FLEXXELF a inaugurat primul showroom din Bucuresti |
Actualitatea interna Publicat de AG&F 24 Ian 2006 11:30 |
In septembrie 2005, a avut loc inaugurarea primului centru de prezentare/comercializare al grupului Flexxelf, situat in Capitala, pe Sos. Mihai Bravu nr. 39. Tamplaria termoizolanta este executata cu profile Veka, cele mai solicitate sisteme fiind Softline AD, cu trei camere. Ferestrele sunt echipate cu garnituri recomandate de Veka, feroneria fiind tip Roto NT. Un alt element definitoriu este reprezentat de armatura fabricata de compania germana, caracterizata prin rezistenta deosebita, conferita de faptul ca are o structura continua. "In toamna anului trecut, am demarat productia de tamplarie din PVC cu profile pentacamerale Veka Softline 70, Topline si Swingline. Raportul calitate-pret este determinant in formarea deciziei de cumparare, compania noastra punand accentul pe practicarea unor tarife competitive. Urmarim, totodata, imbunatatirea serviciilor catre clienti, garantand interventii de remediere a eventualelor probleme semnalate in maximum 48 de ore de la solicitare", a declarat Florin Visan, director general al firmei. Geamul termoizolant este furnizat de societatea Lifetime Glazing Solutions (LGS), avand structura 4-16-4 clar - Low-E, cu o pondere de 80% din cerere. Sortimentele cu insertie de argon ofera un coeficient de transfer termic de 1,1 W/mpK, iar cele cu aer de 1,38 W/mpK. Suplimentar, Flexxelf furnizeaza beneficiarilor o gama larga de accesorii, precum glafuri Veka, jaluzele SKS, plase de protectie impotriva insectelor (tip rulou si clasice) etc. Reducere de 3% pentru achitarea integrala a comenzii Livrarile Flexxelf se realizeaza intr-o perioada de maximum 7 zile calendaristice de la preluarea comenzii, atat in sezonul de varf, cat si in afara acestuia. Pentru sortimentele colorate sau speciale, aceast interval se poate majora. Compania are 5 echipe de montaj specializate in asamblarea tamplariei din PVC, in orice moment fiind disponibila cel putin una dintre acestea. Garantia oferita este de 5 ani, pentru oricare dintre produsele promovate. "Sistemul de plata adoptat de firma noastra este flexibil, beneficiarii dispunand de o reducere de 3% pentru achitarea integrala a comenzii. In mod uzual, solicitam un avans de 40%, restul de plata efectuandu-se la incheierea montajului. In prezent, purtam negocieri cu mai multe banci, pentru initierea unui sistem de plata in rate", a incheiat Florin Visan. *** Dintre lucrarile la care Flexxelf a furnizat ferestre/usi din PVC, pot fi amintite: Liceul Dimitrie Bolintineanu, complexul rezidential Lake Side Park, sediile Raiffeisen Bank din Baia Mare, Targoviste, Galati, Alexandria, Craiova, Buzau, precum si numeroase vile/apartamente. Totodata, societatea a executat lucrari de montaj al peretilor cortina la Charles de Gaulle Plaza si Ambasada Canadei, in intervalul urmator fiind prevazuta realizarea elementelor de inchidere la Bucharest Tower Center. Informatii suplimentare, la www.flexxelf.ro |