Editia ianuarie-februarie 2009 a revistei Fereastra cuprinde opiniile reprezentantilor celor mai importante companii care activeaza pe piata autohtona de ferestre, usi si fatade cortina. Sunt abordate subiecte ce reflecta situatia din prezent si perspectivele bransei, care este afectata de criza economico-financiara, ale carei efecte au devenit vizibile in toamna anului trecut. Recesiunea are implicatii majore asupra vanzarilor de tamplarie, iar aspectele negative pot fi contracarate si prin accesarea informatiilor pertinente, incluse in paginile revistei. Articolul intitulat "Indicatorii de crestere a cifrei de afaceri, in cadere libera", publicat in cadrul rubricii "Tamplarie din PVC" include ample comentarii, structurate pe 6 pagini, cu privire la situatia actuala si perspectivele de evolutie ale pietei in cadrul careia activeaza producatorii de ferestre/usi din PVC. "In mod incontestabil, piata autohtona de tamplarie termoizolanta este dominata autoritar de ansamblurile realizate din profile din PVC, cu o cota dubla fata de cele din aluminiu si fiind de circa 6 ori mai utilizate decat sortimentele din lemn stratificat. Situatia actuala a fost generata de o serie de factori atat obiectivi, cat si subiectivi. Din prima categorie fac parte, costurile mai scazute de achizitie si gradul ridicat de termoizolare specific modelelor din PVC. De cealalta parte, se afla influenta beneficiarilor care au achizitionat deja astfel de produse, notorietatea pe care o au sistemele in cauza in state europene cu traditie tehnologica (cum ar fi Franta, Germania), slabele performante consemnate la jumatatea anilor '90 de ferestrele din aluminiu fara bariera termica etc. Toate acestea au avut ca efect, intr-un interval de numai 10 ani, consolidarea pozitiei pe segmentul de tamplarie termoizolanta, cresterile anuale raportate de principalele companii din bransa fiind, in medie, de 30%. Evident, nivelul ridicat al cererii a fost determinat, in primul rand, de calitatea slaba a elementelor de acoperire a imobilelor existente (care a impus necesitatea aplicarii unor proiecte de reabilitare), precum si de sumele importante investite pentru executia de constructii noi. Unul dintre efectele dezechilibrului dintre cerere si oferta, manifestat in pofida numarului mare de producatori si a majorarii permanente a capacitatilor de productie, s-a materializat printr-un fenomen economic de absorbtie. Acesta a avut un impact negativ asupra dezvoltarii si implementarii unor strategii coerente de marketing, managerii orientandu-se exclusiv spre cresterea cifrei de afaceri si a marjei de profit. Situatia a inceput sa fie corectata pe masura sporirii gradului de informare a beneficiarilor, trend accentuat prin diversificarea accelerata a produselor. Acest esafodaj, bazat in mare parte pe sustinerea din fonduri externe, a fost zdruncinat - in luna octombrie 2008 - de criza financiara internationala, fiind de asteptat ca aceasta sa se transfere rapid spre economiile nationale reale. De aceea, cei mai multi manageri ai firmelor din domeniu si-au revizuit strategiile de investitii si dezvoltare, precum si tintele in ceea ce priveste evolutia cifrei de afaceri. Conform opiniei acestora, dezechilibrele actuale se vor resimti pentru o perioada de cel putin un an, efectele prelungindu-se pana in 2012, cand se preconizeaza revenirea la profitabilitatea anterioara crizei", se precizeaza in cadrul articolului. Totodata, reprezentantii a 26 de societati importante din bransa (Optimedia, Amvic, Citadinia, Prodinvest '94, Lamar Trust, Far-Est Windows, Lipoplast, Alphaprofil, Bombardier, Avangarde Cons, Cam Serv, Roplast Thermo, Izotec Group, Handing, Send '92, Confort Consulting, Cora Continental, Recon, Melcret SA si altele) se refera la problematica specifica acestui domeniu de activitate, marcat de noile conditii economice. Pentru a avea acces la toate informatiile prezentate in editia ianuarie-februarie, va invitam sa va abonati la revista Fereastra (click aici) (Ovidiu Stefanescu)
|