ARACO: Datoriile statului catre constructori se apropie de doua miliarde lei |
Actualitatea interna Publicat de Elena Icleanu 30 Apr 2010 14:12 |
![]() Prin amanarea reformei, Romania risca neachitarea celei de-a V-a transe
Neachitarea datoriilor ce trebuie platite din buget (arierate) a atras atentia oficialilor Fondului Monetar International (FMI) si ai Bancii Mondiale, care efectueaza - in aceasta perioada - o vizita de lucru in Romania, pentru a evalua situatia principalilor indicatori economici din intervalul ianuarie-martie 2010, precum si in vederea stabilirii viitoarelor masuri ce trebuie aplicate de Guvern. Aceasta reprezinta cea de-a patra misiune de evaluare a acordului "stand-by", derulata conform programului convenit cu oficialii institutiei. Potrivit unor surse guvernamentale, principala dificultate care a fost semnalata de specialistii FMI este aceea a neindeplinirii tintei de reducere a arieratelor, statul nereusind nici in primul trimestru a.c. sa se achite de datoriile ce trebuie platite din buget. Alte probleme se refera si la modul in care s-au majorat cheltuielile publice in prima parte a unui an in care FMI a impus diminuarea acestora prin reforme structurale, reduceri de personal din cadrul institutiilor statului etc. Referatul de evaluare, elaborat de membrii delegatiei FMI conduse de Jeffrey Franks, va fi discutat la Washington in cea de-a doua jumatate a lunii iunie, pe baza acestuia urmand a fi luata decizia de eliberare a celei de-a V-a transe a imprumutului, in valoare de 850 milioane de euro. In ansamblu, pentru acest an se estimeaza o noua depreciere a pietei constructiilor, insa sub nivelul de anul trecut (pana la -8%), valoarea sectorului urmand a ajunge la 11,5 miliarde euro.
|