Crestere cu 40% a vanzarilor PARTNER ALU PLAST |
Actualitatea interna
Publicat de AG&F
18 Feb 2008 11:30
|
Compania Partner Alu Plast, din Targu Mures, activeaza pe piata producatorilor de tamplarie din aluminiu/PVC, efectuand si operatiuni de montaj. "In 2007, am inregistrat o cifra de afaceri de 1,7 milioane de lei, in crestere cu 40% fata de 2006. Pentru 2008 estimam un nivel similar de majorare a vanzarilor, pe fondul sporirii numarului de contracte/comenzi. Programul de investitii, in valoare de 0,4 milioane de lei, a vizat modernizarea halelor de fabricatie si achizitia de utilaje performante, respectiv mijloace de transport", a declarat Florin Muntean, director general al societatii. Partner Alu Plast are o capacitate de fabricatie de 500 mp/luna, ponderea livrarilor efectuate anul trecut fiind detinuta de ferestre (60% din total), usi (37%) si elemente speciale (3%). Cea mai utilizata serie din PVC o constituie Dimex - profile importate din Germania, componentele de feronerie fiind marca Siegenia (de la VBH Romcom). Pentru ansamblurile din aluminiu se prelucreaza serii Alumil. "Principalele dificultati intampinate au fost legate de concurenta neloiala si neincasarea la timp a creantelor. Din punct de vedere al segmentului propriu de piata, consideram ca s-ar putea consemna o evolutie buna, in conditiile in care beneficiarii opteaza pentru cumpararea tamplariei de calitate", a incheiat Florin Muntean. (Mirela Predan)
|