Congres international pentru eficienta energetica la Sofia |
Actualitatea interna
Publicat de AG&F
06 Feb 2008 11:30
|
In perioada 7-10 aprilie 2008 va avea loc, la Sofia (Bulgaria), cel de-al IV-lea Congres International pentru Europa de Sud-Est "Eficienta energetica si sursele regenerabile de energie EE & RES", organizat de Viaexpo. In paralel cu acest eveniment va avea loc si cea de-a treia editie a expozitiei internationale dedicate eficientei energetice. In anul 2007, la congres si-au expus lucrarile 43 de specialisti din 14 tari (Germania, Marea Britanie, Belgia, Italia, Statele Unite ale Americii, Luxemburg, Romania, Ungaria, Turcia etc.). Potrivit statisticilor, 58% dintre participantii la expozitia din 2007 au fost directori ai companiilor specializate in energie, 33% experti, 18% cercetatori, 6% studenti si 3% persoane din domeniul vanzarilor. De asemenea, anul trecut, in aceeasi perioada, a avut loc si primul Forum International al Bioenergiei, la care au participat peste 200 de experti si oameni de afaceri. Principalele teme prezentate la concresul din 2008 vor viza subiecte de actualitate, dintre care se disting:- incalzirea globala si recentul Plan de Actiune stabilit la Conferinta din Bali;- parteneriatul strategic al tarilor din Sud-Estul Europei in domeniul eficientei energetice;- proiecte din Spania si Portugalia, tari vizate la cea de-a patra editie a Congresului EE & RES.In domeniul eficientei energetice vor fi prezentate cele mai noi sisteme de reglare a temperaturii, precum si metode de conversie a surselor de energie clasica in electricitate si caldura (fara procese de combustie si reactii chimice). Vor fi dezbatute subiecte legate de prezentarea tehnologiilor de utilizare a sursei regenerabile, de folosire a energiei solare la preturi reduse, sisteme geotermale, eoliene, celulele fotovoltaice etc. Vor conferentia, printre altii, Milko Kovachev - presedinte al BERD (Marea Britanie), Koch Vasselinka - vicepresedinte al Gate-East (Germania), Winfried Hoffmann - reprezentant al Asociatiei Industriei Fotovoltaice Europene (Belgia), Velzar Kiriakov - reprezentant al Asociatiei pentru Producerea Energiei Ecologice (Bulgaria), Enghin Ture - reprezentant al UNIDO-ICHET (Turcia), Guillermo Jose Escobar - din partea BESEL SA (Spania), Dimitar Nazarski - reprezentant al Asociatiei pentru Termoizolare in Constructii (Bulgaria), Dimitar Ivanov - Asociatia pentru Ferestre si Usi (Bulgaria) etc. La congres si-au anuntat participarea peste 500 de specialisti (oficiali ai institutiilor guvernamentale locale si regionale, ai companiilor din domeniu, cercetatori din industria energiei regenerabile, beneficiari din diverse domenii industriale, consultanti, reprezentanti ai institutiilor financiare, investitori etc). Informatii suplimentare, la www.viaexpo.com (Mirela Predan)
|