Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Duminica, 22 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - AGB: Trend pozitiv al segmentului specific de piata in primul trimestru din 2024
AGB: Trend pozitiv al segmentului specific de piata in primul trimestru din 2024
Furnizori de sisteme Publicat de Camelia Pantel 06 Aug 2024 06:00
Portofoliul reprezentantei autohtone a companiei AGB Alban Giacomo SpA (Italia), unul dintre cei mai importanti producatori europeni de feronerie pentru usi si ferestre, include in prezent sisteme de feronerie potrivite oricarei configuratii de tamplarie termoizolanta, respectiv pentru usi de interior/exterior, ferestre oscilobatante, pivotante sau osciloculisante, culisante prin ridicare, obloane etc. „Gama de sisteme AGB este structurata in doua categorii principale - cea traditionala, destinata usilor de interior si cea de produse tehnice, destinata tamplariei exterioare (usi de exterior, ferestre oscilobatante, culisante cu ridicare, osciloculisante, ferestre pivotante si obloane). Toate cele aproximativ 40.000 de articole de feronerie sunt atent studiate si testate in laboratoarele interne si internationale, AGB avand o traditie de peste 80 de ani in domeniu. In 2023, gama de feronerie pentru ferestre ARTech a inregistrat o crestere de 20% comparativ cu 2022, iar celelalte categorii de produse tehnice au crescut si ele considerabil. In primele luni din 2024 insa, ponderile gamelor de produse AGB s-au recalibrat, feroneria traditionala inregistrand cresteri de peste 40%, comparativ cu aceiasi perioada a anului trecut. Anul 2023 a fost unul provocator pentru toti producatorii de feronerie. Rezultatele pentru Romania au fost la nivelul acestor asteptari, inregistrand o usoara scadere comparativ cu anul 2022. In continuare, speram sa se mentina trendul pozitiv pe care l-am remarcat in primul trimestru din 2024, desi contextul economic, politic si social este din ce in ce mai dificil. Feed-back-ul producatorilor de tamplarie termoizolanta ne limiteaza totusi asteptarile pentru 2024. Grupul din care facem parte s-a concentrat in ultima perioada pe cresterea capacitatii de productie, construind inca o fabrica, tot in Italia, localizata in apropierea celorlate sase existente, ridicand totalul facilitatilor productive, complet automatizate, pe care le detinem, la sapte. Aceasta noua unitate de productie urmeaza sa fie total operativa incepand cu prima parte a anului 2025. AGB crede si investeste continuu in sustenabilitate si eficienta energetica, sprijinind totodata comunitatea si dezvoltarea sanatoasa a acesteia. De aceea, toate fabricile pe care le construieste, pe langa suportul extraordinar pe care il ofera din punct de vedere social in zonele in care functioneaza, cresc calitatea aerului respirat, prin integrarea unor sisteme de ultima generatie de filtrare a aerului si inglobeaza tehnologii inovatoare de eficientizare energetica si de reducere a consumului de resurse. Investitiile constante in tehnologii, oameni si produse dau posibilitatea companiei AGB sa fie foarte prezenta la nivel global, in cele peste 80 de state ale lumii, ceea ce compenseaza in mare parte faptul ca, in prezent, trebuie sa faca fata unor contexte dificile in Europa. In acelasi timp, reuseste sa isi mentina pozitia in topul liderilor internationali producatori de accesorii pentru tamplarie. In Romania, toate produsele AGB sunt disponibile prin intermediul a trei distribuitori autorizati. Este vorba despre firmele Euro-Wood (judetul Iasi) pentru tamplaria din lemn si zona de est a tarii, firma W-Tech (Brasov) pentru tamplaria din lemn si zona de vest a tarii si compania Extruplast (Ilfov) pentru tamplaria din PVC si toata tara. In Republica Moldova, suntem reprezentati de o singura firma, cu sediul in Chisinau, atat pentru tamplaria din lemn, cat si pentru cea din PVC”, a declarat Dana Comsa, membru al Export Department in cadrul AGB (Alban Giacomo SPA) - Italia pentru Romania si Republica Moldova. Informatii suplimentare, la www.agb.it 
 
TSV
ABONARE REVISTE
rehau
SISECAM
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left