Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 26 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Actualitatea interna
LEGISLATIE: A fost adoptat un nou regulament pentru produsele de constructii
Actualitatea interna Publicat de Elena Icleanu 25 Ian 2011 17:27
Din luna februarie 2011 va intra in vigoare Regulamentul pentru Produsele de Constructii (RPC), normativul urmand a inlocui Directiva 89/106/CEE, principala lege europeana ce reglementa domeniul produselor specifice. Textul RPC a fost adoptat de Parlamentul European la cea de-a doua lectura, in data de 18 ianuarie 2011. Prevederile documentului vor fi obligatorii pentru toate statele membre, insa o parte a noilor dispozitii vor intra in vigoare incepand din iulie 2013, pentru a acorda producatorilor timpul necesar adaptarii. "Regulamentul instituie sisteme de evaluare transparente si mai clare la introducerea pe piata a materialelor de constructii, astfel incat sa ne asiguram ca produsele respective indeplinesc cele mai inalte standarde calitative", a declarat Catherine Stihler, reprezentant al Parlamentului European.
Noua lege prevede, printre altele, includerea in "declaratia de performanta" necesara pentru fiecare produs, a informatiilor privind substantele periculoase, conform Regulamentului REACH din 2006, astfel incat sa fie indeplinite toate standardele de sanatate si de siguranta. De asemenea, prevederile favorizeaza intreprinderile mici si mijlocii, acestea putand opta pentru proceduri simplificate de evaluare a performantei pentru propriile fabricate, singura conditie fiind reprezentata de respectarea standardelor armonizate ale UE. De asemenea, materialele fabricate in mod traditional sau adecvat conservarii patrimoniului, precum si cele care nu sunt incluse in procese industriale pot fi scutite de incidenta "declaratiei de performanta".
In acelasi timp, normativul incurajeaza reciclarea produselor si necesitatea de a tine seama de sanatate si siguranta pe tot parcursul ciclului de utilizare a materialului respectiv, atunci cand se face evaluarea performantei. "Regulamentul va contribui la fluidizarea pietei produselor pentru constructii in Europa in conditii de transparenta si respectare a cerintelor de calitate. Infiintarea punctelor de informare, prevazuta in document, va asigura consumatorului informatiile necesare referitoare la materiale si va solicita producatorilor o mai ampla informare privind produsele. Am fost prezenti la toate etapele de discutii anterioare adoptarii regulamentului si, dupa ce va fi publicat ca document oficial al UE, vom demara o ampla campanie de informare impreuna cu ONG partenere si cu autoritatile responsabile de implementarea actului normativ", a precizat Claudiu Georgescu, presedinte al Asociatiei Producatorilor de Materiale pentru Constructii din Romania (APMCR). Pentru lecturarea documentului oficial in limba romana click aici!
 
SISECAM
ABONARE REVISTE
TSV
rehau
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left