PPTT: Patronatul a initiat colaborarea cu asociatia germana de profil |
Actualitatea interna Publicat de AG&F 25 Oct 2004 11:30 |
Saptamana trecuta, o delegatie a Patronatului Producatorilor de Tamplarie Termoizolanta (PPTT) a participat, in Germania, la Rosenheimer Fenstertage - cel mai important eveniment profesional european pentru producatorii de ferestre, usi si fatade cortina. Cu acest prilej, reprezentantii PPTT s-au intalnit cu presedintele asociatiei similare din Germania (Verband der Fenster- und Fassandenhersteller - VFF), domnul Franz Hauk, care si-a exprimat interesul pentru initierea colaborarii intre cele doua organizatii. Astfel, specialistii PPTT pot participa atat la reuniunile comitetelor tehnice/grupelor de lucru ale VFF, cat si la cursul de formare profesionala Euro-Objekt-Manager, se precizeaza intr-un comunicat al PPTT. Dezvoltarea relatiilor internationale cu alte organizatii de profil reprezinta unul dintre obiectivele primordiale ale VFF. In vederea informarii membrilor PPTT despre principalele atributii ale VFF, prezentam in cele ce urmeaza cateva extrase din statutul Asociatiei Producatorilor de Ferestre si Fatade din Germania. Sloganul VFF - Noi deschidem ferestre in politica, economie si societate - focalizeaza strategia asociatiei, care isi propune in principal sa contribuie la elaborarea de statistici, reglementari tehnice / normative, trainingul continuu al personalului din bransa de ferestre si stabilirea de dispozitii de alocare/contractare de servicii in constructii (VOB). Informatiile despre piata tamplariei sunt reunite periodic in analize efectuate de specialisti din domeniu, iar perfectionarea profesionala include si cursuri de instruire pentru manageri de produse. Membrii ordinari ai asociatiei sunt reprezentati de producatori de ferestre, usi si fatade, cei "de aprovizionare" fiind furnizori de materiale/accesorii si companii straine. Toti membrii au aceleasi drepturi si obligatii care decurg din statut, insa - la adunarea generala anuala - isi pot exprima optiunea prin vot numai membrii ordinari. Dezvoltarea pietei de tamplarie - in atentia VFF Reprezentarea intereselor membrilor sai si schimbul de experienta sunt elemente primordiale ale activitatii VFF, concretizate prin urmatoarele masuri:* dezvoltarea pietei prin reprezentarea la nivel politic si tehnic a intereselor membrilor sai in Germania si Europa (implicarea in elaborarea programului de economisire a energiei, dezvoltarea de proiecte de subventii prin KFW Bank);* intocmirea de fise metodologice pentru imbunatatirea activitatii producatorilor de tamplarie;* promovarea de date concludente despre evolutia pietei;* organizarea de manifestari informationale specifice (conferinte tematice, congresul anual al asociatiei, seminarii si prezentari de noi produse etc.);* facilitarea accesului membrilor VFF la publicatii gratuite, precum: fise de observatii si directive, informatii pe suport electronic (CD) referitoare la manifestarile curente, comentarii VOB;* date referitoare la noutatile din bransa de tamplarie (reunite in newsletter - Fenster Intern sau disponibile prin intermediul serviciilor Executives si de internet);Consilierea, contactele si cooperarile interne/internationale sunt reprezentate de:- consultanta in toate domeniile executiei de ferestre si fatade, asigurata de conducerea asociatiei, consilierul VOB si expertul tehnic al VFF;- sustinere pentru membrii care doresc sa implementeze sistemele de marcare a produselor (U si CE);- cooperare cu reprezentantii furnizorilor de feronerie, sticla, sisteme de profile etc.;- organizarea cursului de formare profesionala Euro-Objekt-Manager;- elaborarea de informatii specifice pentru arhitecti, proiectanti, antreprenori, beneficiari (ghiduri de montaj al tamplariei termoizolante, recomandari de punere in opera, aplicatii etc.).Companiile afiliate la VFF devin si membri ai IFT Rosenheim, beneficiind de toate facilitatile aferente, concluzioneaza comunicatul PPTT. Informatii suplimentare, la www.anpfr.ro |