Firma STRANICI livreaza tamplarie din aluminiu si PVC |
Actualitatea interna
Publicat de AG&F
23 Nov 2007 11:30
|
Infiintata in anul 1997, societatea Stranici Com, cu sediul in Oradea, este specializata in productia de ferestre/usi din PVC si aluminiu, fiind partener al furnizorilor Rehau Polymer, respectiv Alumil Rom Industry. Totodata, firma asigura si servicii aferente, cum ar fi consultanta de specialitate, calculul cotelor tabloului de tamplarie, transport gratuit, montaj etc. "In 2006, cifra de afaceri a firmei noastre a totalizat un milion de lei, in crestere cu 10% fata de 2005 (ceea ce corespunde unor livrari de 2.400 mp de tamplarie). Pentru 2007 preconizam o sporire de 15% a vanzarilor, respectiv 0,35 milioane de euro (adica 3.000 mp in termeni cantitativi). Gama de produse a companiei cuprinde diverse tipuri de ferestre si usi, capacitatea de fabricatie a tamplariei din PVC fiind de 200 mp/luna", a declarat Florin Stranici, director general al firmei. In vederea realizarii tamplariei din PVC, se prelucreaza sisteme Rehau, in special seriile Thermo Design (cu o pondere de 55% din comenzi), urmate de Basic Design (cu 45%). Tamplaria este prevazuta cu geam termoizolat din sticla marca Guardian, in configuratia 4-16-4, preponderent Low-E cu argon. Profilele din aluminiu (Alumil), seria M930, sunt utilizate atat pentru ferestre/usi cu deschideri rotative, culisante, batante sau rotobasculante, cat si la pereti cortina, luminatoare, verande si compartimentari interioare. Informatii suplimentare, la www.stranici.ro (Mirela Predan)
|