ACTUALITATE: Seminar de consiliere pe baza rezultatelor controalelor tematice ale OJPC Constanta |
Actualitatea interna
Publicat de AG&F
16 Apr 2009 11:30
|
Potrivit legii, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) este abilitata sa realizeze si sa coordoneze strategia si politica Guvernului in domeniul protectiei consumatorilor, actionand cu mijloace specifice pentru prevenirea si combaterea practicilor care dauneaza vietii, sanatatii, securitatii si intereselor economice ale consumatorilor. In acest sens, inspectorii institutiei efectueaza controale tematice sau punctuale (atunci cand sunt sesizati prin intermediul unor reclamatii), fiind vizate inclusiv firmele ce activeaza pe piata de tamplarie termoizolanta. Conform datelor furnizate de Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorilor (OJPC) Constanta, problemele semnalate cel mai des in reclamatiile primite de la cumparatorii de ferestre/usi sunt reprezentate de nerespectarea contractelor si a termenelor de executie. Ponderea acestora este de numai 3% din totalul sesizarilor (in 2008 au fost transmise circa 126 de reclamatii din toate domeniile). "Pentru a evita sanctiunile care se aplica in aceste cazuri, respectiv amenzi cu valori cuprinse intre 1.000 de lei si 100.000 de lei, un producator de tamplarie termoizolanta trebuie sa conformeze prevederilor mai multor legi. Dintre acestea mentionam: Ordonanta de Guvern 21/1992 republicata (privind protectia consumatorilor), Legea nr. 193/2000 (privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori), Legea nr. 363/2007 (privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor), Legea nr. 449/2003 republicata (privind vanzarea produselor si garantiile asociate acestora), Ordinul nr. 535/2001 (privind unele masuri de informare a consumatorilor), Legea nr. 148/2000 (privind publicitatea), OG 2/2001 republicata (privind regimul juridic al contraventiilor), Legea nr. 608/2001 republicata (privind evaluarea conformitatii produselor) etc. In acest context, aspectele pe care le urmarim cu ocazia actiunilor de control tematice, la producatorii de ferestre/usi termoizolante, sunt: legalitatea functionarii, existenta/respectarea contractelor incheiate cu beneficiarii, a unor documente de achizitie/calitate pentru materiile prime utilizate, acordarea garantiei pentru produsul/lucrarea executata si a instructiunilor de intretinere/utilizare etc. Am desfasurat o astfel de actiune in cursul lui 2008, iar cu acest prilej am urmarit respectarea prevederilor legale, la productia si comercializarea tamplariei din lemn stratificat, aluminiu si PVC, prevazute cu geamuri termoizolante. Concluziile acestui demers au fost prezentate in cadrul unei actiuni de consiliere, organizate in cadrul institutiei noastre, la care au participat multi reprezentanti ai operatorilor economici. Consideram ca impactul controalelor pe care le-am desfasurat in ultima perioada a fost pozitiv, numarul reclamatiilor care ne-au parvenit ulterior fiind mai mic. Pentru ca problemele in exploatare sa fie evitate, cumparatorul de ferestre trebuie sa aiba in vedere cateva aspecte in momentul semnarii contractului. Dintre acestea, mentionam: indicarea tuturor detaliilor despre produs (in documentatia contractuala), precizarea exacta a sumei de plata pentru lucrarea respectiva si a modului in care se efectueaza aceasta sau stabilirea termenului de livrare/montaj si a garantiei acordate", a declarat Gheorghe Trandafir, inspector-sef adjunct al OJPC Constanta. Informatii suplimentare, la www.anpc.ro (Camelia Pantel)
|