Construct Expo Ambient: Deschiderea oficiala a editiei din 2008 |
Actualitatea interna
Publicat de AG&F
21 Mai 2008 11:30
|
Astazi, 21 mai a.c., ora 10:00, la centrul expozitional Romexpo - Bucuresti, a avut loc deschiderea oficiala a targului international Construct Expo Ambient, eveniment aflat la cea de-a XV-a editie. Expozitia reuneste 730 de companii,din care 270 din afara granitelor Romaniei, fiind reprezentate 19 state, de pe toate continentele. "Facand bilatul celor trei expozitii internationale dedicate domeniului constructiilor (Construct Expo Antreprenor, Construct Expo Utilaje si Construct Expo Ambient), constatam faptul ca la aceste evenimente au participat aproximativ 1.500 de firme, care si-au prezentat oferta in cadrul unor standuri a caror suprafata neta depaseste 113.500 mp", a declarat George Cojocaru, presedinte-director general Romexpo SA. Referitor la acelasi subiect, Laszlo Borbely, ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, a adaugat: "Targul destinat specialistilor din domeniul tamplariei si al celor conexe ramane un eveniment de marca, cea mai buna dovada in acest sens fiind constituita de succesul inregistrat in ultimii 14 ani. Interesul crescut al tuturor vizitatorilor demonstreaza ca este vorba despre o reuniune profesionista, care raspunde eficient exigentelor actuale ale pietei din Romania". Informatii suplimentare, la www.constructexpo-ambient.ro (Ovidiu Stefanescu)
|