Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 26 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Actualitatea interna
Cresterea vanzarilor - impreuna cu ceilalti sau pe seama acestora? (I)
Actualitatea interna Publicat de AG&F 08 Ian 2004 11:30
Compania Alukonigstahl Romania reprezinta pe piata autohtona producatorii de renume mondial Schuco International, Jansen si Corus. La nivel european activeaza un numar restrans de furnizori ce ofera sisteme de calitate si inalt nivel competitiv, iar Schuco ocupa o pozitie importanta. Ing. Attila Beer are 37 de ani este director de vanzari la Alukonigstahl Romania si considera ca numele Schuco deschide portile, insa ridica stacheta. Evolutia companiei si a pietei in ansamblu este analizata de catre domnul Beer in exclusivitate pentru FEREASTRA.

Noua strategie Alukonigstahl vizeaza segmentul rezidential
In ultimii ani, multi furnizori de sisteme din aluminiu si PVC au intrat pe piata romaneasca si detin, in prezent, o cota semnificativa pe segmentul rezidential. Dorim sa avem o prezenta activa in acest sector si am lansat noi sisteme de profile din aluminiu si PVC pentru executia de usi, ferestre si balustrade, solutii pentru balcoane etc. Nivelul tehnologic specific produselor noastre este tot mai apreciat, desi piata autohtona este orientata preponderent dupa pret. Alukonigstahl ramane un ofertant de calitate si aplica o noua strategie de abordare a pietei. Deoarece, in ultimii ani, ne-am concentrat mai mult pe segmentul de fatade, redescoperim acum posibilitatile sectorului de tamplarie de calitate destinata locuintelor. Strategia presupune livrari de sisteme noi pentru executia de tamplarie glisanta, ferestre inteligente etc. Desi activam pe segmentul sistemelor de profile din PVC de numai 15 ani, am lansat in premiera, acum patru ani, varianta cu opt camere. O alta noutate o reprezinta usa glisanta etansa din PVC si pragul izolant Kombi. De asemenea, feroneria "ascunsa" este o alta gama de produse competitive promovata de Alukonigstahl. Multa vreme am fost lideri absoluti pe segmentul de sisteme din aluminiu pentru luminatoare si fatade. Oferim solutii integrate adaptate cerintelor pietei, calitatea produselor si consultanta specializata reprezentand cele mai importante atribute ale activitatii noastre. Multi arhitecti utilizeaza in proiecte si caiete de sarcini formularea "profile tip Schuco", fiind o recunoastere a perfomantei sistemului. Suntem considerati "etalon" pentru acest segment de piata, unde am dezvoltat solutii sofisticate de echipare si executie a fatadelor. Acestea includ folosirea energiei solare si eoliene, automatizarea, pereti cortina dubli cu atenuare fonica, aerisirea controlata etc.

7,5 milioane euro - investitii in infrastructura si stoc de produse
Activitatea Alukonigstahl in Romania a inceput in anul 1993, prin inceperea colaborarii cu primul client de la Constanta. Atunci existau putini competitori pe piata, iar sistemele de profile din aluminiu se comercializau la preturi bune. Rentabilitatea era ridicata, dar majoritatea companiilor nu au profitat de oportunitatile existente. Pana in 1996, vanzarile Alukonigstahl s-au dublat in fiecare an, deoarece era o perioada benefica pentru afacerile cu sisteme de profile din aluminiu. Anii 1997 si 1998 au insemnat o stagnarepentru noi, ca urmare a fluctuatiilor cursului de schimb leu/dolar, fapt ce a determinat multe companii sa-si inceteze activitatea. S-a realizat o "sterilizare" a pietei, iar din anul 1999 cresterea s-a reluat odata cu patrunderea puternica a sistemelor de profile din PVC. Prima data am deschis un depozit la Cluj-Napoca, urmat si de cel de la Bucuresti, iar cresterea vanzarilor a fost - in patru ani consecutiv - de circa 40% pe an. Acest nivel nu poate fi pastrat in continuare, deoarece cu cat volumul este mai insemnat, majorarea procentuala se diminueaza. Totusi, se realizeaza o consolidare a pozitiei pe piata, dezvoltarea viitoare fiind dependenta insa de evolutia firmelor partenere si dinamica sectorului de tamplarie. Investitiile Alukonigstahl in Romania sunt cifrate la 1,5 milioane de euro. Acestea s-au reflectat in constructia sediului propriu din Capitala, a depozitelor din Cluj-Napoca si Bucuresti (5.000 mp) si in logistica. Sunt disponibile pe stoc sisteme de profile de 3 milioane de euro (10.000 de repere), iar o cantitate similara se afla la firmele partenere, sub forma de credit furnizor. Avem mai mult de 300 de clienti, dintre care mentionam companiile: Profial si Metal Star din Timisoara, Alsteel SA Brasov, Regal Glass Bacau, Iasicon SA Iasi, Melcret AT si Climatec din Galati, Mimo Group Sighetu Marmatiei, Alpromt si Ted Electrotehnica din Constanta, Termoplast Cluj-Napoca, Yan Look Pitesti, Tehnoem, Mariantex International si Invest Prod din Bucuresti etc. Imbunatatirea conditiilor si respectarea termenelor de livrare constituie prioritati pentru activitatea Alukonigstahl. Depozitul din Bucuresti se afla la capacitate maxima de exploatare, fiind programata extinderea acestuia.

Vanzari de peste 10 milioane de euro in 2003
Avem 52 de angajati, dintre care 15 lucreaza in departamentul de marketing si consultanta. Vanzarile de sisteme de profile din PVC au inregistrat un nivel de crestere de peste 47%. De asemenea, livrarile de sisteme din otel s-au triplat, cifrandu-se la doua milioane de euro. Anul trecut, cifra de afaceri a Alukonigstahl a fost de 260 miliarde lei (circa 8 milioane de euro), iar in 2003 se depaseste nivelul de 10 milioane euro. Datorita sezonului rece prelungit, pana in luna iunie afacerile cu profile au stagnat, insa trendul ascendent s-a reluat si inregistram o crestere cu circa 24% fata de 2002. Vanzarile proprii de sisteme de profile din PVC au crescut in Transilvania si Banat, in timp ce aluminiul a fost preferat in Moldova si zona Capitalei. In semestrul I a fost lansat si s-a integrat bine in oferta sistemul pentacameral Corona CT 70. Sistemul din PVC Corona AS 60 cu 3 camere detine in continuare o pondere importanta in livrari. Deoarece s-au executat multe structuri noi de constructii care vor fi echipate cu tamplarie in 2004, exista premise favorabile de continuare a trendului pozitiv actual. Vor urma cel putin 5-7 ani de crestere a sectorului de tamplarie, datorita necesitatii unui volum important de lucrari de reabilitare. Pana in prezent s-au realizat multe constructii noi, insa piata se va axa pe renovari. Tendinta este de a se utiliza sisteme de profile din PVC cu 3-5 camere, deoarece un numar superior genereaza o latime constructiva mai mare. Pentru etapa urmatoare, cresterea vanzarilor in sectorul de tamplarie va fi posibila "impreuna cu ceilalti sau pe seama acestora".
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 021-336.04.17
rehau
TSV
ABONARE REVISTE
SISECAM
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left