Solutii speciale de umbrire, disponibile prin MONDO STYLE |
Actualitatea interna
Publicat de AG&F
20 Dec 2007 11:30
|
Compania Mondo Style, din Timisoara, a furnizat servicii complete de executie/montaj al tamplariei termoizolante pentru un bloc de locuinte situat pe strada Matei Basarab nr. 1, din Timisoara. "In premiera pentru Romania, la aceasta constructie am folosit grile de aerisire Renson, importate din Belgia, precum si rulouri cu lamele S-onro (Germania). Sistemul S-onro combina functia de lamela-rulou cu cea de parasolar, adica permite patrunderea luminii, dar nu se creeaza efect de sera", a declarat Emanuel Popa, director executiv al societatii. Cladirea, de tip P+4E+M, va include, la parter, spatii comerciale. Proiectul este sustinut de compania Eppi (in calitate de antreprenor si finantator). Usile de interior sunt marca Ringo (fabricate in Germania), cea de acces in imobil fiind blindata, cu inchidere multipunct. De asemenea, in zona balcoanelor, prin proiect s-a solicitat instalarea de ansambluri glisante. Valoarea contractului este de 0,4 milioane de lei, lucrarile fiind definitivate in ianuarie 2008. Un alt proiect important, ce urmeaza sa aiba ca subantreprenor de specialitate societatea Mondo Style, este constituit de modernizarea Spitalului Judetean "Dr. Alexandru Simionescu" - Hunedoara. Cladirea are 10 etaje, fiind, din punct de vedere al suprafetei construite, a doua unitate de acest tip din intreaga tara. Finantarea este asigurata de Ministerul Sanatatii, lucrarile executandu-se in parteneriat cu o societate de constructii din localitatea Lugoj. Valoarea contractului este de aproximativ 2,5 milioane de lei, termenul de finalizare fiind stabilit pentru anul 2010. In cazul ambelor proiecte, se utilizeaza tamplarie din PVC Mondo, realizata cu profile Trocal Innonova (tricamerale sau cu 5 camere). Informatii suplimentare, la www.mondo.ro (Mirela Predan)
|