Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Marti, 14 Aprilie 2026
 
Home
ALUMINCO Romania detine un centru industrial cu o suprafata de 2.000 mp
Actualitatea interna Publicat de AG&F 15 Feb 2008 11:30
In anul 2005, holdingul Aluminco AE - Grecia a alocat fonduri de doua milioane de euro pentru constructia unei hale de productie, cu o suprafata de 2.000 mp, in Romania. Amplasat in localitatea Balotesti, obiectivul industrial dispune de o linie tehnologica pentru fabricatia de paneluri din aluminiu, produsele fiind comercializate atat in tara, cat si in strainatate. Pentru 2008, filiala din tara noastra a grupului elen va achizitiona o linie de vopsire in camp electrostatic, concomitent cu inaugurarea unei sectii de confectionare a vitrajelor termoizolante pentru panelurile realizate in Romania. "Prin punerea in functiune a echipamentelor de realizare a panelurilor din aluminiu, se remarca o diminuare a costurilor de productie/transport, ceea ce a generat scaderea pretului de achizitie. Pentru compania noastra, aceasta situatie contribuie la consolidarea pozitiei in topul furnizorilor de produse similare", a declarat Mihaela Vasilescu, director administrativ al societatii. Capacitatea de fabricatie se situeaza la 1.500 paneluri/luna, acestea fiind destinate pietei locale (in proportie de 40% din total) si celei internationale. Clientii au la dispozitie 6 serii de paneluri si usi din aluminiu (P100, Door 1000, Inox 300, E2000, P6000 sau SP3000), realizate in multiple variante si compatibile cu orice aplicatie arhitecturala. Cea mai bine comercializata este seria E 2000, un produs de top creat pe baza celor mai noi tehnologii din domeniu. Totodata, Aluminco Romania promoveaza si alte produse din aluminiu, precum sisteme de profile pentru tamplarie, balustrade din aluminiu turnat, porti, garduri etc. "Din punctul de vedere al ponderii fiecarui sortiment in structura vanzarilor, s-a evidentiat faptul ca livrarile de sisteme din aluminiu reprezinta 39% din total, 54% fiind nivelul comercializarii de balustrade, porti si garduri (diferenta este constituita de furnizarea altor sisteme din aluminiu). Strategia de expansiune a activitatii, stabilita pentru anul in curs, vizeaza majorarea cotei de piata, dezvoltarea retelei de distributie si o crestere cu 30% a cifrei de afaceri fata de 2007. Dinamica sectorului autohton al constructiilor este deosebita, fiind create toate premisele favorabile dezvoltarii bransei furnizorilor de profile din aluminiu. Astfel, pentru intervalul urmator, preconizam o sporire a livrarilor, atat la nivel cantitativ, cat si valoric", a concluzionat Mihaela Vasilescu. Informatii suplimentare, la www.aluminco.gr (Simona Ene)
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 021-336.04.17

Tamplarie aluminiu Termopan Salamander Pereti cortină Tâmplărie din aluminiu