Vanzari in crestere pentru DOORS INTERNATIONAL |
Actualitatea interna Publicat de AG&F 25 Oct 2005 11:30 |
In 2005, oficialii companiei Doors International estimeaza o majorare a veniturilor cu 200%. "Distributia usilor Porta este efectuata la nivel national, atat prin intermediul dealerilor din tara si al partenerilor Gealan, cat si prin propriile spatii de prezentare/comercializare, situate in Bucuresti si Giurgiu", a declarat A. Hadi Darouich, director general al societatii. Peste 14.000 de unitati de usa livrate in 2005 Doors International a comercializat, anul trecut, aproximativ 5.000 de unitati de usa, cel mai solicitat sortiment fiind Minimax, cu o pondere de 65% din vanzari. "Modelele fabricate de Porta Doors au o structura constituita din esenta de rasinoase, fiind placate cu MDF (fibra cu densitate medie) sau HDF (material de inalta densitate). Produsul de top ramane Minimax (executat la fabrica Porta, din Arad), fiind preferat datorita pretului accesibil (reprezentand o treime din costul mediu al celorlalte modele). Speram ca noua varianta, lansata recent in Polonia (Porta Nova), sa fie apreciata si pe plan local, avand caracteristici optime de rezistenta la socuri mecanice si la factorii agresivi de mediu", a adaugat directorul Doors International. Oferta generala a firmei include usi celulare si tubulare (cu insertie de lemn aglomerat), avand comanda manuala sau actionare prin cartela magnetica. De asemenea, sunt livrate sortimente antiefractie si fonoizolante, toate modelele fiind disponibile in versiuni glisante si pliante, cu deschidere spre interior/exterior. "Principala problema intampinata pe piata autohtona este legata de standardizarea usilor. Porta KMI executa produse in conformitate cu normativele din Polonia, Cehia, Germania si SUA, insa acestea nu pot fi aplicate in Romania. De aceea, consideram obligatorie introducerea unor tipodimensiuni unitare ale golurilor pentru usi, astfel incat sa nu mai fie necesara modificarea ulterioara a acestora. O alta dificultate este legata de faptul ca usile antiefractie nu sunt certificate in Romania, cu toate ca sunt agrementate in zona Uniunii Europene. Totusi, suntem optimisti in privinta dezvoltarii afacerii, datorita cresterii activitatii din sectorul constructiilor", a incheiat A. Hadi Darouich. *** Infiintata in anul 1993, compania Doors International - Bucuresti are 25 de angajati si colaboratori, fiind specializata in comercializarea/montajul usilor furnizate de Porta KMI - Poland si Porta Doors Romania. Cele mai reprezentative lucrari la care firma a contribuit cu produse/servicii specifice sunt constituite de: complexul American Village, sedii Raiffeisen si ING Bank, centrele rezidentiale Toscana si API (Paradisul Verde din Corbeanca), sediul administrativ Kober, ansamblul ANL Tonitza, sediul Gealan Romania, zona de birouri din cadrul Hotelului Marriott etc. Informatii suplimentare, la www.porta-doors.ro |