Noi sisteme pentru executantii de tamplarie, de la Feroneria - Arad |
Actualitatea interna Publicat de AG&F 21 Iun 2005 11:30 |
Feroneria - Arad a prezentat, in cadrul targului international Construct Expo 2005, o gama variata de sisteme de inchidere (broaste, manere, balamale), destinata echiparii tamplariei din lemn, aluminiu sau PVC. "Compania noastra a urmarit constant diversificarea ofertei, astfel incat orice producator de ferestre/usi sa poata alege sistemul potrivit, in vederea personalizarii ansamblurilor proprii. Feroneria de calitate reprezinta un element decisiv la executia unui produs de tamplarie, deoarece ofera anduranta si design deosebit. Pe piata autohtona de tamplarie/accesorii s-au evidentiat, in ultimii ani, doua tendinte majore de conduita comerciala: in prima etapa, s-a semnalat o crestere a vanzarilor de produse ieftine (importate din China, Turcia), iar ulterior a avut loc majorarea semnificativa a cererii de produse superioare calitativ, ceea ce demonstreaza ca utilizatorii finali sunt mai bine informati", a declarat Dimitrie Laza, director comercial al firmei. Crestere de 10% pe an a vanzarilor de feronerie Ca urmare a prezentei sale la ultimele zece editii ale expozitiei, societatea Feroneria a avut rezultate pozitive, concretizate atat prin promovarea pe plan intern/extern a imaginii proprii, cat si prin incheierea de contracte cu noi clienti. Astfel, vanzarile totale se situeaza pe un trend ascendent, nivelul mediu de crestere al acestora fiind de circa 10% pe an. "Potentialul tehnic si de fabricatie al firmei noastre este ridicat, iar departamentul de cercetare-dezvoltare realizeaza permanent noi modele de feronerie pentru mobila si binale, in conformitate cu exigentele actuale ale pietei. In urma unei investitii de circa un milion de euro, unitatea de productie Feroneria a fost dotata cu utilaje specifice: masini de turnat mase plastice si neferoase sub presiune (de mare capacitate), masini de zencuit multiax, strunguri si alte tipuri de echipamente", a incheiat reprezentatul companiei. *** Societatea Feroneria, din Arad, activeaza pe piata autohtona de peste 80 de ani si promoveaza o gama variata de feronerie pentru tamplarie si industria mobilei. Informatii suplimentare, la www.feroneria.ro |