Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Vineri, 29 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - RFT a reunit peste 800 de experti internationali din domeniul tamplariei
RFT a reunit peste 800 de experti internationali din domeniul tamplariei
Producatori de tamplarie Publicat de Ovidiu Stefanescu 16 Oct 2017 10:09
Cea de-a 45-a editie a conferintei internationale Rosenheimer Fenstertage (RFT), organizata de IFT Rosenheim, s-a constituit intr-un real succes, in opinia directorului general al institutului, Ulrich Sieberath. Pe parcursul celor doua zile ale evenimentului, cei peste 800 de participanti au avut din nou ocazia sa socializeze si sa schimbe informatii utile in legatura cu evolutia si perspectivele domeniului de tamplarie termoizolanta. Cele 29 de prelegeri pe diverse teme de larg interes au suscitat intr-o mare masura atentia celor prezenti, tema centrala fiind constituita de digitalizare si impactul noilor tehnologii asupra evolutiei industriei de profil. De altfel, expertii au subliniat ca, departe de a fi o sursa de destabilizare si un motiv de perturbare a activitatii curente, implicarea tehnologiilor IT poate avea ca efect adaugarea de valoare produselor finite, in beneficiul direct al consumatorilor. De altfel, in interventia sa de la finalul congresului, Ulrich Sieberath a subliniat ca editia din 2017 a RFT a fost cea mai reusita din intreaga istorie a acestui eveniment prestigios, selectia riguroasa a participantilor permitand o comunicare optima. „Au fost ani in care numarul celor prezenti a depasit 1.250 de persoane, ceea ce a generat anumite deficiente in desfasurarea evenimentului. In prezent, am ajuns la echilibrul dorit, iar prezenta internationala a fost mai mult decat satisfacatoare, o nota dominanta avand-o invitatii din tarile unde IFT desfasoara deja activitati de testare si organizeaza sau participa la conferinte. De asemenea, un rol tot mai important il are interactiunea dintre invitati, in acest sens facand toate eforturile necesare pentru a asigura un cadru optim de relationare, pe tot parcursul manifestarii”.
 
***
 
IFT Rosenheim are, in prezent, peste 500 de membri si deruleaza aproape 1.500 de contracte de certificare si supraveghere in 36 de state de pe intregul mapamond. Compania raporteaza o cifra de afaceri de 20 de milioane de euro, iar expertii sai participa in mod activ, prin prezenta in cadrul comisiilor tehnice ale organizatiei europene de certificare (CEN), la elaborarea tuturor standardelor si normelor care reglementeaza activitatea in domeniul tamplariei termoizolante. Congresul RFT constituie, de aproape o jumatate de secol, principalul loc de intalnire anuala a specialistilor din bransa, cadrul neutru si echidistant asigurat de institutul bavarez facilitand o comunicare obiectiva, deosebit utila pentru dezvoltarea sanatoasa a industriei de profil.
 
 
SISECAM
rehau
ABONARE REVISTE
TSV
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left