Compania WeltHaus, din Zalau, este specializata in fabricarea de geam termoizolant, tamplarie din PVC si aluminiu, accesorii (glafuri pentru interior si exterior, plase de protectie impotriva insectelor), usi de garaj. In 2004, nivelul productiei pe segmentul de tamplarie din aluminiu si PVC s-a ridicat la 7.000 mp, iar cel de vitraje termoizolante a fost de circa 10.000 mp. Investitiile s-au cifrat la aproximativ 0,8 milioane de euro, vanzarile totale insumand aproape un milion de euro. "Anul trecut, livrarile de ferestre si usi s-au majorat la 12.000 mp, cele de geam termoizolant ajungand la 25.000 mp. Cifra de afaceri din 2005 a fost de 1,65 milioane de euro, investitiile depasind 0,2 milioane de euro. Fondurile au fost alocate, in principal, dezvoltarii logistice si au vizat extinderea halei de productie (cu o suprafata totala de 800 mp). Pentru 2006, se estimeaza obtinerea unor vanzari de 2,1 milioane de euro, reprezentand o crestere cu 25-30%, in comparatie cu anul precedent. Se preconizeaza extinderea sectorului de productie a vitrajelor termoizolante speciale, precum si promovarea sticlei necesare fabricatiei de mobilier. Strategia de afaceri presupune investitii in valoare de aproximativ 0,2 milioane de euro pentru dezvoltarea sectiei de fabricatie a tamplariei din PVC si a celei de ferestre/usi din lemn stratificat", a declarat Welther Ioana Ruxandra, directorul general al companiei. Strategia comerciala a firmei este aceea de a oferi produse de inalta calitate, la un pret competitiv. In acest sens, toate ferestrele WeltHaus sunt fabricate exclusiv cu sticla termoizolanta Low-E, care imbunatateste mult confortul termic si diminueaza la minimum posibiltatea aparitiei condensului pe suprafata tamplariei. In sensul dezvoltarii de noi piete, strategia de marketing se bazeaza pe deschiderea si extinderea unor puncte de desfacere in localitatile: Cluj-Napoca, Dej, Bistrita, Marghita, Oradea, Sighetul Marmatiei, Turda. In ultimul timp, WeltHaus livreaza tamplarie din PVC pentru firme specializate in montaj, la preturi accesibile si prin relatii contractuale favorabile ambelor parti. Astfel, in lunile aprilie-mai 2005, ferestrele/usile furnizate catre terti (firme montatoare) s-au ridicat la aproximativ 500 unitati de fereastra. Utilizand o linie moderna de fabricare a geamului termoizolant, formata dintr-o masa automata de taiere si un sistem CNC de spalare, presare si sigilare, WeltHaus livreaza o mare parte a vitrajelor folosite de producatorii de tamplarie din Zalau si din zonele limitrofe. Sticla si materialele auxiliare de inalta calitate ofera produsului finit un aspect estetic deosebit, durabilitate si anduranta in exploatare. Ferestrele si usile promovate de WeltHaus sunt executate cu profile pentacamerale Brugmann, importate din Germania. Acestea se disting prin aspectul masiv, latimea constructiva fiind de 73 mm. Sunt disponibile peste 80 de variante, intr-o gama diversa de culori, inclusiv imitatii de lemn (stejar, nuc, mahon, cires). Armarea este dubla, cu fibra de sticla, iar reperul din otel inoxidabil asigura o rigiditate sporita, precum si pastrarea, in timp, a caracteristicilor de anduranta. In exclusivitate pentru piata locala, se ofera sisteme de automatizare pentru usi rezidentiale furnizate de firma Winkhaus - Germania. Glafurile de interior WeltHaus sunt casetate, termoizolante, contribuind atat la obtinerea unui aspectul general optim al tamplariei, cat si la intregirea rolului functional al acesteia. Modelele de exterior sunt din aluminiu, in variante simple sau cu amortizare de zgomot. Protectia impotriva insectelor este asigurata de plase cu inchidere simpla sau tip rulou. WeltHaus livreaza, de asemenea, usi de garaj termoizolante sectionale si din aluminiu, disponibile intr-o multitudine de nuante. Jaluzelele de diferite tipuri, promovate ca accesorii optionale, reprezinta solutii suplimentare de protectie solara. Informatii suplimentare, la www.welthaus.ro
|