Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Duminica, 24 Noiembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Actualitatea interna
GREENPIX - o solutie inovatoare de aplicare a panourilor fotovoltaice
Actualitatea interna Publicat de AG&F 17 Nov 2008 11:30
Referindu-se la fatada cladirii GreenPix - Zero Energy Media Wall, arh. Simone Giostra, reprezentantul biroului de proiectare care a contribuit la realizarea ansamblurilor speciale ("Simone Giostra & Partners Architecture" - New York) a declarat: "Peretele cortina inovator reprezinta cel mai radical exemplu de tehnologie fotovoltaica aplicata sistemelor de anvelopare a unei cladiri pana in acest moment". Constructia integreaza unul dintre cele mai mari ecrane de tip LED din lume si, in acelasi timp, primul sistem fotovoltaic complex inglobat in fatada unui imobil din China, constituindu-se, totodata intr-o solutie viabila de contracarare a dezvoltarii economice de tip agresiv, care afecteaza adesea mediul inconjurator. GreenPix se comporta ca un sistem organic, deoarece absoarbe energie solara in timpul zilei si genereaza lumina noaptea, fiind, astfel, un ansamblu complet ecologic. Cu sprijinul companiilor Schuco si Sunways AG - Germania, firmele de arhitectura Simone Giostra (SUA) si Arup (Marea Britanie) au dezvoltat o noua tehnologie pentru celulele fotovoltaice, productia fiind asigurata de compania SunTech - China. Celulele fotovoltaice policristaline sunt laminate in cadrul vitrajelor peretelui cortina, amplasate in proportii diferite pe fatada cladirii. Densitatea acestora contribuie la cresterea performantei ansamblului, permitand luminii naturale sa patrunda in mod programat si reducand, in acelasi timp, excesul de caldura, prin transformarea radiatiei solare in energie pentru afisajul media. GreenPix reprezinta, de fapt, un ecran urias, cu o suprafata de 2.200 mp, alcatuit din LED-uri care pot reproduce 2.292 de culori RGB. Cu ocazia inaugurarii imobilului, Simone Giostra a adaugat: "Utilizarea de tehnologii inovatoare si abordarea experimentala a comunicarii si a interactiunii sociale constituie noi standarde in contextul interventiilor asupra arhitecturii urbane, majorand interesul global al integrarii tehnologiei digitale. Acest proiect va oferi orasului Beijing primul loc dedicat artei digitale, fiind totodata un model de tehnologie durabila aplicata la pereti cortina". (Camelia Pantel)
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 021-336.04.17
ABONARE REVISTE
rehau
TSV
SISECAM
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left