Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Miercuri, 15 Mai 2024
Hilti
Home - Stiri - Actualitatea interna
ROSENHEIMER FENSTERTAGE 2004 a reunit participanti din 21 de tari
Actualitatea interna Publicat de AG&F 17 Ian 2005 11:30
In fiecare an, se desfasoara in Germania conferinta internationala Rosenheimer Fenstertage, organizata de Institut fur Fenstertechnik (IFT) Rosenheim. La editia din 2004, care a avut loc intre 14 si 15 octombrie, sesiunea de comunicari stiintifice a reunit participanti din 21 de tari, intre care s-a aflat si o delegatie a Patronatului Producatorilor de Tamplarie Termoizolanta (PPTT). Consilierul tehnic al organizatiei, arh. Anca Popa, a purtat discutii pe teme de actualitate cu oficiali ai asociatiei similare din Germania (Verband der Fenster- und Fassadenhersteller - VFF) si reprezentanti ai unor companii importante care activeaza pe piata europeana de ferestre. "Prin contact direct cu oficialii VFF, am stabilit o colaborare pe termen lung intre aceasta asociatie si PPTT. Infiintata in anul 1966, VFF are ca membri atat producatori de tamplarie termoizolanta, cat si furnizori de sisteme, feronerie/accesorii. Presedintele VFF, ing. Franz Hauk, este interesat de colaborarea cu PPTT, iar specialistii asociatiei germane si-au manifestat disponibilitatea de a oferi asistenta tehnica pentru proiectele aflate pe agenda de lucru a patronatului din Romania. Consilierul tehnic al VFF, ing. Frank Koos, este membru activ al comisiei europene de elaborare a reglementarilor tehnice pentru bransa de ferestre si ar putea contribui la redactarea normativelor specifice care sa legifereze activitatea producatorilor autohtoni, prezentand totodata si modalitatile de promovare a acestora catre autoritati. Un exemplu concret de posibila colaborare il constituie normativul pentru pereti cortina prEN 13830:2003, care a fost conceput si implementat in Germania, fiind preluat in octombrie 2004 de legislatia UE. Continutul acestei reglementari va putea fi utilizat la intocmirea unor norme tehnice nationale pentru proiectarea/executia de fatade cortina", a declarat arh. Anca Popa. Reprezentantii PPTT au abordat si probleme organizatorice, iar directorul executiv al VFF - dr. Thomas W. Buttner - a expus cateva solutii referitoare la colectarea/utilizarea resurselor financiare si atragerea de noi membri. "Impreuna cu ing. Alexandru Teodorescu, din partea Consiliului Director (CD) al PPTT, i-am invitat oficial pe cei trei reprezentanti ai VFF sa efectueze o vizita in tara noastra. Cu aceasta ocazie, va avea loc o sedinta festiva a CD, urmata de prezentarea activitatii la sediile unitatilor de productie importante (Gerofest, Far-Est, Corina Gealan)", precizeaza consilierul tehnic al PPTT.

Noile reglementari europene si implementarea acestora
Seria de conferinte a fost sustinuta atat de catre departamentul tehnic al IFT Rosenheim, cat si de personalitati din sectorul european de tamplarie. Tematica abordata a fost complexa si s-a adresat producatorilor de ferestre, usi, fatade cortina si furnizorilor de sisteme de profile, feronerie/accesorii. La deschiderea oficiala a simpozionului, ing. Ulrich Sieberath, directorul institutului, a prezentat subiectul central al Rosenheimer Fenstertage: "Noile reglementari europene si implementarea acestora". Astfel, aplicarea directivei europene care introduce conceptul de "eficienta termica globala a constructiilor" va deveni obligatorie in toate tarile UE incepand din 2006, iar in Romania - dupa integrarea din anul 2007. "Impactul noilor prevederi asupra activitatii companiilor din bransa de ferestre, usi si pereti cortina este dificil de apreciat. Reglementarea europeana va prelua, in mare parte, legislatia germana referitoare la modul de calcul pentru bilantul energetic al unei cladiri si la stabilirea necesarului de energie primara. Totodata, celelalte norme europene aflate in curs de elaborare vor contine prevederi ale reglementarilor din Germania. Astfel, se recunoaste rolul specialistilor germani, care sunt o autoritate in domeniu, iar membrii IFT Rosenheim si conducerea VFF fac parte din comisiile de specialitate de la Bruxelles", a adaugat consilierul tehnic al PPTT.

