Fereastra - Fereastra - simbolul receptivitatii si al deschiderii | Actualitatea interna

Home - Stiri - Actualitatea interna

Fereastra - simbolul receptivitatii si al deschiderii

Actualitatea interna Publicat de AG&F 02 Aug 2005 11:30

Majoritatea dictionarelor explicative definesc termenul "fereastra" ca o "deschizatura de forma regulata, lasata in peretele unei cladiri pentru a permite sa intre aerul si lumina; ansamblu format dintr-un cadru fix si din cercevele in care se fixeaza geamuri, montat in deschizatura amintita (...)". Totusi, putini cunosc conotatia psihologica pe care fereastra a capatat-o de-a lungul timpului, reprezentand simbolul receptivitatii si al deschiderii catre lume. Fereastra constituie, de fapt, interferenta dintre exterior si interior, concretizata atat prin ventilatie/lumina naturala, cat si prin "avalansa" de informatii care se concentreaza sau se perinda in campul vizual aferent. Inca de la inceputul existentei constructiilor fixe, s-a simtit nevoia relatiei cu exteriorul, dar, in acelasi timp, s-a impus si necesitatea controlului acestui contact intre interior si exterior. Astfel, au fost inventate diverse sisteme de "aparare", de inchidere sau de protectie a golului de fereastra, contra intemperiilor, a intrusilor sau doar impotriva luminii. Astazi, pe baza celor mai inalte tehnologii de fabricare a sticlei, este posibil ca persoanele din incinta sa poata privi spre exterior, in timp ce interiorul ramane invizibil. In prezent, specialistii au demonstrat efectul negativ generat de un spatiu lipsit de goluri asupra celor ce il locuiesc, iar o cladire fara ferestre (sau suprafete vitrate) este de neconceput. In cele ce urmeaza, sunt prezentate cateva aspecte referitoare la evolutia ferestrei, in relatie cu cea a tehnicii/tendintelor arhitecturale privind configurarea imobilelor.

De la fereastra opaca la cea vitrata
Ferestrele au fost inventate inca din perioada Egiptului Antic si a Asiriei, insa - initial - nu erau protejate de sticla. La inceput, ca si in cazul usilor, s-au folosit materiale opace si rezistente (lemn, piatra, metal), pentru ca, mai tarziu, sa fie utilizate mica si hartia, mai ales in Orientul Indepartat. Accesul luminii naturale in casele grecesti cu atrium (curte interioara formata din colonade, catre care se deschideau toate incaperile asezate perimetral) se efectua doar prin intermediul usilor deschise catre acesta. Din perioada Romei Imperiale exista dovezi ale folosirii sticlei la ferestre, dar in cantitate mai restransa decat mica si marmura (vezi descoperirile arheologice de la Pompei). In epoca Bizantina si a Crestinismului Timpuriu, ferestrele devin mai numeroase si sunt protejate de segmente de sticla tip vitraliu (avand diferite forme si culori), al caror ancadrament era din marmura si, apoi, din ciment. In secolele al XII-lea, respectiv al XIII-lea, in Europa de Vest si de Nord, s-a instituit tehnica vitraliului cu ancadrament din plumb. Stilul gotic a permis, printr-un sistem constructiv inovator, marirea suprafetei golurilor si, impreuna cu aceasta, desavarsirea artei vitraliului. In timpul Renasterii italiene si franceze, formele de arc si semicerc ale tamplariei, ce au dominat intregul Ev Mediu in Europa si tarile islamice, au facut loc celor rectangulare, decorate de arhitrava, comise si fronton, pe care acum le consideram clasice. In perioada baroca, decoratia se impune inclusiv la ferestre, asa cum era prezenta si in interior, prin ornamente specifice: carcei, figuri umane, frunzis, forme rotunde si ovale etc. In arhitectura moderna, impactul tehnologiei a determinat utilizarea de rame din metal, care sustin suprafete vitrate de mari dimensiuni. Sunt folosite frecvent deschiderile din perete in perete, din planseu in planseu, inclusiv acoperirea totala a constructiei si a structurii intr-o carcasa de sticla, denumita generic perete cortina.

Arhitectura, ca "functie naturala" si "proiectie a vietii"
In orice spatiu ne aflam (fie acesta locuinta, birou, magazin sau mijloc de transport, fie pe strada sau in parc) si aproape orice obiect am privi, de la carte la vestimentatie, de la automobil la mobilier, suntem inconjurati de arhitectura si de design. Intrepatrunderea si interdependenta acestora exclude separarea in domenii distincte, deoarece ambele au marcat inca de timpuriu - desi nu constient - existenta umana. Chiar si in paleolitic, pesterile - ca medii de adapost - au reprezentat interioare "amenajate" cu mult inainte de constructia locuintelor si dezvoltarea arhitecturii. Fiind considerata printre primele "preocupari" ale omului, arhitectura a avut, inaintea designului, avantajul de a primi, de-a lungul timpului, felurite definitii. "Este o functie naturala. Ea creste pe sol asemenea animalelor si plantelor" (F. Leger) sau "Constituie o proiectie a vietii, ce implica o profunda cunoastere a problemelor biologice, sociale, tehnice si artistice" (W. Gropius). Stiinta si arta in acelasi timp, arhitectura configureaza si construieste cladiri dupa reguli si proportii adecvate destinatiei acestora, explicand functiunea fiecarui spatiu in care locuim.

