FMI: Estimarile preliminare indica o continuare a recesiunii in 2011 |
Actualitatea interna Publicat de Cosmin Dincu 23 Iul 2010 13:25 |
![]() Specialistii Bancii Mondiale raman cei mai optimisti
Un aspect pozitiv luat in considerare de expertii Bancii Mondiale si subliniat de economistul-sef al acestei institutii in Romania, Catalin Pauna, se refera la faptul ca declinul economic este mai ponderat fata de anul trecut. "Observam ca economia Romaniei isi revine gradual, iesind treptat din criza economica. Ajustarea PIB se va inscrie pe un usor trend descendent, dar, cu toate acestea, contractia economica in 2010 nu va fi la fel de puternica precum cea din 2009. Exporturile nete ar putea sa aiba o contributie pozitiva la structura PIB din acest an, semnale favorabile fiind asteptate si de la formarea bruta de capital fix", a declarat Catalin Pauna. Cu toate acestea, discutiile cu oficialii FMI se anunta a fi dure, principalele probleme fiind constituite de plata arieratelor statului si de rectificarea bugetara ce va fi stabilita pentru ultimul semestru al anului. In cursul zilei de vineri, 23 iulie 2010, ministrul de resort, Sebastian Vladescu, a precizat ca rectificarea bugetara, precum si noile tinte macroeconomice vor fi stabilite impreuna cu expertii FMI si ai Uniunii Europene, a caror delegatie va fi prezenta pana pe data de 4 august a.c. "Indicatorii macroeconomici vor fi, de fapt, principala tema de discutie, dar fiecare dintre parti are evaluari proprii. Impreuna cu FMI si partenerii din UE vom planifica rectificarea bugetara, insa, in orice caz, tinta deficitului bugetar ramane stabilita la 6,8%", a adaugat Sebastian Vladescu. Declinul economic a afectat incasarile bugetare, care sunt cu aproape 1% din PIB sub nivelul programat, insa oficialul guvernamental a subliniat ca "tinta de deficit bugetar, de 18,2 miliarde lei pentru sfarsitul semestrului I, a fost respectata. In luna iunie, s-a observat o revigorare a veniturilor, in principal a celor provenite din TVA, dar nu putem inca evalua ponderea efectului cresterii vanzarilor sau pe cea a consolidarii gradului de colectare. Totodata, in iunie a.c. principala masura de mentinere a deficitului bugetar a fost reprezentata de evitarea oricaror cheltuieli de investitii din bugetul de stat, iar pentru ultima parte a anului se vor aproba diverse sume pe baza unui set de prioritati. Astfel, nu vor fi initiate proiecte noi, urmand a se finaliza numai cele aflate in faze avansate de realizare/implementare.
BERD se aliniaza la previziunile analistilor locali
Recent, oficialii Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) au dat publicitatii o prognoza de scadere a economiei romanesti cu 3% in 2010, iar pentru anul viitor PIB ar putea consemna o stagnare. "In trimestrul al treilea din 2010 va avea loc cea mai importanta contractie economica (-4,3% fata de perioada similara din 2009), dupa ce, in cele trei luni anterioare se pare ca PIB s-a majorat cu 0,8% fata de trimestrul I a.c. Romania va fi, astfel, printre putinele tari europene a caror economie nu-si va reveni in acest an, iar state precum Cehia, Ungaria, Polonia, Serbia, Slovacia, Turcia si Ucraina vor inregistra cresteri economice cuprinse intre 4% si 5%. In Romania, PIB a scazut in primele trei luni din acest an cu 2,6% fata de aceeasi perioada a anului trecut, in conditiile in care, cu exceptia industriei, toate celelalte sectoare au regresat puternic. In schimb, in Cehia economia a avansat cu 1,2% fata de primele trei luni din 2009, in timp ce in Ungaria cresterea PIB s-a situat la 0,1%", se arata in documentul BERD. Prognozele ar putea fi si mai pesimiste, daca se ia in considerare faptul ca, in tara noastra, consumul intern (privat) are cea mai mare contributie la formarea PIB. Din datele disponibile pentru trimestrul I rezulta faptul ca indicatorul de consum s-a restrans cu 4% fata de intervalul similar din 2009 si va scadea mult mai puternic in continuare, de indata ce vor aparea efectele negative imediate ale masurilor de austeritate. Singurele domenii ce pot influenta in sens pozitiv tendinta descendenta a PIB sunt reprezentate de industrie si de activitatile de export. Astfel, in primul trimestru din acest an, industria a crescut cu 4,2%, in timp ce piata constructiilor s-a restrans cu 17,9%. Nici sectorul de servicii nu a iesit din recesiune, chiar daca ritmul de scadere s-a atenuat la -2%. Cu toate acestea, cel putin deocamdata, partenerii internationali isi reafirma sprijinul pentru tara noastra. "Angajamentul marilor institutii bancare ce au expunere in Romania, de a sprijini activitatea subsidiarelor locale, precum si pachetul de asistenta financiara multilaterala (acordat de FMI si UE - n.r.) ajuta la consolidarea increderii investitorilor si la intoarcerea economiei pe calea cresterii sustenabile", s-a afirmat la finalul intrevederii din Bruxelles dintre reprezentantii Comisiei Europene, cei ai FMI, BERD, Bancii Europene de Investitii, Bancii Mondiale, Bancii Centrale Europene, oficiali ai 9 banci comerciale importante (cu filiale locale) si autoritatile romane (conducerea Bancii Nationale a Romaniei, oficiali ai Ministerului Finantelor Publice etc.). Informatii suplimentare, la www.imf.org
|