Identificarea de solutii pentru problemele specifice bransei
Furnizarea unor informatii concrete cu aplicabilitate directa si identificarea de solutii pentru problemele bransei de tamplarie au condus la abordarea, de catre specialisti, a unor prezentari tehnice specifice acestui domeniu de activitate. Producatorii de ferestre si fatade din Germania au un excedent de capacitate; prin urmare este prioritar accesul pe pietele emergente, in contextul armonizarii cu viitoarea legislatie europeana. Multi executanti de tamplarie din Europa de Est au efectuat investitii in echipamente performante si realizeaza ferestre de inalta calitate, devenind veritabili competitori la nivelul pietei europene (pentru anumite categorii de produse). O posibila colaborare cu parteneri germani va contribui la cresterea nivelului de performanta manageriala si la implementarea de know-how. "Pornind de la functiunile traditionale ale ferestrei - transparenta, accesul luminii naturale in spatii interioare si aerisirea - se pot identifica noi interpretari arhitecturale, pe baza carora se dezvolta sisteme inovative, care vor relansa vanzarile companiilor din Germania. Pe langa performanta noilor produse (ferestre cu actionare de la distanta, fatade double-skin), modalitatile de proiectare a cladirilor sunt astazi total diferite. De aceea, prelegerile sustinute la Rosenheimer Fenstertage au vizat subiecte de actualitate, precum: "Ferestre si fatade", "Tehnica sticlei", "Renovarea constructiilor si reabilitarea termica a imobilelor existente", "Sisteme pentru protectie solara", "Arhitectura in Europa". Seminarul "Inlocuirea suprafetei vitrate a tamplariei cu geamuri termoizolante performante" s-a bucurat de un larg interes in randul participantilor, prezentarea fiind interactiva. Cei preocupati de ultimele tendinte in domeniu au vizitat standul destinat literaturii de specialitate. Membrii PPTT au la dispozitie, la sediul patronatului, o selectie a celor mai interesante prezentari de noi materiale si tehnologii", precizeaza arh. Anca Popa.

Laboratoarele IFT Rosenheim efectueaza teste complete pentru tamplarie
Dupa finalizarea conferintei, s-a desfasurat o vizita in laboratoarele de incercari ale IFT Rosenheim. Cei prezenti au asistat la testarea andurantei pentru diverse materiale (PVC, aluminiu, lemn stratificat) si determinarea comportarii in exploatare a tamplariei (rezistenta mecanica, etansare la vant/ploaie, confirmarea caracteristicilor de termo-fonoizolare, proprietati ignifuge etc.). Laboratorul poate efectua o gama completa de certificari/verificari, fiind dotat cu standuri de probe si instalatii speciale performante, prin intermediul carora se pot simula conditii concrete de mediu. "Alaturi de izolare termica/fonica ridicata, o fereastra trebuie sa asigure si anduranta optima, durata de utilizare fiind determinanta pentru eficienta investitiei. Testarea produselor de tamplarie releva problemele care apar in exploatare, iar astfel se pot identifica solutii adecvate", a incheiat consilierul tehnic al PPTT.

***

IFT Rosenheim este un institut neutru de cercetare si verificare a tamplariei termoizolante. Datorita competentei specialistilor proprii, aceasta institutie a devenit cea mai importanta unitate de testare/certificare a calitatii, contribuind totodata la elaborarea normelor specifice desfasurarii activitatii companiilor din bransa de ferestre. Organizatia este autorizata oficial de catre Institutul pentru Constructii din Germania (DIB), in vederea efectuarii de verificari pentru produsele realizate in aceasta tara (ferestre, usi si fatade cortina), precum si pentru testarea calitatii celor provenite din alte state, care urmeaza a fi folosite pe teritoriul Germaniei. Influenta IFT Rosenheim se materializeaza prin relatiile de colaborare cu firme aflate pe teritoriul UE, al Europei de Est, in Turcia, China, Rusia, SUA, ai caror oficiali au participat si la evenimentul din 14-15 octombrie 2004. IFT Rosenheim constituie si o marca de atestare aplicata pe multe produse si prezenta in documentatii de licitatie; aceasta reprezinta o garantie unanim recunoscuta si acceptata in domeniul tamplariei. Adaptarea la noile cerinte ale pietei ramane o prioritate pentru producatori, iar colaborarea cu institutul din Germania poate contribui la promovarea tamplariei performante. Urmatoarea editie a Rosenheimer Fenstertage va avea loc in intervalul 20-21 octombrie 2005. Informatii suplimentare, la www.pptt.ro
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 021-336.04.17
TSV
SISECAM
ABONARE REVISTE
rehau
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left