Crestere cu 50% a cifrei de afaceri MCA GRUP |
Actualitatea interna
Publicat de AG&F
26 Iun 2008 11:30
|
Compania MCA Grup promoveaza o gama diversa de produse destinate segmentului de tamplarie termoizolanta, dintre care se remarca: rulouri pentru ferestre, elemente de actionare automata si plase de protectie impotriva insectelor. Totodata, s-a implicat si in comercializarea usilor de garaj. Cu un numar total de 72 de angajati, firma are filiale in Brasov, Cluj-Napoca, Constanta si Iasi. Reteaua de distributie este dezvoltata atat la nivel national, cat si international, cuprinzand peste 400 de colaboratori. "In conditiile in care principalele noastre obiective au fost reprezentate, in 2007, de marirea capacitatii de productie, cresterea volumului vanzarilor, extinderea retelei comerciale si diversificarea ofertei, cifra de afaceri inregistrata pe acest segment de activitate a fost de 1,5 milioane de euro (+50%, fata de 2006). Valoarea investitiilor derulate s-a situat la 0,17 milioane de euro, fondurile fiind utilizate pentru achizitia de utilaje si dezvoltarea spatiilor de desfasurare a activitatii. Strategia pentru 2008 impune alocarea sumei de 1,3 milioane de euro. De asemenea, pe fondul unui ritm de crestere al pietei similar celui din ultima perioada pe acest segment de activitate, estimam obtinerea unui volum de vanzari de 2,1 milioane de euro", a declarat Ciprian Oprea, director general al companiei. Informatii suplimentare, la www.mcagrup.ro (Camelia Pantel)
|