Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Duminica, 19 Mai 2024
Hilti
Home - Stiri - Actualitatea interna
Premise favorabile dezvoltarii pietei furnizorilor de sisteme din PVC
Actualitatea interna Publicat de AG&F 01 Feb 2008 11:30
In prezent, piata tamplariei termoizolante din PVC se afla intr-o etapa de expansiune sustinuta, tot mai multi beneficiari optand pentru achizitia de ansambluri din acest material atat in vederea executiei de imobile rezidentiale noi, cat si pentru efectuarea lucrarilor de reabilitare termica a locuintelor existente. Analistii segmentului de piata specific sunt de acord asupra faptului ca - la nivel national - exista un potential deosebit in ceea ce priveste inlocuirea tamplariei clasice cu ansambluri de ferestre/usi termoizolante, mai ales la cladirile multietajate. Aceasta investitie este recomandata de specialistii din bransa, intrucat solutia constructiva specifica ofera avantaje determinate de nivelul ridicat de izolare termica si fonica, remarcandu-se si aspectele de design. Totodata, pe fondul cresterii pretului la petrol/gaze, strategia economica a tuturor statelor membre UE impune realizarea de investitii majore in domeniul sporirii eficientei energetice a cladirilor. In acest context favorabil, conform datelor furnizate de analistii pietei autohtone de ferestre/usi, furnizorii de sisteme din PVC beneficiaza de o situatie conjuncturala optima, care se reflecta prin expansiunea sustinuta a vanzarilor. Ca urmare a integrarii Romaniei in structurile Uniunii Europene, firmele din bransa beneficiaza de anumite facilitati, cum ar fi eliminarea formalitatilor vamale si cresterea disponibilitatilor financiare (prin exonerarea de la plata anticipata a TVA). Astfel, livrarile de sisteme au devenit mult mai dinamice, majoritatea societatilor specializate in distributie efectuand - in cursul lui 2007 - investitii in vederea dezvoltarii activitatii.

Profilele din PVC domina sectorul autohton de tamplarie
Impreuna cu feroneria si vitrajul termoizolant, sistemul de profile constituie principalul element din structura unei ferestre/usi, ansamblurile moderne de tamplarie fiind executate din PVC, aluminiu, lemn stratificat sau materiale compozite. La nivel national, clientii opteaza - preponderent - pentru seriile din PVC (62% din total, conform rezultatelor unor analize recente, realizate de institute specializate in cercetarea pietei), 35% prefera aluminiul, in timp ce aproximativ 2% aleg ansambluri din lemn lamelar/stratificat sau din materiale compozite. In ceea ce priveste structura vanzarilor de repere din PVC, in 2007 sistemele tricamerale au fost mai putin folosite in comparatie cu cele pentacamerale (fata de nivelul din 2006). In ansamblu, profilele cu trei camere au avut un grad de intrebuintare de 45%, iar cele cu cinci camere detin o cota de 30%. Analistii considera ca aceasta tendinta se va mentine si in perioada urmatoare, inclusiv ca urmare a implementarii noilor norme europene referitoare la conservarea energiei. In cadrul unui studiu destinat furnizorilor de profile, s-au stabilit preferintele fabricantilor de tamplarie din PVC, luand in calcul numeroase criterii, cum ar fi: tipul de elemente (sunt mai utilizate cele pentru usi/ferestre batante, in detrimentul ansamblurilor glisante), latimea constructiva (reperele ce au dimensiuni cuprinse intre 58 mm si 70 mm predomina pe piata), culoare (se solicita, in continuare, profile in nuante de alb, ceea ce reprezinta 75% din total) etc. Oferta de profile din PVC este diversa, fiind disponibile sortimente din import, precum si produse extrudate in tara. Caracteristicile tehnice ale acestora trebuie sa respecte prevederile standardului european SR EN 12608, principala proprietate reglementata fiind grosimea peretelui exterior vizibil. Astfel, sistemele din PVC se incadreaza in trei clase: A (cu o grosime a peretelui exterior vizibil de minimum 2,8 mm), B (cu un gabarit de cel putin 2,5 mm) si C (neprecizat). Majoritatea furnizorilor promoveaza profile din clasele A si B, acestea fiind recomandate pentru conditiile climatice specifice Romaniei. Gradul de termo - fonoizolare al ferestrei este influentat si de numarul de camere, respectiv trei, patru, cinci, sase sau mai multe. In principiu, seriile multicamerale au performante sporite de izolare, insa pretul de achizitie este, de regula, mai ridicat. S-a demonstrat faptul ca diferenta dintre coeficientul de transfer termic al profilelor pentacamerale si al celor cu un numar superior de camere este putin semnificativa, elementul determinant pentru cresterea gradului de izolare termica fiind constituit de performanta vitrajelor utilizate. Un alt aspect relevant il reprezinta calitatea armaturii care ranforseaza profilele din PVC. Astfel, aceasta trebuie sa fie realizata din otel galvanizat, cu o grosime de minimum 1,5 mm la ferestre si 2 mm pentru usi. Alte diferente dintre diversele sisteme prezente pe piata se refera la gradul de stralucire a culorii profilelor, nivelul de finisare, diversitatea nuantelor, calitatea infolierii etc. In ceea ce priveste structura pietei de sisteme din PVC (in functie de provenienta acestora), analistii sustin ca - in mod similar anilor anteriori - seriile din Germania se afla in topul preferintelor utilizatorilor. Practic, tamplaria din PVC fabricata cu sisteme importate din Germania sau cu serii extrudate de subsidiare ale unor firme germane in Romania detine o cota de peste 50% din total. Totusi, acutizarea competitiei si constientizarea oportunitatilor de realizare a unor profituri importante sunt principalele motive pentru care, in topul primilor 10 companii specializate in extrudarea de profile din PVC, exista si firme autohtone care inregistreaza cresteri atat sub raport cantitativ, cat si valoric. Informatii suplimentare, in editia ianuarie-februarie a revistei Fereastra (Cosmin Dincu)
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 021-336.04.17
rehau
TSV
ABONARE REVISTE
SISECAM
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left