Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 02 Mai 2024
Hilti
Home - Stiri - Actualitatea interna
ACTUALITATE: Revizuire a estimarilor FMI cu privire la cresterea economica din 2010
Actualitatea interna Publicat de AG&F 21 Dec 2009 11:30
In perioada 14-16 decembrie 2009, o echipa de experti economici ai Fondului Monetar International (FMI), condusa de seful misiunii FMI pentru Romania, Jeffrey Franks, precum si reprezentanti ai Comisiei Europene (CE) au fost prezenti in Bucuresti, in vederea evaluarii proiectului de buget aferent anului 2010, elaborat de guvern. "Dupa evaluarea datelor existente in prezent, situatia indicatorilor macroeconomici ai Romaniei este mult mai buna fata de inceputul lunii noiembrie a.c., ca urmare a sporirii cererii externe si reluarii exporturilor. Din acest motiv, este necesara o revizuire in sens pozitiv a predictiilor cu privire la scaderea PIB din acest an. Consideram ca deprecierea economiei ar putea fi de 7% in 2009, dupa care, la nivelul lui 2010, s-ar putea consemna o crestere economica de 1,3%. Rezultatele preliminare cu privire la exercitiul bugetar indica faptul ca tinta de 7,3% a deficitului, stabilita pentru 2009, a fost atinsa, intrucat eventualele cheltuieli specifice perioadei curente (finele anului in curs) se afla sub control. Aceasta performanta este cu atat mai deosebita, cu cat conditiile politice actuale nu au permis supravegherea economiei nationale. Practic, pietele au ramas stabile, in pofida dezechilibrelor politice si nu exista posibilitatea aparitiei unor dificultati din punct de vedere al finantarii deficitului fiscal in lunile urmatoare", a declara Jeffrey Franks. Oficialii FMI au mai subliniat faptul ca s-a ajuns la un acord de principiu cu membrii executivului interimar asupra parametrilor tehnici ai proiectului de buget stabilit pentru 2009. "Pentru a putea indeplini cerinta unui deficit bugetar de 5,9% din PIB in 2010, se impune o reducere a cheltuielilor publice la un nivel de 2,5% din PIB, ceea ce presupune adoptarea unor masuri dure, la nivel guvernamental. Pentru a obtine transele de imprumut, proiectul final de buget, ce va fi adoptat de Parlament, trebuie sa includa parametrii stabiliti cu FMI, iar in perioada urmatoare se impune implementarea urgenta a reformelor structurale, cu precadere a legii pensiilor si a celei referitoare la responsabilitatea fiscala", se arata intr-un comunicat al misiunii FMI. Echipa comuna de specialisti ai FMI, Comisiei Europene si Bancii Mondiale a luat decizia ca viitoarea intrunire pentru analiza acordului "stand-by" sa aiba loc in luna ianuarie 2010, dupa investirea guvernului in parlament. "Remarcand progresul consemnat pana in prezent, suntem convinsi de faptul ca membrii conducerii FMI se vor intruni in prima jumatate a lunii februarie 2010, pentru a elibera transele de imprumut convenite cu Guvernul Romaniei", a concluzionat Jeffrey Franks. Initial, reprezentantii FMI au estimat o scadere a PIB cuprinsa intre 8% si 8,5%, in timp ce pentru 2010 era preconizata o crestere economica de 1%. Informatii suplimentare, la www.imf.org (C.D.)
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 021-336.04.17
ABONARE REVISTE
rehau
TSV
SISECAM
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left