Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 26 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Actualitatea interna
Vanzari in crestere cu 45% in 2003 pentru HT TROPLAST
Actualitatea interna Publicat de AG&F 20 Nov 2003 11:30
Compania "HT Troplast Romania" SRL a finalizat recent prima etapa a lucrarilor de edificare a noului sediu (1.000 mp) si spatiilor de depozitare (3.000 mp), investitie ce depaseste un milion de euro. Cladirea administrativa se afla in Soseaua Alexandriei, iar logistica permite efectuarea de livrari rapide de profile din PVC. In anul 2002, "HT Troplast Romania" SRL a obtinut o crestere cu circa 88% a cifrei de afaceri, pentru anul in curs fiind estimat un nivel de 45%. "Aceasta evolutie se situeaza peste asteptari (planul initial fiind de 25%) si se datoreaza cresterii numarului si potentialului firmelor partenere. Datorita trendului ascendent al vanzarilor de tamplarie PVC, atitudinea multor producatori fata de calitate a ramas - din pacate - la acelasi nivel. Totusi, beneficiarii constientizeaza necesitatea echiparii cladirilor cu ferestre moderne, iar astfel creste cererea de sisteme de profile din PVC de calitate. Finalizarea investitiei proprii in birouri si depozite creeaza premise favorabile pentru activitatea din anul 2004, avand un plan de crestere cu 25%. Vom implementa o noua strategie de abordare a pietei, deoarece putem acoperi orice solicitare, atat din punct de vedere sortimental/cantitativ, cat mai ales tehnic/calitativ", a declarat pentru FEREASTRA domnul ing. Ovidiu Marius Dirmon, director general al "HT Troplast Romania".

Sistemele cu 4 si 5 camere detin peste 16%
Ponderea fiecarei serii are un aport diferentiat in totalul vanzarilor pe 2003, pozitia dominanta detinand-o sistemul "Trocal" (70%). Seriile cele mai solicitate sunt Trocal Confort (50%), Trocal 900 (35%) si Innonova 70 cu cinci camere (15%). Pozitia secunda o detin profilele "Kommerling" (20%), cea mai utilizata serie este "Eurodur 3S" (70%), urmata de Eurofutur cu patru camere (30%). Sistemul KBE a avut o pondere de 10%, fiind inregistrata o dublare a vanzarilor raportat la anul trecut. "HT Troplast Romania" livreaza sisteme de profile din PVC catre 115 firme partenere fata de 90 la inceputul anului. Mai putin de 30% din producatori contribuie cu aproape 80% la valoarea totala a vanzarilor. Dintre cei mai importanti clienti mentionam pe Astra Roger si Far Est (Bucuresti), Decor Lux (Piatra Neamt), Lipoplast si Mondo Style (Timisoara), Optimedia (Oradea), Quasar Industries (Deva) etc. De asemenea, o serie de alte companii au o evolutie buna, intre acestea aflandu-se Roplast Falticeni, Termotec Dej, Porterom Alba Iulia etc. "HT Troplast Romania" distribuie pe piata romaneasca marcile Trocal, Kommerling si KBE, ceea ce constituie un avantaj important pentru parteneri, deoarece se creeaza rapid identitatea proprie si imaginea de produs. "In anul 2003, HT Troplast a livrat feronerie Siegenia pentru echiparea a 70.000 de unitati de ferestre, fiind cel mai important distribuitor local. Vanzarile de profile din PVC au avut o dinamica buna, zona Moldovei situandu-se peste media de la nivelul tarii (45%). Ne propunem pentru 2004 o crestere a calitatii serviciilor, perfectionarea softului de calculatie/elaborare a ofertelor si imbunatatirea conditiilor de livrare", apreciaza directorul HT Troplast Romania.

Noile serii integrate TROCAL INNONOVA vor fi disponibile din primavara
"La nivel de grup, exista o preocupare constanta pentru a oferi sisteme de profile din PVC de inalt nivel calitativ. Din primavara anului viitor vor fi disponibile pe piata patru noi serii integrate Trocal Innonova: 3 camere si doua garnituri, 3 camere si trei garnituri, 5 camere si doua garnituri, 5 camere si trei garnituri - cu acelasi design si latimea constructiva de 70 mm. Acestea utilizeaza baghete/garnituri similare si pot fi echipate cu aceleasi sisteme de feronerie/accesorii", a adaugat domnul Dirmon. "HT Troplast Romania" SRL este reprezentanta concernului "Troplast" AG Germania, furnizor international de sisteme de profile din PVC pentru executia de tamplarie. "In Europa, sistemele Trocal, Kommerling si KBE se situeaza in topul vanzarilor de profile din PVC. Astfel, Trocal este bine reprezentat in Austria, Cehia, Croatia, Bosnia, Serbia, Slovenia etc., "Kommerling" in Europa de Vest si Grecia, iar KBE in Rusia, Ucraina si Polonia. Vanzarile totale din Romania au atins - din punct de vedere al volumului - un nivel similar celor din Austria, unde firma are o cota de piata de 20%", a incheiat domnul Dirmon. Mai multe informatii despre activitatea si produsele companiei obtineti accesand www.trocal.ro, www.koemmerling.ro, www.kbe.ro.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 021-336.04.17
SISECAM
TSV
rehau
ABONARE REVISTE
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left