Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Luni, 23 Octombrie 2017
GHID de INSTALARE
Home - Stiri - Punct de vedere - PROLIXITATEA legislativa si efectele sale negative pe termen lung
PROLIXITATEA legislativa si efectele sale negative pe termen lung
Punct de vedere Publicat de Ovidiu Stefanescu 30 Mar 2016 09:38
Aidoma epigonilor care se zbat in mediocritate incercand sa-si ascunda totala lipsa de talent sub pretextul unei pedanterii lingvistice patetice, la fel si legiuitorii din Romania incearca, fara succes, sa se alinieze la standardele europene in materie de performanta energetica, securitate etc., intr-un cuvant la prevederile legate de sustenabilitate. De cele mai multe ori, normele elaborate de bizonii locali sunt contradictorii nu doar cu regulile bunului simt si cu alte documente aflate inca in vigoare in Romania, ci incalca in mod flagrant acquis-ul comunitar. Este inutil sa mai amintesc de cate ori tara noastra a fost pusa la coltul rusinii, iar impotriva ei s-au declansat proceduri de „infringement”. Se pare insa ca nicio masura de acest tip nu este suficienta pentru a stopa elanul distructiv al unor mameluci in ale tehnicii. Concret, din nou ca urmare a nefericitului eveniment de la clubul Colectiv, autoritatile nationale au considerat de cuviinta sa completeze prevederile legale cu privire la securitatea in caz de incendiu. Este vorba, pe scurt, de initiativa de a impune instalarea unor dispozitive de semnalare a scurgerilor de gaze in toate locurile unde exista instalatii ce folosesc acest tip de resursa. Nimic anormal pana aici. Insa aberatiile nu lipsesc din textul documentului respectiv. De exemplu, se solicita ca suprafetele vitrate „ferestre, luminatoare, usi geamuri (…) sau panouri sa cedeze, conform specificatiei producatorului, la presiuni de cel putin 1.180 Pa”, iar in paragraful urmator se precizeaza in mod explicit ca „pentru cazul in care geamurile au o grosime mai mare de 4 mm sau sunt de constructie speciala (securizat, tip Thermopan) este obligatorie montarea detectoarelor automate de gaze cu limita de cel putin 2% metan in aer (…)”. Iata ca, surpriza, geamurile executate cu sticla securizata (care, dimpotriva, la soc se sparg, rezultand fragmente de mici dimenisiuni cu margini netaioase) sunt considerate periculoase, realizandu-se o confuzie, de fapt, cu sortimentele laminate. Ca sa nu mai vorbim despre celebrul „Thermopan” – sintagma acceptabila eventual, doar in pietele de cartier. Stimabilii ar putea lectura putin literatura de specialitate pentru a se informa in legatura cu testele la foc si explozie realizate de organisme notificate la CE, realizate pe diferite tipuri de geamuri si ar vedea care sunt rezultatele acestor verificari, general acceptate la nivelul UE. Insa asta ar presupune un efort prea mare, iar resursele financiare sunt insuficiente! Mai bine se cheltuiesc banii pe diverse sinecuri decat sa fie dirijati spre armonizarea legislatiei! Dar in aceasta eventualitate, s-ar contrazice statutul binemeritat de „sat fara caini”.  
 
12568 de articole in baza de date

Autentificare

Fereastra - nr. 130 (October 2017)
GHID de INSTALARE
hautau 2017
hospice 2%
Conferinta EURO-Fereastra - 2018
PIATA de TAMPLARIE: Analiza 2016-2017 & Perspective 2018-2020 (TOP500)
SIMONSWERK