Confortul - intre design si functionalitate
Termenul "design", importat dupa anul 1989, care presupune o varietate de optiuni, a fost preluat rapid in limbajul curent. Totusi, putini si-au pus problema intelegerii exacte a conceptului. Pentru unii, designul inseamna material-forma-culoare sau proces de fabricare, iar pentru altii, estetica sau promovare, punere in vanzare si maniera de ambalare. Elementele definitorii caracterizeaza orice obiect sau material, in stiluri mai mult sau mai putin pretentioase. Chiar si in universul rural sunt luate in considerare aceste considerente, avute in vedere la realizarea casei, prin "taierea" sculpturala a ferestrei/usii. In plus, se remarca inclusiv incarcatura simbolica a fiecarei creatii realizate de mesterii populari. Ce s-a intamplat cu toate acestea, transpuse in mediul urban, odata cu dezvoltarea industriala? Cerintele uniforme ale utilizatorilor (similitudinea preferintelor) au impus necesitatea conceptiei unitare in fabricarea produselor, in modelarea spatiilor, in integrarea formei, culorii, materialului si a procedeului de realizare, sub numele de design. S-ar putea crede ca, dupa acest moment, data fiind adresabilitatea catre un public din ce in ce mai larg, atat arhitectura, cat si designul nu mai contin simboluri, insa aceasta impresie este falsa. Daca arhitectura creeaza spatiile interioare, mai mult sau mai putin individualizate - si multi dintre noi nu se pot lauda ca beneficiaza de cladiri modelate pe dorinte si necesitati -, designul comunica o atitudine, transforma mediul ambiant conform personalitatii fiecaruia. Chiar daca locuim intr-o casa sau intr-un apartament, create sau nu cu participarea noastra directa, stilul propriu poate da caracter spatiilor interioare. Aceasta nu presupune doar achizitia de materiale de finisaj si elemente de mobilier moderne, elegante, eficiente sau superioare calitativ. Magazinele de specialitate afiseaza tendintele actuale in domeniu, pe care orice client le poate alege. Intotdeauna va exista capcana modei: suntem in pas cu ea si avem impresia ca ne aflam "deasupra" celorlalti.

Interferente intre habitat si personalitate
De regula, mediul ambiant trebuie sa fie creat conform propriei individualitati si sa nu constituie imaginea fidela a cliseelor sau a optiunii efemere a societatii de consum. Conform opiniei arhitectilor, definirea spatiului personal reprezinta un amestec de texturi, modele, ornamente, forme si culori, aranjate in functie de cultura si atitudinea fiecaruia. Pentru a decora "cu bun-gust" interiorul este necesar sa armonizam obiectele si spatiile, sa le "apropiem" nu numai empiric, dar si afectiv, atribuindu-le in subconstient simboluri. Dar... habitatul poate fi configurat si fara elemente cu valoare sentimentala. Orice spatiu, inclusiv al locuintei si orice produs devin, astfel, strict utilitare, constituind ustensile si accesorii pe care le folosim doar pentru asigurarea confortului zilnic. Insa, atunci cand avem posibilitatea "apropierii" spatiului, de ce sa nu profitam de acest aspect? O casa/un apartament inseamna, in primul rand, protectie: aproape toata viata, indiferent de ceea ce facem, o petrecem "inauntru". Multi dintre noi sunt influentati de mediul in care locuiesc si in cadrul caruia isi exprima liber felul de a fi. Specialistii (arhitecti, antreprenori sau designeri) ne proiecteaza si construiesc interioarele. Cel mai adesea, imobilul rezidential reprezinta un rezultat al colaborarii mai multor persoane, ce lucreaza in echipa sau individual si contribuie in proportii diferite la asigurarea unui mediu confortabil. In ultimul timp, printre acestea se afla si beneficiarii, deoarece nu mai sunt "obligati" sa locuiasca in imobile multietajate din prefabricate, care elimina posibilitatea "personalizarii". Insa, trebuie sa ne "insusim" spatiile si obiectele, sa ne exteriorizam optiunile, adaugand valoare unitatii locative, prin intermediul specialistilor. Mai multe informatii, in editia iunie a revistei Ferestre & Usi.