PPTT: Memoriu catre furnizorii de sisteme, in vederea scaderii pretului |
Actualitatea interna Publicat de AG&F 30 Ian 2009 11:30 |
In data de 29 ianuarie a.c., la hotelul Milenium 2000 din Timisoara, s-a desfasurat reuniunea periodica a Consiliului Director (CD) al Patronatului Producatorilor de Tamplarie Termoizolanta (PPTT). Ordinea de zi a inclus doua subiecte principale: identificarea unor solutii posibile pentru preintampinarea efectelor negative ale crizei economice asupra bransei producatorilor de ferestre si fatade, respectiv organizarea viitoarelor conferinte, care se vor desfasura la Constanta si Iasi. "In acest moment, cea mai urgenta masura pe care o putem lua este aceea de redactare si transmitere a unui memoriu catre toti furnizorii de sisteme din Romania, prin care sa le solicitam sprijinul, in sensul diminuarii preturilor cu 15% - 20%. Doar in acest fel vom reusi sa depasim cu bine actualele dezechilibre, care se anunta a fi extrem de periculoase pentru companiile din categoria IMM", a precizat Marin Crutescu, presedinte de onoare al asociatiei. Apel la unitate Acest punct de vedere a fost sustinut si de Valentin Petrescu, care a adaugat ca "este momentul ca PPTT sa demonstreze ca este un patronat eficient in actiunile de sprijinire a membrilor proprii". Sedinta s-a incheiat cu interventia lui Mihai Pascu, care a reiterat ideea necesitatii unei actiuni comune. "Este obligatoriu sa trecem rapid peste prejudecatile legate de interesele individuale si sa lasam la o parte faptul ca suntem competitori pe o piata restransa. Astfel, este necesar sa urmarim interesul general al companiilor din bransa, care este reprezentat de evitarea colapsului. Doar prin elaborarea unor strategii anticriza comune poate fi depasit acest moment nedorit". Informatii suplimentare, la www.pptt.ro (Simona Ene). |