ALUMIL SA: Sporire nesemnificativa a vanzarilor la nivel de grup |
Actualitatea interna Publicat de Cosmin Dincu 21 Iun 2012 13:14 |
Recent, conducerea grupului Alumil – Aluminium Industry SA, din Grecia, a prezentat rezultatele financiare la nivel de holding, aferente anului 2011 si primului trimestru din exercitiul financiar curent. Potrivit raportului oficial, in precedentele 12 luni s-a inregistrat o crestere nesemnificativa, de 0,39% a vanzarilor (de la 202,6 milioane de euro in 2010 la 203,4 milioane de euro). Totodata, deteriorarea situatiei specifice pietei de constructii/domeniilor conexe din Grecia si statele balcanice (cu precadere, in estul Europei) a determinat o diminuare drastica a rentabilitatii, de vreme ce profitul brut s-a situat la numai 38,4 milioane de euro, marcand un regres de 16,2% fata de anul anterior. "In ceea ce priveste indicatorul EBITDA (Earnings Before Interest, Taxes, Depreciation and Amortization - castigul inainte de dobanzi, rate, depreciere si amortizare), care reflecta cu acuratete performanta financiara a companiei, Alumil Group a consemnat o depreciere semnificativa, de 51,6%, ajungand de la 21,3 milioane de euro in 2010 la 10,3 milioane de euro. Pierderile consemnate inainte de achitarea taxelor s-au situat la 12,1 milioane de euro, in timp ce pierderile nete ale grupului s-au cifrat la 13,3 milioane de euro, comparativ cu 1,6 milioane de euro in 2010", se arata in comunicatul Alumil Group. Referindu-se la situatia economica internationala, ce ar putea marca exercitiul financiar in curs, managerii Alumil arata ca parcursul de recuperare pe plan global s-a intrerupt brusc in ultimul trimestru din 2011, in principal datorita agravarii crizei datoriilor suverane din zona euro si incertitudinii induse pe pietele financiare. "Pentru 2012, prognozele referitoare la sporirea Produsului Intern Brut – PIB la nivel mondial au fost ajustate in sens negativ, pana la 3,3% (de la 3,8% in 2011), iar pentru zona euro se estimeaza o recesiune. Ritmul de dezvoltare a statelor din afara zonei euro va fi in general mai redus decat anul trecut, cu unele exceptii notabile, cum ar fi SUA, Japonia, anumite tari din Orientul Mijlociu si Africa de Nord, pietele emergente etc. In SUA, cresterea PIB este prognozata pentru anul in curs la 1,8%, mai ales ca tendinta de economisire observata la nivelul persoanelor fizice s-a diminuat ca intensitate, iar sporirea consumului intern si a investitiilor vor fi principalele premise pozitive care sa sustina avansul economic. Totodata, rata somajului a ajuns la cel mai mic nivel din ultimii trei ani, reprezentand, astfel, un alt factor benefic. In ceea ce priveste Japonia, redresarea economica dupa marele seism a fost extrem de rapida si se estimeaza un salt al PIB de 1,7%, dupa regresul de 0,9% din 2011. In schimb – cel putin pentru zona euro – in toamna anului 2012 va avea loc, cel mai probabil, o scadere economica, survenita pe fondul deprecierii volumului investitiilor si, implicit, al consumului. In acest context, Alumil – Aluminium Industry va adopta o pozitie precauta, continuand, insa, implementarea programului de investitii pentru dezvoltarea activitatii pe plan international si aplicand masuri de reorganizare, de reducere a costurilor operationale, respectiv de exploatare optima si sustenabila a resurselor", precizeaza oficialii holdingului. Din punct de vedere al situatiilor financiare interimare pentru trimestrul intai din 2012, in documentele semnate de Giorgios Milonas, presedintele Alumil, se mentioneaza ca "vanzarile consolidate au insumat 40,99 milioane de euro (in raport cu 41,67 milioane de euro in perioada similara din 2011), rezultand o pierdere neta dupa impozitare de 5,31 milioane de euro. In ceea ce priveste structura livrarilor, acestea s-au efectuat preponderent pe piata din Grecia (de unde au rezultat incasari de 33,37 milioane de euro), urmata de regiunea Balcanilor (11,07 milioane de euro) si de alte zone (5,34 milioane de euro)".
***
Concernul Alumil se claseaza printre cele mai importante societati europene specializate in extrudarea profilelor din aluminiu (ocupand prima pozitie in Grecia inca din anul 2000) si controleaza numeroase unitati de productie, retele de vanzari si depozite pentru produse utilizate la aplicatii arhitecturale si industriale, in constructii navale, transport etc. Cu 29 de filiale, din care 21 de subsidiare in diverse state din Europa, Africa si Orientul Mijlociu, Alumil Group detine facilitati industriale in Grecia (patru centre), Romania, Bulgaria, Serbia, Bosnia-Hertegovina si Albania. Alumil activeaza cu succes pe 45 de piete din Europa, Peninsula Balcanica, Orientul Mijlociu si in Statele Unite ale Americii. La nivelul lui 2010, Alumil Group a incheiat exercitiul financiar cu o cifra de afaceri de 202,6 milioane de euro, in scadere cu 3,5% in raport cu veniturile de 209,9 milioane de euro din 2009, pentru ca in 2011 sa se ajunga la 203,4 milioane de euro. In ultimul an dinaintea declansarii recesiunii (2008), Alumil a inregistrat o cifra de afaceri de 285,1 milioane de euro, astfel incat holdingul nu a reusit deocamdata sa-si recupereze pierderile. Informatii suplimentare, la www.alumil.com
|