Pierderea anuala de argon din geamul termoizolant este nesemnificativa |
Actualitatea interna Publicat de AG&F 07 Oct 2004 11:30 |
In ultimul timp, se constata ca numerosi producatori de geam termoizolant preiau/difuzeaza informatii neverificate referitoare la o ipotetica pierdere de gaz inert (argon) din cavitate, ca urmare a exploatarii uzuale a ferestrelor, informeaza reprezentantii grupului Spectrum & Alrotec din Bucuresti. Cateva site-uri oficiale ale unor companii din bransa prezinta, la rubrica "Garantii", urmatoarele comentarii: "De regula, geamul termoizolant este alcatuit din doua foi de sticla, intre care se afla o bagheta-distantier. Recomandam utilizarea de geam termoizolant cu prima foaie de sticla float si cea de-a doua tip Low-Emissivity (Low-E). In plus, pentru cresterea nivelului de termoizolare, aerul dintre cele doua foi se poate inlocui cu gaz inert (argon). Mentionam ca gazul inert se pierde dupa aproximativ trei ani..." (?!?) "Consideram ca informatia eronata referitoare la "disparitia" cantitatii de gaz inert poate crea confuzii nedorite atat in randul producatorilor de tamplarie, cat si in cel al beneficiarilor. Pentru clarificarea acestui aspect, prezentam concluziile raportului realizat de Institutul de Fizica Aplicata (TNO) din Eindhoven - Olanda, cu privire la modul de determinare a ratei de pierdere pentru gazul inert din interiorul pachetului termoizolant. Testele s-au efectuat la solicitarea companiei IGK Isolierglasklebstoffe GmbH din Germania, unul dintre cei mai importanti furnizori mondiali de materiale de sigilare pentru executia de geam termoizolant", a declarat domnul ing. Silviu Cristian Ioan, director general al Spectrum Industries. TNO a efectuat incercari asupra unui geam termoizolant standard (4-12-4 mm), cu dimensiuni de 350 x 500 mm, alcatuit din sticla float clara si distantier indoit din otel (in cadrul caruia a fost inserata, pe doua laturi, sita moleculara de 3 Armstrong). Sigilarea primara a fost efectuata cu butil IGK 511, iar cea secundara cu poliuretan bicomponent IGK 111. In interstitiul dintre foile de sticla a fost introdus argon, in proportie de 90%. Materialele de sigilare trebuie sa fie de calitate "Experimentul a fost efectuat in conformitate cu prevederile EN 1279 (partea a treia), care reglementeaza procedura de certificare a sistemelor folosite la sigilarea primara/secundara a geamului termoizolant (butil, poliuretan, tiocol etc.) din punct de vedere al capacitatii de etansare. In normativ se precizeaza si limita maxima admisa de pierdere a gazului inert (argon), care este de 1% pe an din volumul de gaz introdus, insa - prin utilizarea de materiale de calitate - pierderea anuala este de circa 0,54%. Luandu-se in considerare o capacitate de umplere cu argon de 90% (conform uzantei si normelor internationale), se poate calcula usor cantitatea de gaz care ramane in cavitate dupa 10-20 de ani. Chiar daca proportia de argon este mai mica, pierderea in timp este nesemnificativa si nu determina atenuarea capacitatii de izolare termica. Dimpotriva, utilizarea de gaz inert in interiorul geamului termoizolant sporeste nivelul de termoizolare, iar stabilitatea componentelor folosite la executie asigura mentinerea acestor proprietati pe termen lung", precizeaza domnul Ioan. In cele ce urmeaza, prezentam datele cuprinse in raportul TNO - Eindhoven. I. Teste efectuate pentru geam termoizolant standard cu 90% argon La data de 13 martie 2000, Institutul de Fizica Aplicata TNO - Eindhoven a testat nivelul de pierdere in timp pentru gaz inert (argon) introdus in pachet de geam termoizolant standard, sigilat cu butil si poliuretan dublu component. La cererea beneficiarului - IGK Isoliersklebstoffe GmbH din Germania - s-a efectuat o determinare a ratei pierderii de gaz dintr-un geam termoizolant. Metoda folosita este in conformitate cu normativul european prEN 1279 (partea a treia). S-au examinat doua geamuri termoizolante standard 350 x 500 mm, cu urmatoarea alcatuire: 4-12-4 float clar, bagheta-distantier indoita din otel cu sita moleculara de 3 A pe doua lungimi. Sigilarea primara s-a efectuat cu butil IGK 511, iar cea secundara cu poliuretan dublu component IGK 111. In cavitate s-a prevazut argon, in proportie de 90%. II. Metoda de incercare este mai restrictiva fata de conditiile reale de exploatare Dupa ce au fost supuse unui proces de "imbatranire accelerata", efectuat conform prEN 1279 (partea a treia), cele doua geamuri termoizolante se instaleaza in rama. Intre cercevea si geamul termoizolant va ramane un spatiu care se umple cu heliu, pana la eliminarea totala a aerului (timp de inserare heliu - 48 de ore). In etapa urmatoare, rama se izoleaza astfel incat argonul care s-ar pierde prin geamul termoizolant sa poata fi colectat (timp de 20-24 de ore) in spatiul dintre geam si rama. Ulterior, gazul eliminat este transferat intr-un dispozitiv denumit "trapa rece", care contine nitrogen lichid. Dupa aceea, argonul inghetat este adus in stare de vapori, prin utilizarea de apa fierbinte. Argonul evaporat va fi transformat de fluxul de heliu intr-un cromatograf de gaz. Se determina apoi cantitatea de argon si, prin recalculare, se stabileste nivelul de pierdere de gaz/an. Descrierea detaliata a metodei si formulelor de calcul este inclusa in standardul prEN 1279-3. III. Rezultatele sunt concludente... Geamurile au fost supuse unei "imbatraniri accelerate", conform pr EN1279 (partea a treia), similar conditiilor normale de exploatare. Dupa determinarea ratei de pierdere bazata pe situatia teoretica a unui procent de 90% de gaz inert in pachetul termoizolant, s-a trecut la calculul proportiei reale de argon. Dupa testare, nivelul de umplere a unitatilor de geam termoizolant a fost de 89,5 +/- 0,5% argon. Astfel, rata de pierdere a gazului pentru primul geam termoizolant a fost de 0,59% pe an, iar la cel de-al doilea s-a obtinut 0,54% pe an, in conditiile respectarii proportiei de 90%. In concluzie, ambele pachete termoizolante corespund cerintelor prevazute in standardul prEN 1279-3. "Dupa cum reiese din acest raport, testul a reliefat ca nivelul de pierdere anuala este de 0,59%, respectiv 0,54%, situandu-se mult sub limita maxima admisa, de 1% pe an. Deoarece in conditii reale de exploatare pierderile sunt si mai mici decat la testare, rezulta ca retentia de gaz inert este extrem de mare. Chiar si dupa mai multi ani, prin utilizarea de materiale de etansare de calitate (poliuretan si butil), geamul termoizolant isi va pastra proprietatile de termoizolare", sustin reprezentantii companiei IGK Isoliersklebstoffe GmbH.Nota: Pierderea de gaz se refera intotdeauna la cantitatea efectiva din interiorul geamului. De exemplu, daca s-ar introduce initial in cavitate numai 10% argon, pierderea n-ar fi de 0,54% din total, ci numai din volumul introdus, deci 10 x 0,54% = 0,054%.Pentru vizualizarea variantei originale a raportului TNO, clic aici. |