Crestere cu 25% a vanzarilor MONDO STYLE |
Actualitatea interna Publicat de AG&F 22 Mar 2005 11:30 |
Conform estimarii reprezentantilor Mondo Style, anul trecut piata de ferestre/usi termoizolante a inregistrat un nivel de crestere de 25-30%. "In acest context, rezultatele financiare ale companiei noastre au fost optime, pe fondul majorarii volumului livrarilor de geam Low-E, tamplarie din aluminiu si fatade cortina. Cea mai importanta contributie la cifra de afaceri a avut-o tamplaria din PVC/aluminiu, diferenta fiind reprezentata de feronerie. Interesul beneficiarilor pentru dotarea cu accesorii a ferestrelor este semnificativ, Mondo Style livrand cu precadere rulouri si plase autorulante", a declarat Emanuel Popa, director executiv al Mondo Style.In ultimii cinci ani, vanzarile companiei au avut un ritm de majorare de 20-25%. Propunerile pentru imbunatatirea activitatii din acest sector vizeaza eliminarea concurentei neloiale, prin penalizarea companiilor ce utilizeaza personal angajat "la negru" sau livreaza produse fara a elibera factura. "Integrarea in Uniunea Europeana va presupune adoptarea de normative care vor determina producatorii sa implementeze standardele de calitate comunitare. Aceasta situatie va genera costuri suplimentare ce se vor reflecta in cresterea pretului la produsul finit. Cota unica de impozitare nu este suficienta pentru stimularea dezvoltarii companiilor ce activeaza in bransa de ferestre, fiind necesare si alte masuri pentru relaxarea fiscalitatii. Daca nivelul de 16% va fi completat cu deducerea din taxe a profitului reinvestit, piata autohtona de tamplarie termoizolanta ar putea inregistra o evolutie buna in intervalul urmator.", a incheiat Emanuel Popa. *** Mondo Style, din Timisoara, este componenta a holding-ului Braun Group, fiind specializata in fabricarea de tamplarie termoizolanta din PVC/aluminiu si comercializarea de feronerie Schuring. Informatii suplimentare, la www.mondo.ro si in editia martie a revistei FEREASTRA. |