ALRO SA: Compania se axeaza pe cresterea productiei de aluminiu procesat |
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 21 Mai 2015 16:31 |
![]() In contextul actual, Alro implementeaza programe de modernizare a operatiunilor, avand un buget de 59 milioane USD pentru anul in curs. Acestea vizeaza cresterea eficientei unitatii de fabricatie, precum si a capacitatii de reciclare, concomitent cu extinderea portofoliului de produse. In ultimii zece ani, ca urmare a alocarii unor fonduri ce au depasit 500 milioane de dolari, din care 100 de milioane USD s-au alocat pentru proiecte ce au vizat protectia mediului, societatea a reusit sa-si modernizeze echipamentele, pentru a ramane competitiva pe pietele internationale si, mai ales, pentru a respecta integral reglementarile privind protectia ambientului.
Referindu-se la elementele strategice care au caracter de noutate, Gheorghe Dobra a precizat ca „in acest an, vizam consolidarea operatiunilor din Romania, prin imbunatatirea mixului si calitatii produselor, respectiv prin extinderea portofoliului de clienti. De asemenea, implementarea proiectelor de investitii va sprijini planul nostru de optimizare a consumului de utilitati si, astfel, va avea un aport deosebit la cresterea eficientei operatiunilor. Acest program ne va permite sa ramanem competitivi pe pietele internationale, avand un control strict asupra costurilor si dispunand de un portofoliu solid de produse”. Dintre investitiile programate, o directie prioritara este constituita de reducerea dependentei energetice prin cresterea eficientei, precum si pentru sporirea capacitatii de procesare a deseurilor din Turnatoria Eco, avand o tinta de 50.000 de tone pe an. Pentru 2015 s-au stabilit retopiri de deseuri de 67.000 de tone, diminuandu-se, astfel, cu 90% consumul de energie pentru aluminiul realizat din deseuri reciclate, comparativ cu procesul de productie a aluminiului electrolitic.
Circa 40% din productia de aluminiu procesat are valoare adaugata foarte mare
Dupa cum se cunoaste, cifra de afaceri a grupului, raportata pentru primul trimestru a.c., a fost de 598 milioane de lei, in timp ce in ianuarie-martie 2014 Alro a consemnat 496 milioane de lei (+20,56%). Aceasta situatie s-a remarcat in contextul consemnarii unui profit net ajustat de 23 milioane de lei (comparativ cu o pierdere neta ajustata de -44 milioane de lei). De asemenea, compania a redevenit profitabila si din punct de vedere operational, deoarece, in perioada de referinta, indicatorul EBIT a fost pozitiv (+96 milioane de lei), comparativ cu un EBIT negativ de 39 milioane de lei in trimestrul intai din 2014. „Avand rezultate financiare mai bune in ianuarie-martie 2015, care dovedesc validitatea strategiei noastre, intentionam sa continuam programul de dezvoltare pe termen mediu si lung. Avem o strategie care si-a demonstrat corectitudinea in ultimii ani, ce ne-a permis sa supravietuim crizei economice internationale. De aceea, suntem increzatori ca ne putem atinge tintele pentru actualul exercitiu financiar, depinzand de doi factori: asigurarea finantarii necesare pentru investitii si implementarea legislatiei privind eliminarea supracompensarii energiei regenerabile”, a precizat Marian Nastase.
O alta directie a programului de dezvoltare, anuntat de managementul companiei, vizeaza cresterea productiei pe segmentul sortimentelor cu valoare adaugata mare atat pentru aluminiul primar, cat si in cazul celui procesat. Astfel, in ultimii zece ani, Alro si-a sporit productia de aluminiu cu valoare adaugata mare de la 70% la 98%. Mai mult, in sectorul de aluminiu procesat toata productia are valoare adaugata mare, iar 40% din aceasta se incadreaza in categoria valorii adaugate foarte mari, utilizandu-se in industria aeronautica si militara.
***
Alro SA este o subsidiara a Vimetco NV - Olanda, holding implicat pe piata de aluminiu primar si procesat, societatea din Romania fiind asimilata prin metoda integrarii pe verticala. Pe piata din Romania, Vimetco NV detine mai multe companii, cum ar fi Alum SA, Conef SA, Vimetco Extrusion, Vimetco Management Romania, Vimetco Power Romania si Vimetco Trading. Capacitatea totala de fabricatie a Alro SA este de 265.000 de tone pe an. La nivelul lui 2013, societatea a raportat o cifra de afaceri de 1,95 miliarde lei (fata de 2,3 miliarde lei in 2012), iar anul trecut s-a ajuns la 2 miliarde lei, insa cu pretul unei adanciri a pierderii nete ajustate, de la -86 milioane de lei la -141 milioane de lei. Principalele piete de desfacere pentru sortimentele Alro sunt reprezentate de tarile din Uniunea Europeana (Ungaria, Polonia, Grecia, Germania si Romania), insa compania deruleaza exporturi inclusiv in Statele Unite ale Americii si Asia. Combinatul este certificat cu ISO 9001 pentru managementul calitatii si are certificatele NADCAP si EN 9001 pentru unitatile de productie pentru industria aerospatiala, produsele sale respectand standardele de calitate pentru aluminiu primar ale Bursei de Metale din Londra (LME), precum si normele internationale pentru produsele laminate plate. Informatii suplimentare, la www.alro.ro
|