Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Duminica, 22 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - ALLY-MET: Extindere a distributiei in Republica Moldova, Bulgaria si Serbia
ALLY-MET: Extindere a distributiei in Republica Moldova, Bulgaria si Serbia
Furnizori de sisteme Publicat de Camelia Pantel 13 Oct 2016 18:09
Grupul de firme din care fac parte companiile Ally-Met Technology si Aluminium Technology, ambele avand sediul in judetul Ilfov, a raportat in primele noua luni ale acestui an o majorare de peste 30% a cifrei de afaceri, managerii holdingului fiind de parere ca aceasta crestere se va mentine pana la finele exercitiului financiar curent. Dinamica optima este pusa de Laura Popescu, administratorul grupului de firme, inclusiv pe seama adoptarii unui set de masuri benefice pentru dezvoltarea activitatii, despre care ofera, in cele ce urmeaza, mai multe detalii. “Am adoptat anul acesta masuri de extindere a livrarilor la export, mai exact a numarului de colaboratori din teritoriu pe pietele din tarile invecinate Republica Moldova, Bulgaria si Serbia, unde suntem prezenti si exportam aproximativ 15% din productia proprie de glafuri. Pe plan intern, am optat pentru extinderea distributiei pe care o efectuam prin intermediul retelelor de bricolaj, promovand noi game sortimentale, precum sistemele de balustrade sau plasele de protectie impotriva insectelor de tip «plissé», care s-au adaugat categoriei glafurilor, livrate deja in mod traditional prin intermediul retelelor de magazine de tip DIY. La capitolul schimbari, am dori sa mai adaugam faptul ca am efectuat modificari structurale la profilele din aluminiu pe care le producem, dar si la paleta coloristica a acestora. Astfel, ne-am axat pe realizarea de sisteme in variante de gri mat, care ne sunt solicitate preponderent de colaboratorii prezenti pe pietele externe din Franta si Belgia, clientii autohtoni optand, in continuare, pentru produse in nuante de alb sau maro. In general, am observat ca majoritatea partenerilor implicati in operatiuni de productie a tamplariei termoizolante au decis sa se orienteze catre pietele externe (cel mai des, catre Franta si Belgia), ca urmare a concurentei foarte puternice pe care o intampina din partea magazinelor de tip DIY care comercializeaza ferestre si usi finite”, a precizat Laura Popescu. In oferta generala a Ally-Met Technology si Aluminium Technology, se regasesc profile pentru ferestre/usi din aluminiu (ce reprezinta 20% din totalul vanzarilor), glafuri din aluminiu (60%) si sisteme de balustrade - toate din productia proprie, precum si accesorii pentru tamplaria termoizolanta sau operatiuni de vopsire in camp electrostatic. Informatii suplimentare, la www.profil-aluminiu.ro  
 
ABONARE REVISTE
TSV
rehau
SISECAM
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left