RoWinDoor 2004 se desfasoara sub patronajul PPTT |
Actualitatea interna Publicat de AG&F 04 Nov 2004 11:30 |
Aflata la editia a II-a, intalnirea profesionala RoWinDoor este destinata exclusiv operatorilor din sectorul de tamplarie si are loc la Brasov, in intervalul 25-27 noiembrie a.c. Organizatorul expo-conferintei este International Trade Center (ITC), evenimentul desfasurandu-se sub patronajul PPTT. Programul manifestarii cuprinde seminarii si dezbateri referitoare la noile proiecte de normative nationale si prevederi europene pentru conservarea energiei, eficienta energetica, reabilitare termica etc. Sunt programate prezentari de sisteme, solutii de automatizare pentru ferestre "inteligente", elemente de securitate, produse pentru protectie solara etc. Organizatorii asteapta o participare numeroasa RoWinDoor faciliteaza contacte de afaceri intre reprezentantii producatorilor de ferestre, usi/fatade cortina, furnizori si beneficiari. Evenimentul reuneste executanti de tamplarie din PVC, aluminiu, lemn stratificat; furnizori (utilaje, sisteme de profile, geam termoizolant, feronerie, accesorii); arhitecti si proiectanti. Sedinta de lucru a Consiliului Director al PPTT va avea loc la RoWinDoor, fiind asteptati la expo-conferinta si alti membri ai patronatului, oficiali din mediul academic, specialisti, autoritati centrale si locale etc. Suprafata totala de expunere depaseste 700 mp, editia I (derulata anul trecut) fiind vizitata de peste 2.000 de persoane. Organizatorii RoWinDoor 2004 conteaza pe prezenta unui numar important de specialisti, interesati direct de noile tendinte din sectorul de ferestre. Compania Teraplast GP din Bistrita este sponsor principal al manifestarii si va prezenta noi sisteme pentru fabricantii de tamplarie. Simpozioane pe teme de actualitate La inceputul lunii noiembrie, s-au inscris la expo-conferinta 28 de participanti, dintre care mentionam: Patronatul Producatorilor de Tamplarie Termoizolanta, Teraplast - Bistrita, Knox Cris Serv - Brasov, Petrea Agentura Tehnica - Brasov, Toptherm - Brasov, Den Braven - Bucuresti, Temad-Co - Brasov, Profibau - Miercurea Ciuc, Mark Prod Holz - Targu Mures, Bombardier - Brasov, Veka Romania - Bucuresti, Valras Prod - Ploiesti, Steelmet Romania - Bucuresti, Electrostatic - Brasov, Tarcau Forest - Piatra Neamt, Criani Trade - Brasov, Magnicom - Brasov, Crest Impex - Brasov, Aplast - Bucuresti etc. Programul de seminarii se va desfasura astfel:* In prima zi (25 noiembrie 2004), la ora 9:00, va avea loc deschiderea oficiala a RoWinDoor, iar de la ora 10:00 compania Electrostatic va prezenta sistemele de profile din aluminiu Elvial si tehnologia vopsirii in camp electrostatic (conferentiar: Nikos Keramidas). In intervalul 11:30-15:00, firma Teraplast va sustine simpozionul "Sistemul pentacameral pentru ferestre si usi TP 5000 - avantaje energetice si de rezistenta" (Cornel Alb). Intre orele 13:30 si 14:30 va avea loc work-shop-ul "Sisteme de profile din PVC, aluminiu si lemn stratificat; utilaje pentru executia tamplariei termoizolante (moderatori: arh. Anca Popa - consilier tehnic al PPTT si Teodor Condea - secretar general);* Pe 26 noiembrie, de la ora 10:00, reprezentantii Den Braven vor sustine seminarul "Sisteme profesionale de etansare si utilaje pentru fabricarea geamului termoizolant", iar intre orele 11:00-11:45 Veka Romania va prezenta seminarul "Sisteme de ferestre; sisteme de placi" (conferentiar: ing. Gheorghe Angelescu). Pana la 12:30, Valentin Petrescu si Gabriel Tomescu de la Valras Prod vor descrie noile produse ale companiei - "Geam termoizolant, sticla artistica si Low-E" - urmand sa ofere informatii despre evenimentele de la Glasstec 2004. Prezentarea activitatii companiei Lara Exim va fi efectuata de Mihai Pascu (orele 12:30-13:00), iar in intervalul 13:00-14:00, Costel Dragan de la Temad-Co va fi moderatorul simpozionului "Materiale si accesorii pentru montajul geamului termoizolant". Intre orele 14:00 si 16:00, se va desfasura sedinta deschisa a Consiliului Director al PPTT, urmata pana la 17:30 de o masa rotunda cu tema: "Geam termoizolant, feronerie si accesorii pentru tamplarie termoizolanta" (moderatori: arh. Anca Popa - consilier tehnic al PPTT si Teodor Condea, secretar general);* Ultima zi a RoWinDoor 2004 este dedicata dezbaterilor pe teme tehnice, seria conferintelor fiind deschisa, la ora 10:00, de reprezentantii firmei Toptherm, care vor sustine dezbaterea "Extrudarea profilelor, acoperirea cu folie colorata tip Renolit, curbarea profilelor Actual, probe de laborator pentru profile / tamplarie din PVC si aluminiu" (conferentiar: Voicu Francu). Intre orele 11:00 si 12:00, Mihai Polexe de la Steelmet va oferi detalii despre "Sisteme de profile din aluminiu marca Etem", iar in intervalul 12:30-13:30 sala de conferinte a ITC Brasov va gazdui prezentarea companiei Aplast. Informatii suplimentare, la www.itcbv.ro |