicata al materialului lemnos si al materialelor de constructii si echipamentelor sanitare” - are doar doi angajati si, potrivit bilantului depus la Ministerul Finantelor Publice, a incheiat anul trecut cu o cifra neta de afaceri de 155.330 de lei, in contextul unei pierderi, in timp ce pentru 2014 rulajul a fost de 206.442 lei, marcandu-se, in acel moment, si un profit. Informatii suplimentare, la www.novoferm.com
 
rehau
ABONARE REVISTE
SISECAM
TSV
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left