Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Miercuri, 25 Decembrie 2024
Hilti
Home
Sibiu: Productie de 5.000 mp/an de tamplarie PVC pentru AVI & F
Actualitatea interna Publicat de AG&F 29 Iul 2003 11:30
Infiintata in anul 2000, compania AVI & F din Sibiu realizeaza tamplarie din PVC si aluminiu cu geam termoizolant, fatade cortina etc., fiind specializata si in domeniul amenajarilor interioare. "Anul trecut am inregistrat o cifra de afaceri in crestere cu 40% raportat la 2001, iar pentru 2003 estimam o crestere cu inca 25% a acesteia (15% provine din cresterea de piata si 10% din notorietatea firmei). Avem 30 de angajati, din care 12 se ocupa efectiv cu productia de tamplarie, restul activand in domeniul amenajarilor interioare", a declarat pentru FEREASTRA domnul Sorin Avram, director general al AVI & F. Cei doi actionari ai companiei mai detin inca doua firme: CBA, care activeaza in domeniul constructiilor metalice si "Alumetal", specializata in montajul tamplariei, numarul total al angajatilor fiind de 57 de persoane. Anul trecut, AVI & F a realizat 5.000 mp de tamplarie din PVC; 1.000 mp de usi si ferestre din aluminiu, sistemele de profile utilizate fiind Rehau (PVC), Balkan si Metra (aluminiu). Tamplaria din PVC este echipata cu feronerie Siegenia, iar geamul termoizolant este asigurat de catre terti. Circa 90% din solicitari au reprezentat tamplarie din PVC cu profile albe, diferenta constituind-o cele colorate.

Crestere a cererii de ferestre cu geam Low E
Beneficiarii din Sibiu si zona adiacenta prefera acum tamplarie din PVC de culoarea lemnului, utilizata in special pentru renovarea unitatilor locative unifamiliale, conducerea companiei preconizand o dublare a cererii pentru acest tip de ferestre in perioada urmatoare. Tamplaria alba din PVC este solicitata indeosebi pentru echiparea imobilelor multifamiliale si a constructiilor industriale. Anul trecut, s-a inregistrat o crestere a cererii de ferestre echipate cu geam Low E. Circa 85% din comenzi au reprezentat livrari de tamplarie cu suprafata de pana la 200 mp (cele mai multe fiind lucrari de 30-50 mp), diferenta constituind-o solicitari situate peste aceasta valoare. In 2002 pretul profilelor din PVC si al geamului termoizolant a scazut, costul cu cele din aluminiu fiind constant. Pretul feroneriei a crescut, iar cel al accesoriilor a ramas la un nivel stabil. Pentru 2003 se estimeaza o scadere a tuturor costurilor cu materialele. Cheltuielile cu personalul calificat s-au majorat, tendinta care se inregistreaza si in acest an. Cererea de tamplarie din PVC, capacitatea de productie, vanzarile si pretul la ferestre si usi s-au situat pe un trend ascendent. Si in 2003 se asteapta o crestere a acestor indicatori, pe fondul unei diminuari a pretului la tamplaria PVC. Pentru aluminiu s-a mentinut un nivel stabil al cererii/vanzarilor de tamplarie si fatade cortina, situatie care se va mentine si in 2003. "Investitiile efectuate, in valoare totala de 70.000 de euro, au vizat reamenajarea unitatii de productie, echipamentele moderne permitand executia a 40 mp de tamplarie PVC/zi (pentru aluminiu 10 mp/zi). Dorim sa ne completam domeniul de activitate si cu productia de tamplarie din lemn stratificat, in special pe segmentul de usi de interior, care inregistreaza o crestere semnificativa a cererii. Investitia aferenta achizitiei liniei de prelucrare a tamplariei din lemn stratificat este de circa 100.000 euro", a adaugat directorul AVI & F.

Competitie acerba pe piata locala de profil
"Segmentul de piata pe care activeaza compania este reprezentat de beneficiarii din Sibiu si zonele adiacente. In ultima perioada, numarul de firme locale care executa tamplarie moderna s-a dublat, ajungand la peste 30 de companii. De asemenea, unele societati din judetele limitrofe "ataca" piata Sibiului, iar competitia a devenit dura. Unii beneficiari exercita tot mai des presiuni asupra pretului, fiind incurajati si de anumite companii care practica tot mai des concurenta neloiala", a adaugat domnul Avram. 50% din clienti au ramas orientati cu preponderenta pe pret, 20% urmaresc recomandarile minime de calitate a tamplariei, iar 30% fac parte din portofoliul propriu al firmei. Pentru a realiza cresterea propusa a vanzarilor, conducerea AVI & F va implementa un program modern de management si marketing. Vor fi formate echipe mobile de montaj pentru Medias si zona aferenta, iar firma va deveni mai flexibila prin cresterea productivitatii (reorganizarea activitatii in doua schimburi). "Asteptam o crestere a comenzilor in lunile de toamna. Totusi, trebuie sa tinem cont de anumite riscuri, evitandu-le prin programarea si reorganizarea activitatii in sezonul de varf astfel incat sa nu existe lucrari suprapuse", a incheiat directorul AVI & F.
 
rehau
ABONARE REVISTE
TSV
SISECAM
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left